Știi și câștigi sănătate: Terapii florale de mai

Liliacul (Syringa vulgaris) a înflorit deja însă ceea ce poate nu știai este că, pe lângă mirosul și aspectul plăcut al acestuia, te poți bucura de înflorirea liliacului și în scop terapeutic, folosindu-i florile pe post de leac pentru o mulțime de afecțiuni. Poți beneficia de proprietățile terapeutice ale florilor de liliac folosindu-le sub formă de infuzie, decoct sau tinctură. Pentru folosirea florilor de liliac în scopuri terapeutice, acestea trebuie uscate.

Folosit încă din Antichitate de către greci, bujorul are proprietăți antiinflamatoare, antiseptice, calmante, neurotonice, fiind recomandat în boli respiratorii, de piele, gastrointestinale, anxietate, insomnii, stres. Din cele mai vechi timpuri, bujorii au fost utilizați în medicină, pentru tratarea durerilor de dinți și de cap, dar și pentru tratarea anchilozării. Bujorii sunt folositi și în gastronomie, în special pentru prepararea dulceței de bujor. În folclor se spunea că au fost creați de Zeița Lunii, pentru a reflecta pe timpul nopții razele ei, de aceea bujoului i se mai spune și floarea Zeiței Lunii. Bujorul are în compoziția sa tani­nuri, alcaloizi, fier, mangan, cupru, magneziu, calciu, acizi organici, flavonoide şi vitamina C.

 

Într-o legendă  nordică se spune că florile de liliac apar atunci când primăvara alungă zăpada de pe câmpuri și înalță soarele în țăriile cerului, alaturi de curcubeu. Primăvara împletește atunci razele soarelui cu cele ale curcubeului și începe să le îndrepte spre pământ. Când  primăvara ajunge în nord, în ținuturile scandinave, nu mai rămân din toate culorile curcubeului decât culorile alb și violet. Acesta le presară asupra unor tufișuri cu flori minuscule, florile de liliac.

Florile de liliac provin din Europa și Asia și sunt nu doar extraordinar de frumoase, ci și incredibil de parfumate. În perioada victoriană, dăruirea florilor de liliac însemna că bărbatul încearcă să cucerească o femeie. Florile de liliac pot exprima, de asemenea, încrederea unei persoane în altă persoană. Liliacul alb simbolizează schimbarea, puritatea, încrederea. Liliacul violet simbolizează spiritualitatea și sinceritatea, cel albastru – fericirea și liniștea sufletească, iar cel roz – iubirea adevărată și relațiile bazate pe încredere.

În tradiția populară, liliacul este supranumit „floarea memoriei“, se spune despre el că trezeşte amintiri uitate ce pot fi retrăite în totalitate. De asemenea, este considerat un simbol al atracţiei irezistibile, astfel că fetele care vor să se mărite trebuie să poarte floare de liliac, deoarece aceasta cheamă ursitul.

 

În România cea mai mare rezervație naturală de liliac este „Pădurea de liliac” de pe Valea Prislopului, o rezervaţie unică în ţară care se întinde pe 20 de hectare. Despre ,,liliacul de la Ponoare” sunt multe povești spuse de localnici, de la simbolistica amplă a culorilor la importanța Rezervației. Pornind de la culorile ademenitoare, liliacul mov este un simbol al trăirilor și sentimentelor născute la începutul unei iubiri. Această culoare se află în contrast cu liliacul alb, care semnifică inocența și puritatea. Sărbătoarea liliacului de la Ponoarele, care are loc anual în prima decadă a lunii mai, a devenit celebră în toată lumea, atât pentru cadrul natural deosebit, cât și pentru evenimentele folclorice care au loc aici.

În zona Buzăului există Dealul cu Lilieci. Culmea dealului din dreptul comunei este colorat în această perioadă a anului de liliacul sălbatic care înfloreşte la sfârşitul lunii aprilie şi ţine câteodată până în iunie. Este prilej de excursie dar și de terapie în natură. În anul 2000, Dealul cu Lilieci a fost declarat rezervaţie naturală de interes naţional, iar de atunci, zona este monitorizată de către responsabilii Agenţiei pentru Protecţia Mediului. Se întinde pe aproximativ trei hectare şi se află în partea vestică a comunei Cernăteşti, pe Dealul Săpoca. Rezervaţia a fost înfiinţată cu scopul de a proteja specia floristică de liliac sălbatic Syringa vulgaris.

 

* Florile de liliac sunt folosite în scopuri terapeutice din cele mai vechi timpuri. Pe vremuri, florile de liliac erau consumate pentru eliminarea paraziților intestinali, dar și pentru tratarea malariei. În secolul al XIX-lea, medicii foloseau florile de liliac pentru tratarea frigurilor. În vremurile noastre, specialiștii știu exact cât de eficiente sunt florile de liliac pentru ameliorarea sau chiar tratarea durerilor de dinți și de măsele, prevenirea și tratarea balonării, ameliorarea durerilor reumatice, curățarea pielii, tratarea arsurilor, cicatrizarea pielii (erupții cutanate, arsuri solare, tăieturi sau zgârieturi ușoare), pentru pacienții diagnosticați cu diabet sau pentru ameliorarea durerilor articulare. Cu frunze de liliac fierte în lapte dulce se pot face spălături pe faţă, pentru curăţarea unui ten cu pete. În cazul unui ten înroşit, ars sau pistruiat, florile de liliac strivite şi înmuiate în apă călduţă îl vor calma, înviora şi îi vor conferi supleţe.

