Spitalul Militar Central bifează o nouă premieră națională în chirurgia cardiovasculara

23 ianuarie 2019 | 0 comentarii |

Medicii din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare au reușit  implantarea unui dispozitiv inovativ in cazul unui pacient cu insuficiență cardiacă avansată.

 

Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila (SUUMC) a anunțat recent o nouă reușită a medicilor din cadrul Centrului de Boli Cardiovasculare, care și-au trecut în palmares o premieră medicală națională în chirurgia cardiovasculară, reușind implantarea unui dispozitiv inovativ, utilizat pentru prima dată în România. În urma acestei operații, viața unui pacient de 68 de ani, cu insuficiență cardiacă, a fost salvată,  intervenția fiind realizată de o echipă mixtă formată din  lt. col. medic dr. Mihai Dumitraşcu – medic primar Chirurgie vasculară, lt. col. medic dr. Tudor Păduraru – medic primar ATI şi lt. col. medic dr. Silviu Dumitrescu – medic primar Cardiologie, şef Secţie Cardiologie 1. Pacientul se afla în evidențele clinicii de cardiologie a spitalului militar, iar afecțiunea de care suferea îi afectase semnificativ viața de zi cu zi, manifestându-se prin oboseală la efort minim și dispnee de repaus, cotext complicat și de riscul artimic.

 

Echipa chirurgicala

În cazul său, medicii au considerat că cea mai bună soluție terapeutică era implantarea unui dispozitiv pentru reducerea aritmiilor ventriculare maligne asociate insuficienței cardiace avansate. Au optat pentru un dispozitiv BAT (baroreflex activation therapy), un tratament inovativ, care nu mai fusese implantat pana acum în țara noastră.

În comunicatul pe care unitatea medicală l-a remis pe această temă se arată dispozitivul BAT este o soluţie terapeutică inovativă, care are ca obiectiv „restabilirea echilibrului sistemului nervos vegetativ prin reducerea suprastimulării simpato-adrenergice care apare în insuficienţa cardiacă şi constituie un mecanism important de progresie a bolii”.

Implantarea dispozitivului are ca obiectiv ameliorarea simptomelor de insuficienta cardiaca prin îmbunătăţirea performanţei cardiace şi reducerea riscului de apariţie a aritmiilor ventriculare maligne asociate insuficienţei cardiace, factor care poate conduce la moartea subită cardiacă de cauză aritmică, aceasta reprezentând una dintre principalele modalităţi de deces, în cazul acestor pacienţi, după cum au mai explicat specialiștii clinicii.

 

Implantul s-a efectuat printr-o intervenţie chirurgicală asemănătoare cu cea aplicată în cazul protocoalelor de tratament al tulburărilor de ritm si conducere asociate insuficienţei cardiace, prin intermediul terapiilor non-farmacologice, generatorul de puls fiind plasat în fosa subclaviculară, iar un electrod de stimulare fiind poziţionat la nivelul nervului vag la nivel cervical.

În comunicat se mai precizează că „limitele recunoscute ale medicaţiei în tratarea insuficienţei cardiace au dus, în ultimele două decenii, la dezvoltarea explozivă a terapiilor non-farmacologice, dintre care, cele bazate pe dispozitive implantabile ocupă o pondere importantă. Două tipuri de proceduri bazate pe implantul de dispozitive electronice s-au impus în tratamentul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă: implantul de defibrilator cardiac şi terapia de resincronizare”.

Specialiștii mai explică faptul că inima este o „pompă” al cărei rol este să preia şi să împingă în circulaţie o cantitate de sânge adecvată necesităţilor organismului, iar atunci când nu mai are capacitatea să îndeplinească eficient această funcție, apare insuficiența cardiacă. „Deşi forţa pompei cardiace este asigurată de contracţia miocardului, comanda acestei pompe este electrică, astfel că, alterări ale fenomenelor electrice cardiace pot fi responsabile, în grade variate, de apariţia sau agravarea insuficienţei cardiace” se mai arat în comunicat.


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*