România va fi gazda Congresului Central European de Diabet – CEDA 2023
Cea de-a 45-a ediție a CEDA 2023 va avea loc la București și se adresează exclusiv medicilor. Peste 30 de lideri internaționali în diabet au confirmat deja participarea la evenimentul științific.
Peste 600 de medici din toată Europa sunt așteptați, în perioada 7-10 iunie, la Hotel Pullman, București, la una dintre cele mai importante manifestări științifice europene din domeniul diabetului – Congresul Central European Diabetes Association (CEDA), ediția 2023.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București este principalul organizator local al evenimentului la care sunt așteptați peste 600 de medici din România și din toată Europa. Conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian, medic diabetolog, președinte al Comisiei de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Ministerului Sănătății, vicepreședinte ales al CEDA este coordonator științific al manifestării la care și-au anunțat deja prezența peste 30 de medici – lideri internaționali în diabet.
Pe parcursul celor trei zile ale ediției din acest an a evenimentului vor fi abordate sesiuni științifice cu tematici de interes, sesiuni tip „state of the art”, sesiuni de comunicări originale, sesiuni tip e-poster, precum și work-shopuri „hand-to-hand”.
Știință, tehnologie și interacțiune sunt cele trei direcții care definesc cel de-al 54-lea Congres CEDA.
„Când discutăm astăzi despre dezvoltarea profesională a medicilor diabetologi, cu sigurantă trebuie să vorbim despre importanța intensificării schimbului de experiență științific la nivel internațional, despre îmbunătățirea colaborării interdisciplinare și despre punerea la dispoziție, în special tinerilor medici, a unor programe științifice, cum va realiza și acest Congres, în care speakerii să fie lideri de opinie la nivel internațional, dar și din România. Este foarte important faptul că boardul Central European Diabetes Association au ales țara noastră pentru organizarea în 2023 a Congresului CEDA. Sunt convinsă că sunt în asentimentul tuturor că, timp de patru zile, România va fi capitală științifică în domeniul diabetului. De asemenea, cred cu tărie că în continuarea acestui eveniment voi reuși, alături de partenerii din cadrul acestei manifestări, să realizez în România un hub de dezvoltare științifică în diabet și să aducem astfel, anual, specialiștilor români cele mai importante noutăți științifice”, a declarat conf. univ. dr. Anca Pantea Stoian.
Prima zi a evenimentului este dedicată politicilor publice privind diabetul zaharat și este centrată pe conceptul „Building European Partnerships in Diabetes”, iar celelelate trei zile ale manifestării sunt dedicate exclusiv științei.
Pentru a sublinia și a dezvolta importanța abordării multidisciplinare a diabetului zaharat și complicațiilor sale, în cadrul CEDA 2023 vor fi organizate sesiuni interactive centrate pe teme precum: „Boala cardiovasculară în diabet”; „Boala cronică de rinichi și diabetul”; „Afecțiunile hepatice și diabetul”; „Afecțiunile neurologice și diabetul”; „Urologia și diabetul”; „Neuropatia diabetică”; „Retinopatia diabetică”; „Piciorul diabetic”; „Chirurgia în diabet”; „Managementul obezității și diabetul”; „Ginecologia și diabetul”.
Managementul logistic și producția evenimentului sunt asigurate de Sănătatea Press Group.