Sistemul de asistență socială a ieșit cu bine din starea de urgență

Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii a întocmit un bilanț la finalul stării de urgență, pentru a stabili în ce măsură au fost afectați beneficiarii și angajații centrelor de îngrijire ca copiilor și vârstnicilor.

 

Deși azilele de bătrâni s-au numărat printre centrele în care au apărut focare importante de Covid-19 în perioada stării de urgență, statisticile întocmite la finalul acestei perioade indică faptul că numărul deceselor și al persoanelor infectate din cadrul centrelor de asistență socială reprezintă un procent foarte mic din totalul beneficiarilor.

Astfel, după cum reiese din datele publicate de Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii (ANDPDCA), începând cu data de 10 martie, până la ieșirea din starea de urgență, doar 1,5% din totalul beneficiarilor internați în centrele de asistență socială au fost infectați cu noul coronavirus, respectiv, 657 de persoane, dintre care 17 copii.

În ceea ce privește decesele, procentul celor care și-au pierdut viața după ce s-au îmbolnăvit de Covid-19 este de 0,2%. S-au înregistrat 122 de decese în rândul vârstnicilor și adulților din centrele de asistență socială care s-au infectat, nefiind consemnat niciun deces în rândul copiilor. În același timp, din cele 657 de persoane infectate, 436 erau deja vindecate la finalul stării de urgență.

Pandemia a făcut victime și în rândul angajaților din sistemul de asistență socială, fiind consemnate 360 de cazuri de îmbolnăviri și două decese.

 

Deși procentul deceselor la nivelul centrelor de asistență socială este unul mic, la nivel național, reprezintă 10% din numărul total al persoanelor decedate în urma infecției cu noul coronavirus. Cele mai afectate județe din punctul de vedere al îmbolnăvirilor în rândul rezidenților centrelor de asistență socială au fost Suceava, Neamț și Galați, județe din care provin și cele mai multe decese.

Procentele înregistrate sunt semnificativ mai mici decât în alte țări europene, iar acest lucru se datorează în mare parte măsurilor de prevenţie luate din timp precum și măsurii de  izolare la locul de muncă a angajaţilor din toate centrele rezidenţiale. Aceste măsuri au fost luate contextul debutului epidemiei şi a insuficienţei generale de echipamente de protecţie, în prima parte a instaurării stării de urgenţă.

Din fericire, la nivelul județului Buzău nu a fost confirmat niciun caz de îmbolnăvire, nici în rândul beneficiarilor, nici în cel al angajaților centrelor de asistență socială.

 

În această perioadă dificilă, au fost stabilite de la nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale și al ANDPDCA o serie de măsuri și de reglementări în regim de urgență, pentru a veni în sprijinul furnizorilor de servicii sociale. Astfel, centrele de servicii sociale care beneficiau de subvenţii şi care şi-au închis activitatea ca urmare a epidemiei, au continuat să primească subvenţii prin bugetul ministerului, dacă au realizat activităţi de sprijin pentru autorităţile administraţiei publice locale în contextul pandemiei. Aceste subvenții au fost folosite pentru plata salariilor personalului centrelor respective.

S-a dispus, totodată, suspendarea verificării acordării serviciilor de asistenţă socială, precum şi verificarea utilizării subvenţiei, pe perioada stării de urgenţă, și s-a asigurat decontarea sumelor aferente cheltuielilor cu hrana şi cazarea personalului din serviciile sociale aflat în izolare preventivă la locul de muncă.

În același timp, pentru a veni în sprijinul celorlalte categorii de persoane vulnerabile, s-a luat măsura prelungirii certificatelor de încadrare în grad de handicap pentru adulţii şi copiii cu dizabilităţi pe perioada stării de urgenţă şi 90 de zile după încetarea acesteia, măsură ce a făcut posibilă menţinerea drepturilor de plată pentru aproximativ 800.000 de beneficiari. A fost prelungită și perioada de acordare indemnizaţiei de creştere a copiilor cu handicap grav până la vârsta de 7 ani, în situaţia în care aceasta expira în perioada stării de urgență.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*