Singurul spital de recuperare cardiovasculară din România va avea propriul muzeu

10 septembrie 2019 | 1 comentariu |

Inițiativa ar putea fi pusă în practică anul viitor, atunci când spitalul va aniversa șase decenii de activitate.

 

În stațiunea Covasna funcționează, de aproape 60 de ani, singurul spital de recuperare cardiovasculară din România. „Tratamentul de Covasna” este o terapie cunoscută și foarte căutată în rândul pacienților care suferă de cardiopatie ischemică, insuficiență mitrală și aortica, hipertensiune arterială, ori care au scăpat cu viață după un infarct.

Unitatea medicală se pregătește să aniverseze, anul viitor, șase decenii de la înființare, motiv pentru care pregătirile pentru a marca acest moment important sunt în toi.

Cu ocazia împlinirii celor 60 de ani, Spitalul de Recuperare Cardiovasculară „Dr. Benedek Geza” ar putea avea propriul muzeu, dacă o inițiativă a medicului Mihaela Suceveanu, care a condus mai bine de 20 de ani unitatea medicală, va putea fi pusă în practică.

Aceasta a colecționat, de-a lungul timpului, o serie de obiecte și documente reprezentative pentru istoria spitalului, pe care dorește să le doneze muzeului care ar trebui să funcționeze în incinta unității medicale. Medicul a precizat că este vorba atât de aparatură medicală veche cât și de diferite obiecte oferite de pacienți de-a lungul timpului, în semne de recunoștință pentru îngrijirile medicale de care au avut parte aici, ani în șir. „Aceste lucruri pe care le-am adunat ne arată tradiţia, modul cum a evoluat reabilitarea cardiovasculară în România şi în Covasna. Le consider foarte preţioase. Sunt și tabele despre riscul cardiovascular de prin anii ’70 şi de prin anii ’85, făcute de domnul director Benedek Geza”, a explicat fostul director al spitalului.

 

Printre obiectele care ar putea fi expuse în viitorul muzeu se numără un oscilometru, un aparat EKG folosit în primii ani de existență a spitalului și un monitor cardiac, datând din aceeași perioadă. De asemenea, dr. Mihaela Suceveanu spune că este și în posesia unei poezii pe care o pacientă care de 14 ani vine să se trateze, cu regularitate, la Covasna, i-a dedicat-o medicului  Benedek Geza, autoarea având în prezent vârsta de 68 de ani.

Anul viitor, spitalul are 60 de ani de existenţă şi eu consider că trebuie să sărbătorim acest lucru, iar asta ar fi ideea mea, să facem un mic muzeu în care să prezentăm istoria acestui spital. Puţină lume se poate lăuda cu aşa o tradiţie şi lucrurile astea merită să fie expuse într-un spaţiu, pentru că ne arată identitatea” a mai precizat fostul director al spitalului de recuperare.

O altă inițiativă a acesteia se referă la organizarea, anul viitor, a unei manifestări științifice cu participare internațională, care ar putea să fie și o bună ocazie foarte bună de promovare a turismului balnear din zonă.

 

Tratamentul de Covasna”, de care beneficiază anual mii de pacienți, este unic în țară, datorită specificului zonei, fiind bazat pe factorii naturali existenți doar aici.

Terapia îmbină tratamentul clasic cu factorii naturali, respectiv aerosoli, băi în apele carbogazoase şi mofete cu puternic efect vasodilatator. Elementul de bază sunt mofetele care reprezintă emanații uscate de gaze natural post-vulcanice și care, la Covasna au cea mai pură concentrație din Europa.

Mofeta Spitalului de Recuperare Cardiovasculară Covasna este una dintre cele mai mari din lume și este alimentată cu dioxid de carbon post-vulcanic de puritate 98,2% – care au un puternic efect vasodilatator – extras din adâncime, cu o sondă.

Înființată în 1960, unitatea medicală este singura din Europa care dispune de o astfel de mofetă, pacienții bucurându-se de efectele benefice ale terapiei timp de mai multe luni după externare.

Covasna este unică. Nu poate pleca în altă parte, nu se poate pune în cutiuţe, în flacoane, nu se poate multiplica” a punctat dr. Mihaela Suceveanu.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Comentarii (1)

  1. Popovici Camelia Constantina spune:

    Și eu sunt una dintre mii de pacienți care mă bucur de tratamentul balnear natural la Covasna din 2003 iar din 2005 la Spitalul de recuperare.Tot respectul pentru conducere,pentru toti medicii,pt.toate cadrele medicale și pentru toți lucrătorii care se ostenesc să ne asigure tot comfortul pe perioada de spitalizare. Să le de-a Dumnezeu sănătate si putere de muncă!

Adaugati un comentariu


 

*