Știi și câștigi sănătate: Levănțica și aroma ei magică

Levănțica (Lavandula), plantă care face parte din familia Lamiaceae, este cunoscută îndeosebi pentru mireasma sa plăcută, dar și pentru beneficiile medicinale. Asociată cu planeta Mercur şi cu Aerul, levănţica a fost utilizată de mii de ani în medicina populară şi în magie, graţie efectelor sale calmante şi sedative. De secole oamenii adoră lavanda, iar când aud de lavandă, se gândesc la parfum și la culoarea mov, atât de liniștitoare. Nimic nu poate egala starea de bine pe care cineva o poate experimenta într-un câmp de lavandă! În câmpurile de lavandă, cerul albastru și movul ireal sporesc bucuria de viață a celor ce au descoperit „Raiul pe pământ”.

Franța este țara unde cultivarea lavandei a fost transformată în artă și a devenit preocuparea principală a sute de agricultori, dar în ultimii ani tot mai mulți români au descoperit că ceastă cultură este, pe cât de plăcută, pe atât de benefică, atât pentru ei cât și pentru cei cărora le vând, ulterior, produsele obținute din florile de levănțică. 

 

Lavanda simbolizează puritatea, seninătatea, liniştea, graţia, prudenţa, rafinamentul, nobleţea şi devotamentul şi era folosită în antichitate și mulți ani după aceea, în ritualuri de purificare, castitate, fericire, protecţie, somn, cât şi în descântece de dragoste, afrodisiace, vrăji de atragere a banilor, în tot felul de ceaiuri, infuzii magice, chiar pentru a zări stafiile şi a te feri de deochi.

Lavanda și-a găsit locul, alături de alte ierburi aromatice, în diferite domenii, de la cosmetică la religie și cultură, de la sănătate la gastronomie și comerţ. Uleiurile de levănţică, folosite de mult timp la fabricarea parfumurilor, săpunurilor şi apoi a şampoanelor, se utilizează şi la ameliorarea stării de anxietate şi a insomniei.

Ceaiul din florile proaspete sau uscate de levănţică sunt recomandate pentru relaxare, pace interioară, longevitate, protecţie şi noroc în dragoste. Se crede însă că astfel de flori nu sunt de bun augur înaintea unei nopţi de pasiune erotică fierbinte.

În România, levănțica este folosită pentru a alunga moliile din şifoniere, dintre hainele şi aşternuturile puse la păstrare.

 

Lavanda era folosită în urmă cu 2500 de ani în procesul de mumificare, în Egiptul Antic. În lumea antică, levănţica (Lavandula) era utilizată pe scară largă în băi, de aici provenindu-i şi numele, de la verbul latin „lavare” – „a te spăla”. Unii susțin că numele acestei flori provine din latinescul „livere” – cu semnificaţia „albăstrui”.

Se spune că frumoasa Cleopatra a folosit un parfum de lavanda pentru a-i cuceri pe Iulius Cezar și Marc Antoniu, dar și că șarpele care ar fi mușcat-o și ucis-o pe Cleopatra a fost găsit într-un tufiș de lavandă.

Romanii parfumau cu lavandă atât apa cu care se spălau, cât şi locuinţele, hainele, părul, iar femeile legau lavandă de pat, în scop afrodiziac. Tot romanii au fost primii care au folosit lavanda în scopuri medicinale, pentru proprietăţile sale antiseptice, dar i-au găsit întrebuinţare şi la prepararea unor feluri de mâncare.

 

Mai târziu, în Evul Mediu, levănţica a fost folosită în Europa şi pe perioada ciumei, pentru proprietăţile sale dezinfectante, iar mirosul său a devenit un simbol al curăţeniei. În timpul ciumei din Londra, din secolul al XVII-lea, oamenii purtau flori de lavandă la încheieturile mâinilor pentru a ține la distanță bacteriile și a lupta cu infecțiile. Lavanda era folosită fie pentru spălatul pardoselilor şi al mobilei, fie pentru parfumarea lenjeriilor.

În perioada Renaşterii, împreună cu rozmarinul, levănțica era purtată pentru că se redea că păstrează castitea unei femei. Se spunea, de asemenea,  că pentru a avea parte de seninătate fizică, mentală și sufletească, dar și pentru a beneficia de protecţia spiritelor bune de pe cealaltă lume, trebuia să porţi asupra ta (eventual la gât) un săculeţ cu florile minunatei plante. De asemenea, cu florile proaspete de levănțică se înmiresmau straiele fetelor, astfel încât să acestea să fie cât mai atractive.

