România devine centru internațional de pregătire în chirurgia spinală

Spitalul de Neurochirurgie Nicolae Oblu din Iași este singura unitate medicală românească acreditată să organizeze cursuri specifice, atât pentru medici și studenți din țară, cât și din lume.

 

Din luna mai, România devine unul din centrele internaționale care pregătește specialiști în domeniul chirurgiei spinale. Astfel de cursuri sunt accesibile în prezent în UE doar în Ungaria, Cehia, Franța și Germania, iar de luna viitoare se vor organiza și în țara noastră, adresându-se atât medicilor și studenților din România cât și din celelalte țări din Europa sau din alte țări ale lumii.

Singurul centru din țară acreditat să desfășoare astfel de cursuri este Spitalul de Neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași, reprezentanții unității medicale anunțând ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că spitalul a primit acreditare din partea AOSpine, cea mai prestigioasă organizație la nivel mondial în domeniul chirurgiei spinale.

„Faptul că putem vorbi astăzi de o asemenea recunoaştere a unei organizaţii mondiale în domeniul sănătăţii, cum este AOSpine, ne onorează în primul rând, şi considerăm că tot ce s-a întâmplat în spital în ultimii ani a fost un efort pozitiv. Faptul că am ajuns până aici ne dă putere să credem că putem schimba în continuare lucrurile, atât din punct de vedere al investiţiilor, dar şi în privinţa schimbărilor de mentalitate. Schimbarea de mentalitate constituie cea mai mare provocare pe care o poţi avea ca manager şi nu este un lucru simplu, pentru că rigiditatea oamenilor vine din educaţia pe care au avut-o. E greu ca de la o anumită vârstă să te readaptezi şi la o anumită vârstă să accepţi lucrurile şi mentalităţile inovative de administrare, de a face medicină inovativă, de relaţionare interumană”, a declarat, cu această ocazie, managerul unității, dr. Lucian Eva.

 

Demersurile pentru obținerea acreditării au început în urmă cu cinci ani, iar la nivelul unității medicale s-au făcut eforturi importante în această perioadă pentru a se ajunge la standardele impuse și a se îndeplini toate celelalte condiții necesare. Centre de pregătire în domeniul chirurgiei spinale acreditate de AOSpine mai există în patru țări europene, iar din luna mai, medicii și studenții români și străini se vor putea pregăti în domeniul chirurgiei spinale și în cadrul spitalului de la Iași.

România devine astfel al cincilea stat european în care se organizează astfel de cursuri.  Directorul medical al spitalului, dr. Cezar Popescu, a explicat că „această recunoaştere se va materializa în faptul că în clinica noastră vor putea fi şcolarizaţi, prin programe educaţionale specifice, tineri din toată Europa şi din întreaga lume, care vor să înveţe chirurgia spinală. AOSpine este o organizaţie internaţională cu peste 200.000 de membri, din care facem parte și noi, începând cu data de astăzi. Este o bucurie pentru recunoaşterea faptului că în clinica noastră se fac intervenţii la standarde înalte, așa cum se efectuează în Uniunea Europeană şi în lume”.

 

Pe parcursul celor cinci ani în care s-a pregătit pentru a obține această acreditare, spitalul ieșean și-a dobândit statutul de cel mai modern spital de neurochirurgie din țară, aici efectuându-se și cele mai complicate intervenții, care se mai fac doar în centre importante din Europa. Acest lucru a devenit posibil și datorită dotărilor, care au devenit în acest timp cele mai moderne și mai performante din întreaga țară dar și din sud-estul Europei.

Una dintre cele mai recente și mai importante achiziții o reprezintă robotul chirurgical Mazor X, care a intrat în dotarea spitalului ieșean la începutul acestui an, și care a fost folosit pentru efectuarea primei intervenții chirurgicale în luna februarie, managerul spitalului declarând la acel moment că este „un moment istoric pentru neurochirurgia românească”.

În întreaga lume există doar 142 de astfel de roboți, iar cel de la Iași reprezintă cea mai nouă și performantă versiune. Acesta permite efectuarea de intervenții neurochirurgicale minim invazive pentru diferite patologii, având o acuratețe de sută la sută, excluzând astfel riscul oricărei erori umane.

Pe lângă robotul chirurgical, spitalul Nicolae Oblu dispune și de un sistem performant de imagistica intraoperatorie, un sistem de monitorizare neurofuncţională intraoperatorie, precum și de şi o masă de operaţie radio-transparentă, din fibră de carbon.

 


Adaugati un comentariu


 

*