Sănătatea, educația, spiritul antreprenorial și implicarea socială – vârfuri de lance la „Seri Sociale” în Buzău

30 iunie 2022 | 0 comentarii |

Fundația Comunitară Buzău a lansat un eveniment de networking local prin care dorește să genereze „cele mai bune idei” pentru comunitate, în domenii prioritare.

 

Fundația Comunitară Buzău anunță că prima întâlnire din cadrul proiectului „Seri Sociale”, implementat în parteneriat cu Hotel Pietroasa și care se vor organiza o datp pe lună, a avut loc pe 29 iunie, la Hotel Pietroasa – gazda evenimentului.

Rolul unei Fundații Comunitare este de catalizator de resurse locale care acționează ca un epicentru de idei, resurse, nevoi locale cu scopul de a lua cele mai bune decizii pentru comunitatea în folosul căreia acționează. În acest sens este vital să colaborăm și să comunicăm deschis cu diferiți actori locali precum antreprenori, persoane din administrația publică, specialiști în sănătate, educație, mediu, oameni care acționează în domenii diverse și care înțeleg foarte bine situația locală. Astfel că ne-am uitat în jur și ne-am întrebat cum am putea să avem această colaborare la un nivel profesional așa cum ne dorim. Și de aici nu a fost decât un singur pas până la ideea de eveniment local de networking și generator de idei sub numele de Seri Sociale” – a declarat Lavinia Iordache, președinte Consiliul Director al Fundației Comunitare Buzău.

 

Ca o recunoaștere și apreciere față de femeile din comunitatea buzoiană, primul grup a fost dedicat femeilor cu inițiativă din comunitatea locală. Între invitate s-au aflat femei care activează în domenii precum sănătate, educație, antreprenoriat, administrația publică, organizații non-guvernamentale.

În dezvoltarea proiectelor susținute de Fundația Comunitară Buzău părerea comunității contează pentru că ne dorim ca împreună să facem din Buzău un loc mai bun pentru noi și generațiile viitoare. Astfel că evenimentul proaspăt lansat își propune să adune în jurul unei mese rotunde 10-12 persoane reprezentative din comunitatea buzoiană pentru a discuta despre provocările locale și de a găsi soluții și inițiative care pot îmbunătăți dezvoltarea județului Buzău. Tematica serii este stabilită în funcție de profilul invitaților iar tematicile pe care ni le-am propus vizează domeniile din sănătate, educație și mediu”, spune Anca Nicolescu, director Executiv al Fundației Comunitare Buzău.

 

Concluziile care s-au conturat la prima intalnire au vizat zona de educație a comunității pe sănătate și mediu și suport pentru tineri în orientarea profesională încă de la vârste mici.

Evenimentul a fost foarte bine primit de invitate și acest lucru s-a simțit din discuția liberă care a generat idei de proiecte fezabile, sprijin pentru activitatea Fundației Comunitare Buzău și colaborări între persoanele invitate. Ne dorim ca acest eveniment sa devină un benchmark local pentru cele mai eficiente intalniri și cele mai bune idei care se conturează în jurul temei de discuție și care se pot transforma în proiecte cu impact local”, a punctat  Lavinia Iordache.

 

Între invitate s-au aflat nume cunoscute și respectate în comunitatea locală, precum Laura Antohe – director operațional al Hotelului Pietroasa, Adriana Pietrăreanu – membru fondator al Fundației Crucea Alb-Galbena Buzău și director adjunct al Institutului Cultural Român la ​​Bruxelles, Oana Matache – viceprimar al municipiului Buzău, Oana Gheorghiu – consilier municipal și coordonator zonal al lanțului de farmacii Maxifarma, Cristina Vasile – director executiv al Fundației Crucea Alb-Galbenă Buzău, Laura Banu – reprezentant medical rețeaua privată de sănătate Regina Maria, Roxana-Mihaela Constantinescu – avocat și fondatoarea organizației caritabile Bunici Atomici, Roxana Iosif – antreprenor cofetăria AT Sweets, Cristina-Maria Radu – reprezentant vanzări din cadrul grupului Cris-Tim, Gabriela Niculescu – director general adjunct al companiei  Welding Consulting Prod, Madalina Mănescu – Antreprenor 6TH SENSE YOGA STUDIO, Arina Mariana Pintoiu – consultant de mediu al companiei Enviro Green Consult.

 

Sursă informații și foto: Fundația Comunitară Buzău

 

 


Adaugati un comentariu


 

*