SJU Buzău angajează farmaciști pentru Maternitate și farmacia spitalului

18 februarie 2020 | 0 comentarii |

În același timp, pentru un alt post similar la farmacia spitalului, s-au înscris în cursă trei candidați.

 

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău a anunțat recent scoaterea la concurs a unui nou post de farmacist primar specialitatea Farmacie Clinică, după ce, la finele lunii trecute, fusese făcut un anunț similar, însă pentru un post de farmacist specialist.

Postul scos la concurs la finele lunii ianuarie este în cadrul farmaciei spitalului, iar la finalul perioadei de înscriere și al etapei de selecție a dosarelor, în cursă sunt înscriși trei candidați. Este vorba de farmaciștii specialiști Silvia Diana Albu, Corina Elena Firică și Costin Emil Staicu, singurii care și-au depus dosarele și au fost validați de comisia de selecție.

Urmează acum să fie stabilită și data la care va avea loc concursul, cel mai devreme acesta putând fi programat pe 24 februarie, iar cel mai târziu, în ultima perioadă a lunii aprilie.

La câteva zile după ce a anunțat numele celor trei candidați pentru postul din cadrul farmaciei spitalului, unitatea medicală  a publicat un nou anunț, de această dată referitor la un post vacant cu normă întreagă, de farmacist primar, în cadrul farmaciei de la Maternitate.

 

Candidații interesați pentru acest post își pot depune dosarele de înscriere până pe data de 29 februarie, la Serviciul de Resurse Umane al spitalului. Dosarul trebuie să conțină o cerere în care se menționează postul pentru care candidatul dorește să concureze, alături de copii ale actului de identitate, certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs, certificatului de farmacist primar copie după diploma de farmacist.

Totodată, candidatul trebuie să adauge la dosar acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa 3 la ordin, dovadă că nu i-au fost aplicate sancțiuni prevăzute în Legea Sănătății, certificatul de cazier judiciar și certificat medical din care să reiasă că este apt din punct de vedere fizic și neuro-psihic pentru exercitarea activității de farmacist în cadrul maternității buzoiene.

Nu în ultimul rând, mai trebuie anexată și chitanța care să ateste plata taxei de concurs în valoare de 150 de lei, care se achită la casieria spitalului.

Cei interesați, pot obține relații suplimentare la Serviciul Resurse Umane, tel. 0238.720.689, interior 166.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*