Florile de liliac se culeg atunci când sunt deschise în proporție de 80% și se lasă la uscat într-un loc aerisit. Se întorc în fiecare zi pentru a se usuca uniform. Și scoarța arbustului se poate folosi în scopuri terapeutice. Aceasta trebuie tăiată fâșii subțiri înainte de înflorirea liliacului și se păstrează într-o pungă din hârtie, iar înainte de folosire se va măcina.

 

* Proprietățile curative ale florilor de liliac se regăsesc în infuzia preparată fie doar din flori, fie din flori și frunze de liliac. Se adaugă 2 linguri de flori/ frunze de liliac într-o cană cu apă fierbinte, se acoperă cana cu un capac și se lasă florile să se infuzeze timp de aproximativ două ore, apoi se strecoară și se consuma ceaiul obținut. Se poate îndulci cu miere sau se poate consuma ca atare. Are gust plăcut, este parfumat și face minuni pentru sănătate. Infuzia din flori uscate de liliac este recomandată pentru tratarea afecțiunilor respiratorii, afecțiunilor hepatice, dar este utila și în cazurile de febră crescută. Pentru a scăpa de respirația urât mirositoare, se clătește gura după fiecare masă și seara, înainte de culcare. De asemenea, florile de liliac infuzate sunt un real tonic cardiovascular. Ele fluidizează traficul sangvin arterial și fac ca aorta să primească doza optimă de sânge. Liliacul mai este utilizat de către femeile care vor să rămână însărcinate sau de către cele infertile. În acest caz, florile de liliac se fierb în vin și se consumă câte o cană, în fiecare zi.

 

* Uleiul esențial de liliac poate oferi numeroase beneficii, cum ar fi: descongestia căilor nazale, ameliorarea bolilor de rinichi, elimină stresul și durerile coloanei lomvare. De asemenea, elimină mirosurile neplăcute din încăperi, având în același timp un efect relaxant.

* Tinctura de liliac se obține atât florile de liliac, cât și din scoarța arbustului, măcinată foarte fin. Într-un borcan se pune 100 ml de alcool, peste care se adaugă 20 g de flori uscate de liliac sau scoarță măcinată. Se închide ermetic borcanul și se lasă florile/ scoarța la macerat timp de 21 zile. Borcanul se agită în tot acest timp, de 3-4 ori pe zi. După ce procesul este încheiat, se srecoară tinctura și se lasă încă 6 zile la decantat, în frigider, după care se mai strecoară o dată și apoi se va depozita în sticluțe mici. Tinctura se folosește pentru masarea zonelor inflamate și a articulațiilor, fiind un remediu eficient în gută, reumatism și artrită. După prima aplcare se lasă să acționeze și se repetă operațiunea după 15 minute, pentru rezultate vizibile.

 

Bujorul are 5 specii spontane şi 3 specii cultivate, cu circa 100 varietăţi şi soiuri. Bujorul românesc (Paeonia peregrina varianta romanica sau Paeonia peregrina Miller – în enciclopedia florei) este o specie rară, ocrotită de lege în România, încă dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, creşte cu deosebire în sud-estul ţării. Răsare spontan în câteva regiuni, cum ar fi Măcin şi Babadag-Tulcea, Troianul-Teleorman, Comana-Giurgiu, Zau de Câmpie-Mureş, Pleniţa-Dolj sau Stoicăneşti-Olt.

Bujorul salbatic de Dobrogea face parte din cele 1900 de specii de plante care se gasesc în Munții Măcin (aproximativ 50% din flora țării). Specia înâlnită în Dobrogea, între Tuzla și Mangalia, Babadag, Niculițel, Baia și insular în Munții Măcinului, este în plină perioadă de înflorire.

România serbează la 15 mai Ziua Bujorului. Floarea sălbatică, considerată „element de identitate naţională“, înfloreşte o dată pe an, timp de 10 zile, în luna mai, în apropierea sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena (21 mai). Intervalul este pândit cu străşnicie de vizitatorii care vor să se desfete la vederea plantaţiilor de bujori.

 

Bujorul este atât de des este pomenit în cultura românească, încât poate fi considerat un element de identitate naţională. Este nelipsit din folclor, fiind asociat cu frumuseţea, iubirea şi dorul, este prezent în basme, cântece, poezii, literatură, pictură, în modelele tradiționale cusute pe ie, în portul popular, covoare şi alte obiecte de artizanat. Sunt regiuni ale ţării care organizează anual sărbători şi chiar festivaluri dedicate bujorului.

