SJU Buzău, inclus în campania #scutpentruspitale

Prin Campania derulată de asociația „Zi de Bine” se dorește ca fiecare om să se implice şi să doneze „pentru spitalul din localitatea în care s-a născut sau în care trăieşte acum, făcând astfel ceva care îi dă un sens, ceva care va ajuta în aceste momente atât de neobişnuite”, cauzate de noul coronavirus.

 

La finele lunii trecute, asociația „Zi de Bine” a lansat un proiect omonim prin care își propunea ca, timp de un an, să ajute în fiecare lună un număr de 12 ONG-uri implicate în diverse programe în interesul comunității. Principala formă de sprijin urma să o constituie donațiile făcute lunar, în special de persoanele născute în luna respectivă.

Melania Medeleanu, coordonatorul acestui proiect, declara atunci că se dorea atragerea a cel puțin 300.000 de donatori, dar din păcate, evoluția pandemiei provocate de noul coronavirus i-a determinat pe inițiatori să modifice conceptul inițial și să se orienteze cu prioritate către sprijinirea spitalelor din țară.

Astfel, sloganul campaniei „De ziua ta, ajută un om să se ridice!” a fost schimbat în „#scutpentruspitale”, iar perioada de desfășurare a devenit una pe termen nedeterminat, până când va fi nevoie.

Melania Medeleanu a precizat că programul se adresează unui număr de 12 spitale care au solicitat ajutor în această perioadă, printre ele numărându-se și Spitalul Județean de Urgență Buzău, alături de alte spitale din Petroşani, Sinaia, Rădăuţi, Craiova, Suceava, Câmpulung, Bucureşti, Braşov și Târgu Mureş.

 

Melania Medeleanu

Aceasta a mai explicat că în noul concept se dorește mobilizarea unui număr cât mai mare de donatori din comunitățile în care funcționează aceste spitale, dar și din rândul celor care sunt originari din aceste localități, iar toate fondurile strânse vor fi direcționate către cele 12 spitale, în scopul aprovizionării acestora cu tot ce au nevoie în această perioadă.

Cum ar fi dacă fiecare om s-ar implica şi ar dona pentru spitalul din localitatea în care s-a născut sau în care trăieşte acum, făcând astfel ceva care îi dă un sens, ceva care va ajuta în aceste momente atât de neobişnuite, dar care va rămâne şi peste ani tot în folosul comunităţii. Campania de strângere de fonduri continuă atât cât va fi nevoie, în încercarea de a-i proteja pe cei aflaţi în linia întâi, cei mai expuşi dintre noi: medici, asistente, brancardieri”, a declarat Melania Medeleanu.

 

Asociația a întocmit o listă cu toate cele necesare spitalelor în perioadă aceasta, listă ce cuprinde produse esenţiale precum paturi, mese de tratament, sterilizatoare UV, laringoscoape, kituri de intubaţie, echipamente pentru ventilaţie mecanică, pompe pentru seringi, aspiratoare chirurgicale, cabine de decontaminare, teste rapide pentru COVID, sonde de aspirare, filtre pentru sistemele de ventilaţie, combinezoane de protecţie, halate medicale impermeabile de unică folosinţă, şorţuri medicale impermeabile, măşti chirurgicale, măşti de protecţie, toate mărimile de mănuşi de unică folosinţă din latex cu sau fără pudră, ochelari de protecţie, săpun lichid, termometre contactless, pulsometre, botoşi de unică folosinţă, lămpi UV, soluţii de dezinfectare pentru suprafeţe şi pentru obiecte şi multe altele.

Donațiile pot fi făcute prin SMS la numărul 8862, dar și prin transfer bancar în conturile RO56RNCB0092166359160001, de la BCR, și RO61BACX0000002013736000, deschis la Unicredit. Cele două conturi sunt pentru donații în lei, iar donațiile în euro pot fi făcute în contul RO34BACX0000002013736001, în timp ce donațiile în dolari se fac în contul RO07BACX0000002013736002, ambele deschise la Unicredit.

