Sportivii Special Olympics România iau startul în Campionatul Virtual de Fitness

Competiția este destinată persoanelor cu dizabilități intelectuale și este organizată în premieră, ca alternativă în pandemie a jocurilor Special Olympics.

 

Andrei Anutoiu

Astăzi debutează prima ediție a Campionatului Virtual de Fitness dedicat persoanelor cu dizabilităţi intelectuale, eveniment organizat de fundația Special Olympics, ca alternativă la competițiile pe care le organiza în anii anteriori, dedicate aceleiași categorii de participanți. Ideea acestei competiții s-a născut în lunile de pandemie, când, în perioada stării de urgență dar si după aceea, pe pagina de Facebook a fundației au avut loc în fiecare dimineață sesiuni live de fitness adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități, susținute de kinetoterapeutul Andrei Anuțoiu. Ideea inițială a fost aceea de a găsi o modalitate prin care aceste persoane cu nevoie speciale să poată face mișcare în condițiile autoizolării la domiciliu și, dat fiind succesul de care s-a bucurat, inițiatorii au decis să organizeze un campionat virtual de fitness.

Exerciţiile propuse au fost gândite pentru toată lumea. De la simplu la complex si de la uşor la greu. Am încercat să le clasificăm după gradul de dificultate şi am format două niveluri de exerciţii. Am combinat exerciţii de rezistenţă, flexibilitate şi forţă pentru a da o notă de complexitate asupra sportivilor”, a explicat kinetoterapeutul Andrei Anuțoiu.

 

Inițiativa a fost primită cu entuziasm de sportivii Special Olympics, care au fost privați anul acesta de participarea la concursurile de la care erau nelipsiți. Prin urmare, în campionat s-au înscris 145 de sportivi care intră azi în focul competiției. Întrecerile se vor desfăşura trei zile pe săptămână, iar în fiecare din cele 3 zile se execută un exerciţiu diferit, durata întrecerii fiind de patru săptămâni. „Realitatea imediată a devenit, în condiţiile pandemiei globale de Coronavirus, neîncăpătoare pentru dorinţa sportivilor Special Olympics de a face sport sau cel puţin mişcare într-o formă sportivă. Beneficiile pentru sănătatea şi tonusul general al sportivilor participanţi vor fi cât se poate de reale şi de consistente” a declarat Viorel Mocanu, director sportiv al Special Olympics România, cel care coordonează şi echipa de arbitri voluntari care vor participa la întâlnirile on-line cu sportivii înscrişi.

 

După o lună de competiţie virtuală, Special Olympics România va marca pe 24 iulie şi aniversarea a 52 de ani a mişcării Special Olympics la nivel global, dar şi 17 ani de activitate în Romania, prin iluminarea în roşu a Arcului de Triumf.

Pentru o organizaţie care a luptat încă din anul 2004 la integrarea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din România, această perioadă a fost incredibil de grea: sportivii noştri a trebuit nu numai să facă faţă izolării impuse de autorităţi, în contextul pandemiei, dar a trebuit să se confrunte încă odată cu izolarea, cu lipsa prietenilor şi lipsa interacţiunii umane. Procesul de adaptare este greu pentru noi toţi dar avem încredere în puterea şi răbdarea lor şi ne dorim să îi revedem, fie chiar şi virtual, să îi aplaudăm şi să îi încurajăm”, a declarat la rândul său Cristian Ispas, directorul naţional al Special Olympics România.

Special Olympics este o mişcare globală care valorifică potenţialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Organizația ajută persoanele cu dizabilităţi intelectuale să fie acceptate şi implicate ca membri activi ai comunităţilor din care fac parte, pentru a crea o societate respectată şi incluzivă pentru toţi. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate, educaţie şi angajare, Special Olympics luptă împotriva pasivităţii, nedreptăţii şi intoleranţei. În România din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri şi adulţi cu dizabilităţi intelectuale să fie cetăţeni activi ai comunităţii.


Categorii: Actual, Organizatii, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*