România a înregistrat cel mai mare număr de arși grav din Uniunea Europeană

Locurile din spitale sunt ocupate la capacitate maximă, iar orice caz nou trebuie să fie transferat în străinătate.

 

Ministrul Sorina Pintea a oferit aseară noi explicații referitoare la cazul unei tinere de 25 de ani care a suferit arsuri grave pe aproximativ 50% din suprafața corpului și a ajuns în cele din urmă în străinătate, după ce a fost plimbată între trei spitale în încercarea de a i se găsi un loc într-o secție specială pentru arși.

Aceasta a fost adusă inițial la spitalul din Tulcea, fiind apoi preluată de un elicopter SMURD pentru a fi transportată la Timișoara, însă aeronava a făcut cale întoarsă, aterizând la Constanța, unde pacienta a fost internată în așteptarea unui transfer la o clinică în străinătate.

A fost nevoie de intervenția ministrului Sănătății pentru urgentarea procedurilor de găsire a unei clinici și efectuare a transferului, tânăra ajungând în cele din urmă în Belgia, transportată cu o aeronavă militară. După cum afirmă apropiații acesteia, pe o pagină de Facebook înființată în vederea strângerii de fonduri în sprijinul tinerei, medicii din Belgia au comunicat că are 90% șanse de supraviețuire, dar dacă transferul ar mai fi întârziat două zile, decesul ar fi fost sigur.

Referindu-se la acest caz, Sorina Pintea a precizat că responsabilii din sistem încă pierd timp prețios pentru că nu cunosc bine procedurile în astfel de situații, iar în mod normal, nu ar trebui să fie nevoie ca ministrul Sănătății să intervină pentru efectuarea transferului pacienților cu arsuri grave în străinătate.

 

Ministrul a declarat că, la acest moment, nu mai există locuri în spitalele din țară pentru pacienții cu arsuri grave, toate paturile destinate acestor cazuri fiind ocupate. Aceasta, pentru că în luna martie s-a înregistrat un număr mare de pacienți care au suferit arsuri pe mai mult de 20% din suprafața corpului.

Sorina Pintea a mai spus că a aflat la începutul acestei săptămâni, cu ocazia reuniunii informale a miniștrilor sănătății din UE, că este cel mai mare număr de cazuri înregistrat pe parcursul lunii trecute, dintre toate țările membre.

Mai precis, în luna martie au fost consemnate 76 de cazuri de pacienți cu arsuri grave, astfel că toate paturile disponibile din puținele centre care le sunt destinate sunt ocupate la acest moment, iar orice caz nou trebuie să fie transferat de urgență la clinicile din străinătate. „În acest moment nu avem locuri pentru marii arşi. Au fost înregistraţi în luna martie cei mai mulţi pacienţi cu arsuri grave din toată Uniunea Europeană, 76, condiţii în care nu mai sunt locuri în spitale, iar noile victime vor fi transferate în străinătate”, a declarat ministrul, adăugând că un alt pacient cu arsuri pe 80% din suprafața corpului va fi trimis azi către o clinică din străinătate.

 

Cei mai mulți dintre acești pacienți sunt victime ale unor accidente, în condițiile în care este în plină desfășurare curățenia de primăvară, iar in multe gospodării se dă foc resturilor vegetale sau se incendiază miriștile în vederea igienizării, iar de multe ori focul este lăsat nesupravegheat ori este aprins în condiții de vânt puternic și astfel scapă de sub control.

Ministrul Sănătății a mai precizat că, la sfârșitul lunii mai, se va suplimenta cu cinci paturi capacitatea Centrului de arși de la Timișoara, în timp ce la Iași ar urma să ajungă, în cursul lunii iunie, alte patru paturi destinate pacienților cu arsuri grave. De asemenea, a reamintit de planurile referitoare la construcția a patru noi centre pentru marii arși, pentru care la acest moment sunt contractate serviciile pentru efectuarea studiilor de fezabilitate.

În legătură cu tânăra transferată recent în Belgia la bordul aeronavei militare puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale, medicii au mai transmis că aceasta va mai rămâne sedată timp de aproximativ două săptămâni, urmând ca apoi să fie supusă mai multor intervenții chirurgicale la nivelul feței și al membrelor.

 

Marți noapte, un elev de la Colegiul Tehnic din Buzău, în vârstă de 16 ani, a ajuns la spital cu arsuri pe 70 la sută din suprafața corpului și traumatism prin cădere, după ce s-a urcat pe un vagon, în gara Buzău, pentru a-și face un selfie. Medicii buzoieni au decis că adolescentul are șanse mai mari de supraviețuire dacă va fi tratat într-un spital din Capitală, astfel că băiatul a fost transportat, cu un elicopter SMURD, la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, Adriana Bunilă, adolescentul a fost adus în stare gravă la UPU Buzău cu „un traumatism prin cădere de la o înălţime de trei metri și arsuri de gradul III produse prin electroutare în zona toracelui, abdomenului, membrelor superioare şi inferioare. Având în vedere starea deosebit de gravă, pacientul a fost transferat la un spital din Capitală”.

Martorii oculari susţin că băiatul, originar din comuna buzoiană Glodeanu Siliștea, s-ar fi urcat pe un vagon dezafectat pentru a-şi face un selfie, dar a fost electrocutat în urma unei descărcări a liniilor de înaltă tensiune.

Medicii de la „Grigore Alexandrescu” încearcă acum să-i salveze viața, dar sunt rezervați.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*