Românii peste 55 de ani se vor putea imuniza în curând cu vaccinul de la Astra Zeneca

O solicitare în acest sens a fost făcută de coordonatorul campaniei de vaccinare la nivel național, care cere creșterea pragului superior de vârstă sau eliminarea completă a acestuia.

 

Dr. Valeriu Gheorghita

În perioada următoare, sunt toate șansele să fie modificate criteriile de vârstă pentru administrarea în România a vaccinului anti-Covid produs de Astra Zeneca, pe baza noilor date științifice disponibile la acest moment. Astfel vaccinul ar putea fi administrat și persoanelor peste 55 de ani, urmând a se stabili o nouă limită superioară de vârstă, la pragul de 65 de ani, sau chiar să se elimine definitiv criteriul referitor la vârsta maximă.

Anunțul a fost făcut de medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, care a declarat că a trimis o solicitare în acest sens către comisiile de specialitate din Ministerul Sănătății și către Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale Acesta spune că a cerut reevaluarea criteriului de vârstă pentru administrarea acestui vaccin, pe baza noilor date științifice care confirmă că produsul este eficient și în cazul persoanelor peste 55 de ani. „Datele din Marea Britanie și din Scoția, arată eficacitatea foarte bună, de peste 94% în prevenirea internărilor și a formelor de grave de boală provocată de Covid-19. Cred că toate datele recomandă în acest moment această creștere a limitei la 65 de ani sau eliminarea ei. În marea lor majoritate, dozele Astra Zeneca administrate în Marea Britanie au fost folosite la persoane cu vârsta de peste 65 de ani”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

 

În prezent, vaccinul de la Astra Zeneca este administrat în România persoanelor cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, iar ca urmare a reevaluării criteriului de vârstă, acesta ar putea deveni accesibil persoanelor până în 65 de ani sau chiar și celor peste această vârstă, dacă va fi eliminat complet acest criteriu.

La momentul obținerii autorizației de utilizare în spațiul Uniunii Europene, studiile clinice nu incluseseră și un eșantion reprezentativ de persoane peste 65 de ani, astfel că nu existau certitudini în privința eficienței vaccinului în cazul celor peste această vârstă.

Procedura de vaccinare cu acest produs a fost stabilită cu o lună în urmă de Ministerul Sănătății, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România și grupul științific din cadrul comitetului național de coordonare a vaccinării, stabilindu-se o limită maximă de 55 de ani pentru persoanele eligibile.

 

La scurt timp după aceea, Comitetul de experţi pentru vaccinuri al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a transmis că vaccinul de la Astra Zeneca poate fi administrat și persoanelor peste 65 de ani, care reprezintă una din grupele de risc în cazul infectării cu noul coronavirus. Experții precizau că vaccinul este eficient și împotriva noilor tulpini ale virusului, recomandând autorităților din țările care începuseră vaccinarea cu acest produs, să includă și vârstnicii în categoriile eligibile.

La momentul respectiv, dr. Valeriu Gheorghiță preciza că se așteaptă noi date referitoare la eficiența vaccinului, iar dacă acestea vor fi favorabile, criteriul de vârstă se va modifica și în cazul țării noastre. Din cele 2,6 milioane de doze de vaccin care sunt așteptate în România pe parcursul lunii martie, 1,2 sunt de la Astra Zeneca, iar în aceste condiții coordonatorul campaniei de vaccinare spune că este firesc să fie mărită aria de adresabilitate, urmând a fi deschise și noi centre unde va fi administrat acest vaccin. La Buzău, există în acest moment un singur centru pentru vaccinul Astra Zeneca, situat pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Acesta dispune de trei fluxuri care îi asigură o capacitate de administrare a 180 de doze zilnic.


Adaugati un comentariu


 

*