Fiind extrem de preţios pentru România, un grup de horticultori din mediul academic, condus de prof.dr. Florin Toma de la catedra de Floricultură a Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, a propus în 2013 ca bujorul să fie declarat floarea naţională a României. Proiectul, luat în considerare de Guvernul Cioloş, pe baza unor studii ştiinţifice ale Facultăţii de Horticultură, aşteaptă să fie reluat de actualii guvernanţi. Între timp, bujorul românesc a fost adoptat de Ministerul Apărării Naţionale, ca emblemă a eroismului. Este purtat la revers sau pe cocarda tricoloră la Ziua Veteranilor (11 noiembrie), la Ziua Veteranilor de Război (29 aprilie), de Înălţare şi la toate evenimentele în care este cinstit sângele vărsat pe câmpul de luptă de ostaşii români. În noiembrie 2015, Asociaţia de Caritate din Armata României „Camarazii“, susţinută de Invictus România, a înregistrat marca la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci.

 

* Bujorii au fost utilizați din cele mai vechi timpuri în medicină, pentru tratarea durerilor de dinți și de cap, dar și pentru tratarea anchilozării, dar și în gastronomie, în special pentru prepararea dulceței de bujor. Denumirea știintifică a  bujorului, Paeonia lactiflora, provine din numele Paeon, o divinitate a vindecării. Paeon, elev al lui Asclepius, zeul medicinii și al vindecării, fusese învățat de zeița Leto (mama lui Apollo și zeitate a fertlității) cum să găseasca pe muntele Olympus (Olimp) o rădăcină magică ce avea darul de a alina durerile femeilor la naștere. Acest lucru a provocat invidia lui Asclepius și dorinta lui de a-și ucide învățăcelul. Pentru a-l salva din mâinile lui Asclepius, Zeus l-a transformat pe Paeon într-o floare de bujor.

* Plinius a făcut, în antichitate, o descriere detaliată a bujorului, despre care spunea că poate trata circa 20 de boli. Grecii considerau bujorii flori magice. Ei credeau că bobocii de bujori căpătau puteri nebănuite în nopțile cu lună plină și puteau fi utilizați în tratarea bolilor și în descântece. În antichitate, semințele de bujor erau înghițite pentru a preveni coșmarurile. În tradiția populară românească, floarea de bujor aduce noroc și bogăție în casă.

 

* În China, bujorul se numește Floarea Împăratului și a fost declarată floare oficială, iar în antichitate puteau fi cultivați doar de către persoanele bogate. În medicina tradițională chineză, bujorul se folosește pentru tratarea persoanelor care sufera de astm, dar și pentru răceli sau dureri de cap. Floarea de bujor este nelipsită în cultura Feng Shui, fiind asociată cu dragostea și sentimentele pure de iubire.

* Bujorul are proprietăți antiinflamatoare, antiseptice, calmante, neurotonice, fiind recomandat în boli respiratorii, de piele, gastrointestinale, anxietate, insomnii, stres. Din cele mai vechi timpuri, bujorii au fost utilizați în medicină, pentru tratarea durerilor de dinți și de cap, dar și pentru tratarea anchilozării. Pentru stimularea imunității și reglarea metabolismului se pun 20 g de rădăcină mărunțită de bujor la un litru de apă clocotită, se acoperă vasul și se lăsă la răcit. Se consumă câte 100 ml de 3 ori pe zi, timp de 30 de zile, după fiecare masă principală, după care se face pauză 3 săptămâni și se poate relua.

 

* Infuzia de rădăcina de bujor (o linguriță de rădăcină mărunțită la 400 ml de apă clocotită) este bună și în caz de gastrită, ulcer gastric, fisuri anale, dureri de stomac, dizenterie. Se consumă la temperatura camerei câte 100 ml de 3 ori pe zi, cu 20-30 de minute înaintea meselor principale, timp de cel mult 14 zile.

* Împotriva acneei, dermatitelor și inflamațiilor pielii se poate face o infuzie din petale (o lingură de petale la un litru de apă fierbinte), care se bea cu înghițituri mici pe parcursul unei zile. Cura durează 10 zile maximum și se poate relua o dată la 3 luni.

* Pentru combaterea tusei se prepară o infuzie dintr-o lingură de petale de bujor mărunțite, o lingură de măghiran mărunţit, o lingură cu zmeură și o lingură de miere, peste care se adaugă 2 căni cu apă fierbinte și se lasă pentru 2 ore, după care se consumă călduț, fracționat în 3 reprize.

* Persoanele care suferă de epuizare psihică pot pune, în 500 ml de vodcă, 3 linguri mărunțite de petale, care se lasă la macerat timp de 30 de zile, agitând de mai multe ori pe zi. După aceea se poate consuma câte o linguriță de preparat de 3 ori pe zi, înaintea meselor principale, timp de maximum 30 de zile.

 

 

 

* Articolul are caracter informativ și nu înlocuiește cosultul medical.