Sfaturi de specialitate pentru pacienții cu diabet și obezitate, în contextul pandemiei

13 octombrie 2020 | 0 comentarii |

Medicul Dana Marinescu, șefa Secției Diabet, Nutriție și Boli Metabolice a Spitalului Județean de Urgență Buzău, a transmis o serie de recomandări de care aceștia trebuie să țină seama, pentru a evita complicațiile.

 

Dr. Dana Marinescu

Încă de la apariția primelor cazuri de Covid-19 în România, specialiștii au avertizat că această boală poate să provoace complicații grave în cazul pacienților diabetici și al celor care suferă de obezitate. O reafirmă și medicul buzoian Dana Marinescu, șef secție Diabet, nutriție și boli metabolice din cadrul SJU Buzău, care atrage atenția că, în cazul acestor pacienți, evoluția bolii poate fi una severă, iar complicațiile grave sunt mai frecvente decât în cazul altor persoane infectate cu noul coronavirus.

„S-a constatat că pentru persoanele cu diabet zaharat și obezitate, riscul de a contracta infecția cu noul coronavirus nu este mai mare decât riscul de îmbolnăvire în rândul populației generale. Problema constă în evoluția bolii, care poate fi nefavorabilă și duce la apariția unor complicații severe, care pot fi mai frecvente decât în cazul altor pacienți. S-a observat că pentru persoanele cu diabet zaharat care s-au infectat cu noul coronavirus și s-au prezentat la spital asociind valori mari ale glicemiei, evoluția bolii a avut un prognostic foarte grav. Diabetul zaharat de tip 1 și de tip 2 sunt boli cronice care necesită îngrijire pe tot parcursul vieții, caracterizate printr-un status inflamator cronic. S-a constatat că starea de inflamație este exacerbată în timpul infecției cu noul coronavirus, ceea ce duce la apariția complicațiilor severe, iar deficitele de micronutrienți sunt asociate cu o creștere a virulenței în astfel de infecții. O altă explicație unanim acceptată este raportată la dezechilibrul metabolic cronic, în special controlul glicemic slab. Un factor de risc major pentru evoluția severă a pacienților cu diabet, obezitate și Covid-19 este și vârsta, persoanele peste 65 de ani fiind mai vulnerabile” – a explicat medicul buzoian.

 

Ținând cont de factorii de risc, dr. Marinescu recomandă ca, pe lângă măsurile de prevenție recomandate de autorități, pacienții diabetici și cei cu obezitate să își ia o serie de măsuri de precauție suplimentare în această perioadă, mai ales în situația dacă sunt nevoiți, la un moment dat, să se izoleze la domiciliu. Astfel, aceștia trebuie să pregătească o listă de medicaţie curentă şi să roage medicul curant sau pe cel de familie să le prescrie medicaţia pentru o perioadă de 1-3 luni, pentru a evita deplasările repetate la farmacii și cabinete medicale. Dacă anumite medicamente nu se găsesc temporar în farmacii, acest lucru trebuie comunicat imediat medicului pentru ca acesta să poată oferi alternative terapeutice.

Pacienţii insulinodependenţi trebuie să se asigure că au un stoc rezonabil de insulină, în limita prescripției și acesta este depozitat în mod corespunzător. De asemenea, consumabilele pentru testarea glicemiei trebuie asigurate în limite rezonabile și, eventual și teste pentru determinarea corpilor cetonici urinari. Pacienții care folosesc pompe de insulină şi senzori de monitorizare glicemică, trebuie sa se asigure că au consumabilele necesare într-o cantitate suficientă. Este important să se respecte indicaţiile de folosire ale acestora și să nu prelungească utilizarea lor în afara recomandărilor. Pacienţii insulinodependenţi, cu regim intensificat de insulină, în special cei cu diabet tip 1 trebuie să se asigure că dețin o rezervă de glucagon de 3-4 kit-uri, pentru corectarea hipoglicemiilor severe. În această perioadă Este recomandată monitorizarea glicemiei mai frecvent decât de obicei pentru identificarea episoadelor de hipoglicemie și hiperglicemie”, a mai recomandat dr. Dana Marinescu.

 

Nu în ultimul rând, este necesar ca pacienți diabetici să respecte în continuare tratamentul prescris și să aibă un stil de viață sănătos. Exercițiile fizice timp de cel puțin 30 de minute pot fi efectuate chiar și la domiciliu, în caz de izolare, iar odihna suficientă pe timpul nopții este un alt factor important. Izolarea socială poate produce stare de anxietate, panică sau depresie. Orice modificare resimțită trebuie semnalată medicului de familie sau medicului curant, care poate orienta pacientul către un serviciu specializat”, a mai spus medicul, care pentru reducerea pe cât posibil a efectelor nedorite recomandă păstrarea legăturii cu persoanele apropiate, ocuparea timpului cu activități plăcute, eventual cu un hobby.

De asemenea, pentru a reduce cât mai mult riscul de infectare, pacienților le este recomandat să reducă numărul persoanelor cu care intră în contact, să evite persoanele suspecte de infecții respiratorii acute, să reducă deplasările și timpul petrecut în afara locuinței și să nu utilizeze împreună cu alte persoane veselă, tacâmuri, haine sau prosoape. Totodată, medicul recomandă dezinfectarea frecventă a suprafețelor cu care vin în contact mai multe persoane și evitarea contactului mâinilor cu ochii, gura și nasul înainte de a fi dezinfectate

Monitorizați permanent tensiunea, glicemia și temperatura în această perioadă! Dacă valoarea glicemiei coboară sub 70 mg/dl, consumaţi alimente ce conţin carbohidraţi simpli, 15 grame: glucoză, miere, zahăr, sucuri din fructe, băuturi cu zahăr, bomboane/dropsuri şi verificaţi după 15 minute glicemia pentru a vă asigura că aceasta a crescut peste 70mg/dl. Verificaţi şi valorile glicemiilor postprandiale, la două ore după masă şi la ora 3 noaptea, apoi notați-le în jurnal și comunicați-le medicului Dacă valoarea glicemiei este peste 250 mg/dl verificaţi prezenţa corpilor cetonici în urină şi sunaţi medicul în situaţia în care descoperiţi testul pozitiv”, a adăugat dr. Dana Marinescu.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*