Spitalul Universitar a reluat, după 10 ani, activitatea de transplant medular

15 noiembrie 2018 | 0 comentarii |

Prima intervenție, după o pauză atât de îndelungată, a fost efectuată cu succes în cursul zilei de ieri, iar astăzi, unitatea medicală a inaugurat o nouă stație de sterilizare, în care s-au investit aproape 1,4 milioane de euro.

 

După o pauză îndelungată, care s-a întins pe durata a 10 ani, medicii de la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB) au reluat activitatea de transplant medular. Aceștia au realizat, ieri, o astfel de intervenție, pe care au făcut-o publică printr-un comunicat postat și pe Facebook. Reprezentanții spitalului spun că această intervenție, realizată după o pauză atât de lungă nu ar fi fost posibilă fără sprijinul substanțial al asociației Dăruiește Viață, care a contribuit la amenajarea spațiului pentru efectuarea transplantului medular. Totodată, echipa SUUB subliniază meritul Agenției Naționale de Transplant și al Ministerului Sănătății în ceea ce privește autorizarea unității medicale pentru efectuarea acestui gen de transplant și pentru implicarea de care cele două instituții au dat dovadă. Nu în ultimul rând, reprezentanții spitalului au transmis mulțumiri Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, pentru includerea unității medicale în Programul de Transplant și pentru finanțarea acestei activități.

 

În mesajul conducerii unității medicale este evidențiat, de asemenea, efortul echipei medicale din Secția Clinică Hematologie și Transplant, aflată sub coordonarea prof. univ. dr. Ana Maria Vlădăreanu și a conf. univ. Horia Bumbea. Deși nu se fac foarte multe referiri la intervenția în sine, care a fost realizată în cursul zilei de ieri, reprezentanții unității medicale susțin că este vorba de o pacientă a cărei evoluție este favorabilă după operație, aceasta aflându-se în continuare sub monitorizarea medicilor în cadrul Secției Posttransplant.

Pentru viitorul apropiat, spitalul își propune să acrediteze și Banca de Organe și Țesuturi și să facă demersurile necesare pentru a primi acreditare și pentru activitatea de transplant de cornee și os.

Asociația Europeană de Transplant menționa, într-un raport publicat în luna martie a acestui an, că România face progrese importante în activitatea de transplant medular, aflându-se la acel moment pe primul loc în Europa, în ceea ce privește creșterea numărului de transplanturi.

 

La începutul lunii, managerul SUUB, dr. Adriana Nica, anunța în cadrul unei conferințe de presă că în foarte scurt timp urmează să se reia activitatea de transplant medular.

„Vă reamintesc că ne-am acreditat ca centru de transplant medular, graţie şi implicării Ministerului Sănătăţii, şi în cel mai scurt timp vom face primul transplant medular la Spitalul Universitar. De asemenea, procesul de modernizare şi dotare cu tehnologie de înaltă performanţă a staţiei centrale de sterilizare este aproape finalizat. Va fi cea mai modernă unitate de sterilizare din toată Europa de Sud Est” a declarat atunci managerul unității medicale.

În cursul zilei de astăzi, unitatea medicală a inaugurat o nouă stație de sterilizare, în care au fost investiți aproape 1,4 milioane de euro. Potrivit dr. Adriana Nica, citată într-un comunicat de presă al unității medicale, staţia a fost realizată cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii şi este asemănătoare cu cea de la Spitalul Karolinska din Suedia. „Înseamnă că avem o staţie în care se spală, automat, tot instrumentarul din spital, care după spălare și curățare intra într-un amplu proces de sterilizare, conform noilor normativenu, se mai folosesc metodele vechi de sterilizare”, a explicat managerul unității medicale, menționând că și valabilitatea sterilității este acum mai mare.

 

Inaugurarea staţiei de sterilizare a avut loc în cadrul conferinţei aniversare prilejuită de împlinirea a 40 de ani de la înfiinţarea spitalului. Întreaga aparatură din staţia centrală de sterilizare este monitorizată de la distanţă, în timp real, de către producător care poate interveni, astfel, în momentul apariţiei vreunei erori de funcţionare. În paralel, SUUB dispune de propriul sistem de monitorizare automată a procesului de sterilizare, astfel că fiecare trusă chirurgicală este înregistrată în fiecare moment, se ştie exact când a intrat la spălat, când se sterilizează, când a ieşit de la sterilizat şi în ce sală de operaţie a ajuns. „Noi, la SUUB, nu putem să ţinem trusele sterile o lună de zile, pentru că fluxul de pacienţi este continuu şi aceste instrumentare sunt folosite de colegii medici chirurgi în sălile de operaţie. Este o trasabilitate a actului chirurgical mult mai mare. Se scanează fiecare instrument, fiecare cutie care intră la sterilizat. Prin coduri de bare se ştie clar unde este un anumit instrument”, a mai spus dr. Nica.

Potrivit comunicatului unităţii medicale, au fost schimbate şi containerele în care se ţine instrumentarul şi în care se sterilizează, care permit păstrarea cel puţin o lună a instrumentarului în condiţii sterile, faţă de 24 de ore cât era anterior.

În primăvara anului viitor urmează să devină funcțional și noul heliport al spitalului, care va fi amplasat pe un spațiu supraînălțat, astfel încât aterizarea și decolarea elicopterelor  să nu mai necesite oprirea circulației autovehiculelor între Podul Cotroceni și Podul Eroilor, așa cum se întâmpla în cazul vechiului heliport, care era amplasat prea aproape de stradă, iar în prezent servește ca loc de parcare.

 

 

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*