 

Ca răspuns la inițiativa mai multor organizații care au demarat campanii similare în beneficiul spitalului buzoian, dar și a unor oameni de afaceri care și-au dovedit din plin generozitatea, managerul unității medicale, Claudiu Damian le mulțumește tuturor, printr-o scrisoare desschisă.

„Având în vedere contextul epidemiologic actual cu privire la infecția cu COVID-19, mai multe organizaţii, fundaţii, instituţii, s-au alăturat Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău pentru a veni în sprijinul cadrelor medicale care, în aceste zile, sunt în prima linie în lupta cu acest virus. Conducerea spitalului aduce mulţumiri Consiliului Judeţean Buzău, Fundaţiei Comunitare Buzău, Filialei Crucea Roşie Buzău, Organizaţiei OAMMR Buzău, Camerei de Comerț și Industrie Buzău, CONCAS SA Buzău, NIKOS IMPEX precum și tuturor reprezentanților mediului de afaceri buzoian pentru strângerea de fonduri în vederea achiziției de aparatură medicală și suplimentarea echipamentelor de protecție și dezinfectanți. De asemenea, dorim să mulţumim tuturor celor care doresc să sprijine, prin donaţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. Protejarea cadrelor medicale este esenţială, tocmai de aceea ne dorim suplimentarea stocurilor de echipamente de protecţie. Mulţumită generozităţii dumneavoastră vom putea să achiziţionăm aparatură medicală şi echipamente de protecție, atât de utile în această perioadă. Mulțumim tuturor pentru susținere, implicare, gestul mărinimos de caritate și vă dorim sănătate!” – se arată în mesajul transmis de acesta.

Unitatea medicală îi anunță pe cei care doresc în continuare să ajute spitalul că o pot face prin DONAȚII și SPONSORZĂRI în Contul IBAN:  RO63TREZ16621F370100XXXX  -Trezoreria Buzău, CUI: 4055750. Modelul de contract pentru sponsorizare în bani poate fi descărcat de pe site-ul oficial al spitalului.

 

În doar 10 zile de la lansarea cauzei #scutpentruspitale, asociația „Zi de Bine” a strâns aproape 300.000 de euro de la mai bine de 30.000 de donatori, persoane fizice și companii. Cu acești bani a sprijinit deja Spitalul de Boli Infecțioase Brașov, unde a trimis 2.000 măști FFp2, 300 de combinezoane, 400 de ochelari de protecție și 6 viziere, 500 de teste diagnostic, așternuturi pentru 100 de paturi. La Brașov au ajuns 2 containere închiriate pentru 2 luni, alte două urmând să fie achiziționate și donate spitalului. Pentru spitale din Rădăuți, Târgu Mureș, Sinaia, Petroșani, Câmpulung, Craiova, Buzău și București au fost trimise 1.000 de măști ffp1, aproape 25.000 litri dezinfectant și 10.000 mănuși chirurgicale. 

Dorim să le mulțumim celor peste 25 de companii care ni s-au alăturat până acum: Unicredint Bank, Vodafone, Ikea Romania, Dexion Romania, Fundatia Elpis, Elcate SRL, Brinco Serv SRL, Cosmopolit, KRS KRUMSEB, Ultra Training SRL, Waters Technologies Romania, Satori Venture SRL, Kronospan, Kronlux Fm SRL, Barenburg Romania SRL, TIMAC Agro România, Subcetate Apartamente, Svelt Consulting SRL, Sagitarius Consulting SRL, Euro Building Creative SRL, Alina Sorcoiu, WebDigital, Obsidian Bijuterii, DyFashion.Ro, Igloo media, Karcher Profesional, dar și celor aproape 30.000 de oameni care au donat din primele zile ale campaniei”, transmite Melania Medeleanu, menționând că ZI de BINE va achiziționa și aparate de ventilație mecanică de înaltă performanță, monitoare, pulsoximetre etc.

Informații despre modul în care se pot face donațiile se găsesc pe site-ul Asociației Zi de Bine – www.zidebine.ro și pe pagina de Facebook – https://www.facebook.com/zidebine.ro/.

 


Adaugati un comentariu


 

*