Se deblochează 2.700 de noi posturi în Sănătate. Spitalul Săpoca primește 29 dintre ele

Guvernul a aprobat un nou memorandum prin care deblochează alte 2.700 de posturi vacante în sistemul sanitar public, din care 29 de posturi au fost alocate Spitalului de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpca.

 

Marcel Ciolacu

Executivul a aprobat, în ședința de joi, un nou memorandum pentru deblocarea posturilor vacante din spitale și servicii de ambulanță și organizarea concursurilor de angajare, în condițiile în care sistemul se confruntă cu o lipsa masivă de medici și asistenți medicali.

„Deblocăm azi angajările pentru alte 2.700 posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă. Este a treia decizie similară a Guvernului în sprijinul sistemului medical, după cele din ianuarie şi februarie, când au fost deblocate 10.000 de posturi”, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a confirmat aprobarea memorandumului privind „organizarea concursurilor pentru circa 2.700 de posturi vacante sau temporar vacante din cadrul unităţilor subordonate Ministerului Sănătăţii. Este vorba despre unităţi sanitare din întreaga ţară, spitale, unităţi sanitare fără paturi, servicii de ambulanţă, inclusiv Serviciul de Ambulanţă Bucureşti – Ilfov, şi Direcţii de Sănătate Publică (DSP). Măsura este necesară în vederea desfăşurării activităţii curente, a asigurării urgenţelor medicale, precum şi a celorlalte servicii medicale”, a precizat Constantin, într-o conferinţă la Palatul Victoria.

 

Cele mai multe posturi au fost deblocate la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti.Este vorba de un număr de 861 de posturi, ca urmare a faptului că anul trecut în cadrul instituţiei au fost înfiinţate noi structuri medicale, iar altele au fost reorganizate, iar aceste structuri beneficiază de infrastructură şi de dotări cu aparatură medicală şi pot deveni funcţionale şi operaţionale doar în momentul încadrării personalului de specialitate medico-sanitar în numărul menţionat”, a explicat Mihai Constantin, care a subliniat că „ocuparea acestor posturi nu generează un impact bugetar suplimentar, întrucât aceste posturi sunt deja finanţate”.

Printre unităţile sanitare care vor beneficia de deblocarea posturilor se numără, de asemenea, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca – aproximativ 140 de posturi, Institutul Oncologic Bucureşti – aproximativ 120 de posturi, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş88 de posturi, Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – circa 80 de posturi.

 

În județul Buzău, la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Săpca au fost deblocate 29 de posturi, iar la Direcția de Sănătate Publică (DSP) 3. În plus, așa cum a declarat senatorul buzoian Lucian Romașcanu, aflat în campanie electorală la Pârscov, au fost aprobate și „10 posturi pentru substația de ambulanță din localitate, posturi necesare pentru operaționalizarea integrală a substației. Este a doua veste bună după cea a aprobării înființării substației de către autoritățile competente. DSP Buzău primește 3 posturi, iar Spitalul Săpoca, 29 de posturi. Pentru un act medical de calitate în județul Buzău”, a afirmat Romașcanu.

Din totalul de 2.702 de posturi deblocate, 310 sunt pentru medici, 1.221 pentru asistenţi medicali, 629 pentru personal auxiliar sanitar, brancardieri, infirmiere, iar restul reprezintă personal de specialitate medico-sanitar, adică farmacişti, biologi, biochimişti, fizicieni, personal TESA, registratori medicali, statisticieni, personal de cercetare, personal de deservire şi muncitori, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului.

 

Angajările în sistemul public de sănătate fuseseră blocate în 2023, ca măsură de scădere a cheltuielilor bugetului de stat, din cauza deficitului bugetar. În urma protestelor sindicatelor și a managerilor de spitale, care au avertizat că activitatea unităților medicale riscă să fie blocată din lipsă de personal, Guvernul României a aprobat, în ianuarie, scoaterea la concurs a peste 7.600 de posturi vacante în sectorul public de sănătate și asistență socială, iar în februarie, alte 2.000 de posturi vacante.

Cele mai recente date ale Ministerului Sănătății arată că în sistemul sanitar public sunt peste 8.600 posturi vacante de medici și peste 14.500 pentru asistenți medicali.

Un raport al Curții de Conturi arată că România se situează pe penultimul loc din Uniunea Europeană în privința numărului de medici la 100.000 de locuitori, cu 305 medici (jumătate față de Grecia, aflată în fruntea clasamentului), chiar dacă numărul doctorilor a crescut în 2021 cu 42% față de 2014, pe fondul creșterilor salariale.

Există însă diferențe semnificative între regiunile de dezvoltare. Regiunea de Dezvoltare București-Ilfov are 398 medici la 100.000 de locuitori în timp de Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia are doar 75 de medici la 100.000 de locuitori.

 

Pe de altă parte, Ministerul Sănătăţii a pus în consultare un proiect de hotărâre privind organizarea şi funcţionarea instituției, care prevede reducerea numărului de secretari de stat şi de posturi, astfel că „numărul maxim de posturi este de 399, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului”.

Potrivit proiectului, în îndeplinirea atribuţiilor sale, ministrul Sănătăţii va fi ajutat de 4 secretari de stat, de un secretar general şi de 2 secretari generali adjuncţi. Organigrama actuală publicată pe site-ul Ministerului Sănătăţii prevede şase posturi de secretar de stat, un secretar general şi doi secretari generali adjuncţi.

„Având în vedere prevederile art. XV din Legea nr. 296/2023, urmează a fi desfiinţate 2 funcţii de secretar de stat şi cabinetele aferente acestora, respectiv 4 funcţii contractuale de execuţie”, se arată în nota de fundamentare.

La data intrării în vigoare a Legii nr. 296/2023, Ministerul Sănătăţii avea în statul de funcţii 421 posturi, exclusiv demnitarii şi posturile aferente cabinetului ministrului.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*