Salvatorii buzoieni își deschid porțile, de Ziua Copilului

 

Pentru că vine Ziua Copilului, salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău deschid larg porțile instituției, de 1 IUNIE, și le promit copiilor că vor avea parte de momente inedite, de distracție, bucurie și alte daruri pregătite pentru evenimentul dedicat celor mici, la ISU Buzău.

Ziua Porților Deschise” începe la ora 10.00, iar porțile sediului inspectoratului și ale subunităților din județ se vor deschide larg, pentru orice prichindel vrea să știe ce înseamnă să fii salvator. Copiii sunt așteptați astăzi să se bucure de demonstrații specifice activităților zilnice ale pompierilor și paramedicilor SMURD, să ia contact cu tehnica de intervenție, să asiste laexerciții demonstrative și să afle tot ce vor să știe despre secretele intervențiilor acestora.

Vor primi sfaturi utile și vor învăța cum să se protejeze în caz de incendiu sau cutremur, dar cea mai mare bucurie care li se oferă este aceea de a putea intra în pielea unui pompier și a „testa” o serie de echipamente din dotarea autospecialelor de stins incendii și intervenții.

 

Foto: scoala din parc/facebook

Ziua Copilului va fi marcată și autoritățile locale, prin jocuri, ateliere de creație, concursuri și surprize dulci. Cei mici sunt așteptați să ia parte, alături de părinți și bunici, la activitățile organizate în parcurile mari din oraș sau pe Bulevardul Bălcescu, unde li se promite distracție pe cinste. „De la ora 10.00, până la ora 19.00, avem evenimente dedicate zilei de 1 Iunie în Parcul Marghiloman – ateliere creative și cursuri de dezvoltare personală, în Parcul Tineretului – ateliere creative și concursuri cu premii, precum și un spectacol multicall, la finalul zilei. În premieră, Bulevardul Bălcescu devine o zonă de promenadă cu evenimente. Vom avea acolo ateliere creative, jocurile copilăriei. Și în Parcul Crâng, cu partenerii noștri de la Gloria Buzău, vom avea zona de activități sportive, vor fi prezente toate secțiile atletism, karate, handbal, box, tenis de masă, fotbal, șah și rugby, cu ateliere sportive pentru copii”, a anunțat viceprimarul Oana Matache.

În weekend, copiii se vor distra din nou, la festivalul AN-TAN-TE.

 


Adaugati un comentariu


 

*