 

Între secolele XVII-XIX, câmpurile de lavandă s-au dezvoltat în jurul stupilor de albine, albinele având un rol esenţial în reproducerea plantei. Mai mult decât atât, mierea de lavandă păstrează proprietăţile antiinflamatorii şi antiseptice ale plantei.

Regina Elisabeta I a Angliei obişnuia să folosească parfum de lavandă şi să bea zilnic ceai din această plantă pentru a-şi calma durerile de cap, iar regina Victoria, ultima descendentă a casei de Hanovra, prefera să aibă în fiecare cameră şi printre haine rămurele de lavandă proaspătă care să păstreze mirosul plăcut şi relaxant specific acestei plante.

În perioada modernă, regiunea franceză Provence a devenit noul centru al producţiei mondiale de levănţică. Drumul lavandei, aşa cum i se spune, ar putea fi considerat, pe drept cuvânt, urmaşul modern al Drumului mătăsii. Câmpurile nesfârşite de lavandă din Provence amintesc de numeroasele legende legate de aceasta, pe care vi le prezentăm și noi la finalul articolului.

 

Genul Lavandula cuprinde peste 20 de specii, cele mai frecvent întâlnite fiind Lavandula angustifolia Mill şi Lavandula stoechas L.

Lavandula angustifolia, specia cea mai cultivată în scop ornamental, medicinal şi cosmetic, are aspectul unei tufe puternic ramificate la bază. Are o înălţime de 40-60 cm, este bogată în frunze, acestea fiind liniare, cu marginea uşor îndoită spre exterior, colorate în verde-cenuşiu. Florile sunt mici, numeroase, de culoare albastru-violet, fiind dispuse în inflorescenţe spiciforme terminale, notează prof. dr. Elena Șelaru, în volumul „Cultura florilor de grădină” şi prof. dr. Florin Toma, în „Floricultură şi artă florală”. Înfloreşte în prima parte a verii, respectiv în lunile iunie-iulie.

Lavandula stoechas este mai viguroasă decât specia prezentată anterior, are o înălţime ce ajunge la 90-100 cm, cu foliajul verde-argintiu, deosebit de atractiv. Florile sunt purpurii, grupate în spice dense, terminale. Înflorirea este eşalonată pe tot parcursul verii, din luna mai până în septembrie.

 

Pe lângă frumuseţea florilor, lavanda conţine şi preţiosul ulei esenţial. Încă din antichitate, levănţica era folosită îndeosebi de familiile de rang înalt, egiptenii apreciind-o atât pentru rolul său decorativ, cât şi pentru aroma deosebită. Ei cunoșteau proprietăţile plantei și o foloseau pentru îngrijirea corpului şi a părului și o utilizau ca parfum, obicei preluat ulterior de vechii greci şi de romani.

Rene Maurice Gattefosse a fost unul dintre primii oameni care au făcut cercetări în legătură cu puterile vindecătoare ale lavandei, la începutul anilor 1900. Studiile efectuate în laboratoarele din Franța, la începutul secolului al XX-lea, au arătat că lavanda este un puternic antibacterian. Substanţele conţinute de levănţică distrug bacteriile şi previn infectarea rănilor sau zgârieturilor. Lavanda poate vindeca ţesuturile, promovând creşterea de cellule noi şi ajutând la cicatrizarea rănilor. Levănţica pare să facă însă progrese, studiile recente arătând că are posibilitatea de a bloca celulele canceroase moi, cum ar fi cele de la ficat, sâni sau prostată!

 

În medicina tradițională, stât florile cât şi frunzele conţin substanţe aromatice deosebite, planta având numeroase proprietăţi medicinale sau cosmetice. Levănţica vindecă arsurile şi iritaţiile pielii, inflamaţiile produse de înţepăturile unor insecte, are o influenţă benefică pentru greţuri, balonare, insomnii, ameliorează stresul, durerile de cap, de urechi, acţionează ca un antiinfectant pentru răni şi zgârieturi. Medicii germani recomandă, adeseori,
ceaiul de levănţică pentru îmbunătăţirea digestiei. Uleiurile relaxează muşchii netezi ai tractului digestive, domolind crampele gastrice şi intestinale, care apar după servirea meselor

Băile cu flori de levănţică erau şi sunt încă recomandate pentru relaxarea musculară, purificarea corpului, iar pentru un somn liniştit se recomandă să se picure puţin ulei esenţial din levănţică pe cearşafuri sau perne. Cercetătorii au descoperit că levănţica favorizează tipul de unde cerebrale asociate cu relaxarea.

