Șase titluri de Doctor Honoris Causa, acordate în cadrul congresului UMF Carol Davila

Totodată, peste 200 de lucrări de specialitate vor fi prezentate în cadrul mai multor sesiuni științifice la car evor lua parte atât specialiști consacrați cât și medici rezidenți și studenți mediciniști.

 

Astăzi a avut loc, la Palatul Parlamentului, deschiderea oficială a celei de-a șasea ediții a congresului UMF Carl Davila – una dintre cele mai importante manifestări științifice naționale din domeniul medical. Tema principală a acestei ediții este „Perspective interdisciplinare”, iar cele trei coordonate sub auspiciile cărora se vor desfășura lucrările sunt „inițiere, evoluție și excelență”. Congresul se va desfășura pe durara a trei zile, perioadă în care vor avea loc zeci de sesiuni științifice, în cadrul cărora vor fi prezentate peste 200 de lucrări originale.

Sunt așteptați în total peste 4.500 de participanți, din rândul cărăra vor face parte profesori, medici de diferite specialităţi, medici rezidenţi și studenţi mediciniști. Nu vor lipsi nici invitații din străinătate, pe lista participanților aflându-se personalități ale lumii medicale din Germania, Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda, Bulgaria, Croaţia și Republica Moldova, cărora li se vor alătura cei mai cunoscuți specialiști români.

 

Despre această ediție, rectorul UMF Carol Davila, academicianul Ioanel Sinescu a declarat că „reconfirmă ideea de tradiţie a acestui eveniment şi, în acelaşi timp, reflectă, poate mai mult ca oricând, faptul că munca într-o echipă unită, aspiraţiile şi dorinţa continuă de perfecţionare au ca rezultat performanţa ştiinţifică”. 

În cadrul evenimentului vor fi acordate șase titluri de Doctor Honoris Causa unor personalități ale lumii medicale internaționale, totodată urmând a fi evidențiate și meritele tinerilor cecetători. Astfel, în cursul zilei de azi vor fi acordate trei titluri de Doctor Honoris Causa profesorului doctor Marianne Pavel de la Friedrich Alexander University of Erlangen-Nürnberg, prof. dr. Peter Mulders, de la Radboud University Nijmegen Medical Center și prof. dr. Pierre Hoffmeyer de la University of Geneva.

Festivitatea de acordare a acestor înalte distincții va continua și mâine, cu decernarea altor trei titluri similare, prof. dr. Claude Vigneron de la University of Lorraine, Faculty of Pharmaceutical Sciences, prof. dr. Gheorghe Petru Ghidirim, membru al Academiei de Științe din Moldova şi prof. dr. Adrian Mark Kynaston Thomas, chairman of International Society for the History of Radiology, London.

 

În cadrul programului ştiinţific al Congresului va fi inclusă şi „Competiţia Tânărului Cercetător”, care presupune prezentarea celor mai bune 6 lucrări din specilitățile Medicină Generală, Farmacie, Specialităţi preclinice, Specialităţi medicale şi Specialităţi chirurgicale.

În calitate de co-președinte al congresului, prorectorul UMF Carol Davila, prof. dr. Dragoș Vinereanu, a declarat la deschiderea lucrărilor că „pe lângă obiectivul iniţial, de abordare a pacientului din perspectiva interdisciplinară, un alt obiectiv devenit din ce în ce mai pregnant este acela de a pune la dispoziţia tinerilor cercetători şi medici oportunitatea de a-şi prezenta lucrările ştiinţifice, de a le discuta în plen în cadrul competiţiei dedicate tânărului cercetător, de a face schimb de experienţă cu specialişti din România şi din străinătate. În acest fel, congresul contribuie la formarea unei comunităţi medicale de elită. Trebuie întotdeauna să avem în minte faptul că o cercetare ştiinţifică aprofundată stimulează ideea de progres a unei naţii. O astfel de manifestare ştiinţifică, cum este acest congres, s-a dezvoltat în acest sens, ca parte integrantă a cunoaşterii. Anul acesta, la a şasea ediţie, considerăm acest congres un real succes. Cu peste 4.500 de participanţi – academicieni, profesori, medici de diferite specialităţi, medici rezidenţi, studenţi – acest amplu eveniment are un caracter unic la nivelul mediului universitar şi academic din România”.

Congresul UMF „Carol Davila” din Bucureşti a reunit, în primele cinci ediţii, peste 13.100 de participanţi, 670 de lectori (membri ai Academiei Romane, profesori, conferenţiari, medici) şi 28 invitaţi străini, reputaţi profesori de renume internaţional, cărora le-a fost acordat titlul de Doctor Honoris Causa.

 


Adaugati un comentariu


 

*