Spitalul suport din Râmnicu Sărat este pregătit să primească și pacienți non-Covid

Unitatea medicală a pregătit circuite separate și a primit aviz favorabil de la Direcția de Sănătate Publică, însă o decizie definitivă este așteptată de la Ministerul Sănătății și speră să vimă odată cu decizia de reorganizare a spitalelor.

 

Vești bune pentru râmniceni, care de un an de zile de când li s-a transformat spitalul în unitate suport Covid nu mai au acces la servicii medicale pentru celelalte afecțiuni. Spre sfârșitul acestei săptămâni, Ministerul Sănătății a anunțat că va prezenta modificările ce vor fi operate în vederea reorganizării unităților sanitare, după o nouă strategie de gestionare a pacienților cu Covid-19. Conform acestor modificări, spitalele ar trebui să își creeze circuite separate, astfel încât să poată acorda îngrijiri atât pacienților diagnosticați cu diverse afecțiuni, cât și celor confirmați cu Covid-19. Practic, după noua strategie, nu vor mai exista spitale Covid și spitale non-Covid, ci unități sanitare cu circuite separate, pentru îngrijirea pacienților din ambele categorii.

Deciziile care vor fi luate în acest sens sunt așteptate cu nerăbdare de râmniceni, dar și de personalul medical al spitalului municipal din oraș care, de la debutul pandemiei, nu au mai putut profesa în domeniul în care s-au specializat. Un prim demers de a reveni la normalitate a fost făcut în cursul anului trecut, când numărul îmbolnăvirilor începuse să mai scadă, iar spitalul și-a amenajat circuite separate, pentru a putea primi și pacienți cu alte afecțiuni. Documentele necesare au fost aprobate de către DSP Buzău și au fost trimise la Ministerul Sănătății, însă apariția celui de-al doilea val al pandemiei, când s-au depășit 12.000 de cazuri noi confirmate zilnic, au scos din discuție subiectul.

 

Dr. Felicia Vasile

Autoritățile locale și conducerea unității medicale au relaut demersurile anul acesta, odată cu scăderea numărului de îmbolnăviri. Circuitele au fost refăcute, s-a întocmit o nouă documentație care a fost trimisă către DSP, iar de aici a ajuns la Ministerul Sănătății, după ce a fost aprobată de autoritatea locală de sănătate publică. Deși ne aflăm în valul al treilea, iar numărul de cazuri noi este în creștere, de această dată sunt speranțe că spitalul din Râmnicu Sărat va fi redeschis și pentru pacienții cu alte afecțiuni.

Directorul medical al unității medicale, dr. Felicia Vasile, spune că spitalul este pregătit în acest sens, chiar dacă în ultimele zile a crescut numărul de pacienți cu Covid-19 internați, iar secția ATI este ocupată la capacitate maximă. „Avem pregătite circuitele separate, am depus din nou documentația la DSP și din nou am primit aviz favorabil, dar acum așteptăm și decizia Ministerului Sănătății, care sperăm să fie tot favorabilă”, a declarat directorul medical al spitalului din Râmnicu Sărat pentru SănătateaBuzoiană.ro.

 

La acest moment, în spitalul râmnicean sunt internați 111 pacienți cu Covid-19, numărul acestora înregistrând o creștere mai accelerată în ultimele zile. Chiar dacă locurile sunt ocupate aproape la capacitate maximă, dr. Felicia Vasile spune că spitalul are posibilitatea de a se adapta noilor condiții, pentru a trata în același timp și pacienți non-Covid. „Înainte de a deveni spital Covid, aveam o capacitate de 405 paturi, așa că există soluții și ne vom adapta noilor condiții, pentru a putea acorda îngrijiri și pacienților non-Covid. Circuitele sunt separate, personalul medical este instruit și știe ce are de făcut, deci nu vor fi probleme, chiar și cu un număr crescut de pacienți cu Covid-19”, a mai precizat dr. Felicia Vasile, subliniind că un alt câștig pentru pacienții non-Covid va fi acela că vor funcționa cabinetele medicale din Ambulatoriul integrat al unității medicale.

 

La nivelul județului Buzău, în ultimele 24 de ore au fost confirmate 28 de cazuri noi de infectare, ajungându-se astfel la un total de 10.320 de pacienți infectați de la debutul pandemiei, dintre care 9.496 au fost declarați vindecați. Din păcate a fost înregistrat și cel de-al 280-lea deces în rândul pacienților confirmați cu Covid-19, acesta fiind cel mai tânăr buzoian răpus de noul coronavirus. Este vorba de un pacient de doar 26 de ani, din Pogoanele, transferat de la UPU Buzău la Râmnicu Sărat în data de 14 februarie. Întrucât starea sa a continuat să se agraveze progresiv, pe 17 februarie a fost transferat la Institutul Matei Balș. Din păcate, nici medicii bucureșteni nu l-au putut salva, astfel că după aproximativ o lună de când fusese transferat, tânărul a decedat. Acesta era obez, suferea de diabet de tip I, hipertensiune arterială și sepsis sever plurimicrobian.

 

Pe de altă parte, un nou focar de infecție cu SARS-CoV-2 a fost declarat la Spitalul CF Galați-Secția exterioară Buzău, unde 3 asistente medicale și 3 infirmiere au fost confirmate pozitiv. În acest context a fost suspendată activitatea Blocului Operator, a Secției Chirurgie și a celei de Terapie Intensivă și s-a dispus efectuarea dezinfecției terminale, iar înregul personal a fost testat (cu excepția celui vbaccinat).

Județul Buzău a ajuns la o incidență de 1,5 cazuri la mia de locuitori, iar localitatea Bozioru se află în zona roșie, cu o incidență de 4,12 la mie. În municipiul Buzău, incidența este de 1,91 cazuri la mia de locuitori, astfel că orașul reședință de județ împreună cu alte 11 localități se află în zona galbenă.

 


Adaugati un comentariu


 

*