 

Ca să aline durerile de cap, levănţica era amestecă în Anglia cu alte ierburi, şi purtată în jurul gâtului într-o pungă roşie de mătase de către către nobili, şi într-una de muselină de oamenii de rând. În zilele noastre se recomandă aplicarea câtorva picături de ulei esențial pe tâmple şi se masează uşor, până simţi că durerea scade simţior.

Era recomandată în Occident pentru paralizie, fortificare a sănătăţii, pentru calmarea isteriei, în caz de palpitaţii, dureri ale încheieturilor şi colică.

Uleiurile de levănţică, utilizate la ameliorarea stării de anxietate şi a insomniei, este și unul dintre cele mai folositoare în tratamentul acneei. Aplicând o compresă cu infuzie de lavandă în zona pe care vreţi să o trataţi şi veţi vedea rezultatele imediat!

S-a constatat, de asemenea, că poate îmbunătăți calitatea somnului, vindecând insomnia, dacă pernele sunt stropite cu picături din acest ulei.

 

Legendele lavandei

Una dintre legendele creștine despre lavandă susţine că aceasta ar fi fost luată de către Adam şi Eva din Rai, fiindu-le dată de către Dumnezeu, pentru a le uşura viaţa pe Pământ, iar o alta aminteşte de faptul că Fecioara Maria îi usca hainele Domnului pe tufele de lavandă. Creştinii consideră, astfel, levănţica, o plantă care oferă protecţie împotriva răului şi deseori o agaţă pe perete, în formă de cruce.

O altă legendă ne spune că Lavandula, o zână de o frumuseţe rară, blondă şi cu ochi albaştri, se născuse printre lavandele sălbatice de munte din Lure, în Alpii francezi din sud. Într-o zi, răsfoind caietul ei plin de peisaje, s-a oprit la pagina cu Provence şi, impresionată de terenurile sărace, necultivate, a început să plângă. Lacrimi fierbinţi, de culoarea lavandei, au pătat pagina. În zadar a încercat zâna să-şi şteargă lacrimile de la ochi şi pe cele de pe hârtie, căci acestea s-au răspândit peste toate peisajele din Provence. Într-un moment de disperare, zâna a desenat atunci un cer albastru peste întregul peisaj, în încercarea de a acoperi petele. Din ziua aceea, regiunea Provence a devenit tărâmul lavandei, iar tinerele fete blonde poartă în ochi culoarea minunatei plante…

 

Într-o altă legendă se spune că pe vremea când zeii mai dădeau deoparte câte un nor pentru a vedea ce fac muritorii, unul dintre ei s-a îndrăgostit de fata unui pădurar, de o frumuseţe rară. După îndelungi frământări, s-a hotărît să ceară permisiunea pentru a deveni muritor, renunţând, astfel, la nemurire. Au încercat ceilalţi zei să-l convingă să cântărească bine această decizie, dar totul fu în zadar, zeul nostru hotărând că avea să-şi urmeze iubirea.

Coborî astfel pe Pământ, sub chipul unui vânător, şi începu să cutreiere pădurea, pe lângă casa pădurarului. O găsi pe fată la un izvor, dar, tocmai când se îndrepta spre ea să-i mărturisească iubirea, zări un tânăr apropiindu-se de ea şi sărutând-o. Pentru prima dată, zeul a simţit lacrimi căzându-i pe obraji și și-a dorit ca viaţa lui să se sfârşească, dar i-a rugat pe ceilalţi zei să găsească o soluţie.

După trei zile şi trei nopţi, aceştia au decis ca de atunci înainte norii să fie acoperiţi cu perdele groase şi întunecoase, pentru ca zeii să nu mai poată vedea muritoarele. Iar pe cel care devenise muritor din iubire au hotărât să-l ajute, transformându-l într-o floare frumoasă, plăcut mirositoare. Și iată căîn pădure se ivi levănţica, pe care fata o îndrăgi pe dată şi o îngriji cu multă atenţie.

 

Surse: Scott Cunningham-Encyclopedia of Magic Herbs; Claire Kowalchik, William H.H.- Rodale’s Illustrated Encyclopedia of Herbs; Chambers’s Encyclopædia– A Dictionary of Universal Knowledge for the People  

 

*Articolele noastre nu pot înlocui consult medical și nu trebuie interpretate ca sfaturi sau recomandări medicale, acestea aparținând exclusiv unui medic calificat.