S-au aprins luminile de sărbători la Buzău

2 decembrie 2018 | 0 comentarii |

 

Startul Sărbătorilor de iarnă a fost dat de Consiliul Județean și de Primărie în seara de 1 decembrie, care au marcat astfel Ziua Națională și debutul unei luni pline de spectacole și bucurie.

 

Nimic nu i-a ținut în casă pe buzoieni, de Ziua Națională. Dacă n-au plecat din oraș în această minivacanță sau nu au fost obligați de vreo răceală să stea în casă, au participat, cu miile, la festivitățile organizate de autorități, pe parcursul întregii zile. După parada care a avut loc dimineață, pe Calea Eroilor, au mers în Parcul Crâng, unde Consiliul Județean le-a oferit 1.800 de porții de fasole cu ciolan sau de post (după preferințe), plăcinte și vin fiert.

Odată cu lăsarea serii, aprinderea iluminatului festiv a devenit principala atracție. Cele două tuneluri de lumini din fața Consiliului Județean și a Muzeului Județean au fost aprinse, dând, astfel, startul Sărbătorilor de Iarnă, care vor marca întreaga lună prin evenimente și spectacole ce vor acea darul să aducă celor mici și celor mari deopotrivă, bucuria și speranța într-un an mai bun.

 

La aprinderea iluminatului festiv de la Consiliul Județean au fost prezenți numeroși buzoieni și copii care au primit dilciuri din partea președintelui Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu.

Invitații de peste Prut, care au petrecut alături de buzoieni Ziua Națională, au fost și ei prezenți, iar după ce au admirat luminile festive care învăluie clădirea administrației locale, oaspeții s-au fotografiat în fața Consiliului Județean, alături de președintele Neagu și vicepreședintele Adrian Petre.

Spre deosebire de anii precedenţi, instalaţia luminoasă din faţa Consiliului Judeţean este prevăzută, anul acesta, cu lumini tricolore și o instalație de sonorizare, astfel că pe parcursul întregii luni, luminile vor fi acompaniate de muzică patriotică și colinde, iar în săptămâna care urmează, pe fațada instituției vor fi proiectate filme și mesaje dedicate Centenarului.

 

Înainte de aprinderea luminilor, preşedintele Consiliului Judeţean le-a oferit invitaţilor din Republica Moldova medalii comemorative şi diplome pentru „merite deosebite în activitatea de cinstire a memoriei eroilor neamului românesc”. La rândul lor, oaspeții au oferit cadouri simbolice conducerii Consiliului Județean. „Nimic nu este mai sănătos pentru un neam, decât iubirea de țară, păstrarea valorilor naționale și unirea întru aceleași idealuri”, a declarat președintele CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Românii de peste Prut au petrecut în România Sărbătoarea Centenarului, la invitația președintelui CJ Buzău. Printre invitați s-au aflat preşedintele Consiliului Raional Soroca, Ghenadie Muntean, preşedintele Consiliului Raional Dubăsari, Grigore Policinschi şi primarul din Soroca, Victor Sau, care au lansat invitația ca, pe 24 ianuarie, când românii de pretutindeni celebrează Mica Unire, buzoienii le vor întoarce vizita și vor sărbători împreună 160 de ani de când Moldova și Țara Românească „și-au dat mână cu mână” și s-au unit în aceeași țară, România.

 

După lăsarea întunericului, festivalulul luminilor s-a mutat în centrul municipiului Buzău. Mii de buzoienii dornici să asiste la aprinderea iluminatului festiv din fața Primăriei au ocupat Piața Dacia. După intonarea imnului național de artiștii Corului Lyra și alocuțiunile primarului Constantin Toma, prefectului Carmen Ichim, președintelui Consiliului Județean Petre Emanoil Neagu și reprezentantului Diviziei 2 Infanterie Getica, doi copii au aprins instalațiile din brazii de Crăciun și de pe întregul platou, care au scăldat într-o lumină feerică centrul municipiului.

După aprinderea luminilor, spectacolul din centrul oraşului a continuat cu un concert susținut de artişti de muzică populară, care au asigurat atmosfera de sărbătoare. Un adevărat maraton muzical le este oferit buzoienilor în luna decembrie. Guess Who, DJ Project, Mandinga, Corina Chiriac, Cătălin Crişan, Carmen Rădulescu, Lora, Amadeus și numeroși artiști ai muzicii populare românești vor înveseli weekend-urile buzoienilor.

 

Înainte de aprinderea luminilor de Sărbători, Primăria Buzău a inaugurat deschiderea Târgului de Crăciun, pe care l-a organizat pe platoul din Piața Dacia și care va funcționa până la Crăciun, pentru a oferi buzoienilor posibilitatea de a-și procura, pentru sărbători, produse tradiționale sănătoase, certificate sanitar.

La eveniment au participat, alături de sute de buzoieni și oficialitățile locale, cei 20 de invitați din Republica Moldova, care și-a petrecut, la Buzău, Ziua Națională a României.

Târgul de Crăciun va funcţiona în perioada 01- 26 decembrie 2018, şi conţine un patinoar, un carusel şi căsuţe cu bunătăţi. În timp ce părinții vor cumpăra produse pentru Sărbătorile de Crăciun, cei mici se vor putea bucura pe Patinoarul artificial amenajat de Primărie și anul acesta, în fața Hotelului Pietroasa, care va funcţiona până pe 31 ianuarie 2019.

GALERIE FOTO:

 


Adaugati un comentariu


 

*