România trimite ajutor umanitar medical în India

28 aprilie 2021 | 0 comentarii |

Pandemia face ravagii în această țară care se confruntă zilnic cu sute de mii de cazuri noi de Covid-19, ajungând la un total de peste 17 milioane de cazuri de îmbolnăviri de la începutul crizei.

 

Creșterea accelerată a numărului de cazuri noi de Covid-19, unde semanifestă o mutație a virusului, denumită B.1.617, a generat un adevărat dezastru imunitar în India, unde nu mai există niciun loc în spitale, iar unitățile sanitare se confruntă și cu o criză acută de oxigen. Recent, aici a fost consemnat și un nou record mondial la numărul de cazuri noi înregistrate de îmbolnăviri cu noul coronavirus, în doar 24 de ore înregistrându-se 352.991 de îmbolnăviri. Doar într-o săptămână au fost înregistrate peste 2,2 milioane de cazuri noi, iar numărul deceselor datorate Covid-19 a crescut cu 89%. Mulți pacienți au murit din cauza lipsei oxigenului, iar populația a început deja să își facă stocuri de medicamente esențiale și de oxigen, fie pentru a-și ajuta rudele bolnave, fie pentru a le avea la dispoziție în caz că vor avea nevoie. Oxigenul si Remdesivirul au devenit astfel cele mai căutate produse pe piața neagră, iar autoritățile fac apel la populație să nu își mai facă stocuri dacă nu au nevoie neapărat de aceste produse.

În aceste condiții, India a cerut ajutor internațional prin mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, iar România și alte cinci state europene sunt primele care au răspuns acestui apel umanitar.

 

Astfel, printr-o hotărâre a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, România va trimite în India 80 de concentratoare de oxigen, 75 de cilindri de oxigen și 20 de dispozitive de oxigenoterapie cu debit ridicat. Echipamentele medicale românești sunt printre primele care vor ajunge la New Delhi, în zilele următoare fiind programate transporturi de aparatură și medicamente și din partea altor state membre ale UE, în cadrul Mecanismului European de Protecție Civilă, activat recent la nivelul Uniunii Europene ca parte a eforturilor Team Europe. Ca parte a răspunsului UE la pandemia globală, Team Europe a mobilizat peste 38,5 miliarde de euro în sprijinul statelor partenere pentru lupta acestora împotriva COVID-19.

Astfel, Irlanda donează 700 de concentratoare de oxigen, un generator de oxigen și 365 de ventilatoare, Belgia oferă 9.000 de doze de Remdesivir, Luxemburg58 de ventilatoare, Portugalia5.500 de flacoane de Remdesivir și 20.000 de litri de oxigen, iar Suedia donează 120 de ventilatoare. În perioada următoare vor răspunde acestui apel și Franța și Germania.

 

Transportul ajutoarelor trimise de România este asigurat de o aeronavă militară a Ministerului Apărării Naționale, iar 75% din costurile aferente vor fi decontate prin mecanismul european de protecție civilă.

,,Solidaritatea este cuvântul cheie în aceste vremuri dificile. Astăzi, poporul român este alături de poporul indian. Guvernul României a răspuns imediat solicitării făcute de autoritățile Republicii India, transmisă prin Mecanismul european de protecție civilă, pentru acordarea de asistență internațională în contextul eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19”, a declarat Simona Cojocaru,  secretar de stat în Ministerul Apărării Naționale.

În contextul dat, India a fost introdusă de autoritățile române pe lista țărilor pentru care se instituie carantină în cazul persoanelor care sosesc în România din această zonă. Excepție vor face doar persoanele vaccinate cu ambele doze, în cazul cărora au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea rapelului, iar regula se aplică inclusiv persoanelor care au trecut prin boală sau care prezintă un test negativ.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*