Simona Anghel revine la șefia CJAS Buzău

20 octombrie 2023 | 0 comentarii |

Președintele CNAS, Andrei Baciu, a numit-o în funcția de Director general, în locul Elizei Oncel, care se întoarce la CJAS Prahova, de unde a fost detașată la Buzău, în august 2021.

 

Simona Anghel si Eliza Oncel

Directorul executiv al Direcției Relații Contractuale din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Buzău, Simona Anghel, este, de astăzi, 20 octombrie 2023, Director general, cu delegație, al instituției în care lucrează de 15 ani.

Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Andrei Baciu, recent numit în fucție și el, se pare că și-a propus să vină cu schimbări și la nivelul caselor teritoriale de sănătate, în special acolo unde directorii generali ocupă funcția cu delegație, la ultimele concursuri organizate foarte puțini candidați reușind să promoveze examenul organizat  pentru ocuparea acestor funcții.

Astfel, prin Ordinul președintelui CNAS, începând de astăzi, 20 octombrie 2023, jr. Simona Anghel este numită Director general al CJAS Buzău, iar fosta șefă a instituției, ec. Eliza Oncel, care a condus instituția tot ca interimar, începând din august 2021, se întoarce la CJAS Prahova, de unde a fost detașată la Buzău.

 

Simona Anghel

Simona Anghel este jurist de profesie și profesează ca director de contractări în cadrul CJAS Buzău de 15 ani, iar în această perioadă a mai condus instituția, tot cu delegație, din decembrie 2009 până în mai 2010, când a preluat funcția de Președinte la dr. Mariana Barna, după care a venit în această funcție, prin concurs, ec. Laura Cîrcei. Tot cu delegație, Simona Anghel a fost numită în funcția de Președinte-Director general, începând cu luna mai 2019, când a înlocuit-o pe pe av. Raluca Alexandru , iar în aprilie 2020 a fost schimbată cu jr. Dana Apostu.

  Simona Anghel spune că indiferent de funcția pe care o ocupă în cadrul instituției, vrea să colaboreze bine cu colegii, cu furnizorii de servicii, cu pacienții și cu presa, pentru că „numai în acest fel vom ști care sunt problemele cu care se confruntă fiecare și le putem îndrepta. În ultimul timp, am avut întâlniri cu medicii, asistenții medicali, farmaciștii și cu toți reprezentanții furnizorilor de servicii, pentru ca aceștia să poată transmite problemele pe care le întâmpină și să vină cu idei de îmbunătățire a sistemului medical, pe care la rândul nostru le transmitem Casei Naționale, pentru că numai prin implicarea tuturor putem veni în întâmpinarea nevoilor asiuraților (pacienților)”, a declarat pentru sănătateabuzoiană.ro, noua directoare generală a CJAS, care chiar astăzi are programată o întâlnire cu medicii din ambulatoriul de specialitate.

 


Adaugati un comentariu


 

*