Știi și câștigi sănătate: Emoțiile afectează comportamentul

Fiecare dintre noi am avut ocazia să ne convingem, pe propria piele, că  gândurile noastre (cognițiile) influențează emoțiile și comportamentele, determinând consecințe pe care anterior nu le-am intuit. Gândirea automată, acel flux de gândire care coexistă cu gândirea conștientă, ne ajută în multe cazuri să ne detașăm de ceea ce nu ne interesează, chiar în timp ce vorbim cu cineva despre lucruri banale, dar în același timp ne poate influența capacitatea de interpretare și de adaptare la o situație dată. Situațiile paradoxale generate de pandemie, de restricții și de vaccinare, spre exemplu, au apropiat oameni necunoscuți sau au distanțat prieteni, în funcție de felul în care a interpretat fiecare evenimentul. 

Psihologul Taisia Trică a explicat în mai multe articole publicate în Sănătatea Buzoiană că gândirea automată, determinată de un eveniment, mediază modul în care percepem și interpretăm evenimentul în mintea noastră, iar semnificația pe care i-o dăm poate fi corectă și conformă cu realitatea, determinând emoții normale (adaptative), dar poate fi și denaturată și distorsionată și atunci, răspunsul emoțional / comportamental / fiziologic va fi denaturat (dezadaptativ).

Prin urmare, în funcție de modul în care reușim să controlăm gândurile care apar automat și foarte rapid vom reacționa, iar consecințele vor fi controlate sau necontrolate. 

 

Gândurile automate sunt aproape întotdeauna credibile pentru persoana care le are, mai ales când declanșeaza emoții puternice și pot apărea într-o formă scurtă (telegrafică), prin cuvinte cheie într-o propoziție (ex: „singur… mă îmbolnăvesc… nu mai suport… nu e bine”), sau sub formă de imagini (ex: cineva se vede transpirat și bâlbâindu-se la un examen sau la o conferință pe care va trebui s-o susțină). Spre exemplu, anxietatea sau depresia sunt determinate de gânduri automate specifice (anticiparea situațiilor periculoase), iar agresivitatea este consecința unor gânduri automate legate de comportamentul rău intenționat și aparent deliberat al altor semeni.

Consistența răspunsurilor unei persoane în situații similare sugerează că fiecare individ are un set de reguli generale care îi ghidează modul în care reacționează la situații specifice, ghidându-i comportamentul manifest și în același timp stau la baza interpretărilor ârealității, îi ghidează expectațiile și auto-instrucțiunile.

Anumite credințe sunt activate de circumstanțe specifice și generează ganduri automate, determinând vulnerabilități specifice care modelează interpretarea automată a unei situații (ex.: „Dacă oamenii mă întrerup când vorbesc, nu mă respectă”). Aceste credințe furnizează semnificatia situatiei, care apoi este exprimata in ganduri automate.

 

Regulile (convingerile) furnizează standardele după care individul își evaluează eficacitatea acțiunilor sale și ale celorlalți, își evaluează „valoarea” și atractivitatea, ajutându-l să-și atingă scopurile, să se protejeze de pericole și să mențină relații stabile cu cei din jur. De altfel, viata este o oglindă a credințelor noastre, a ideilor despre ceea ce este bun sau rău, ce funcționează și ce nu functionează, ce este bine și ce este greșit.

Suntem cu toții pregătiți să oferim sfaturi altora, să le spunem cum să se comporte, ce să gândească, cum să acționeze, dar în același timp, foarte puțini suntem capabili să lucrăm asupra noastră înșine, deșți cei mai mulți spunem că suntem conștienți că a ne înfrânge complexele, obiceiurile proaste și convingerile limitate reprezintă cea mai mare victorie pe care o putem obține  asupra noastră înșine.

Eliberarea de povara trecutului ne permite să traim și să ne bucurăm de prezent și să ne pregătim pentru viitor, iar dacă suntem capabili să vedem frumosul în intuneric vom scăpa de angoase, de frici, de temeri, iar mintea și corpul nostru vor reacționa astfel încât să putem fi fericiți.

O poveste terapeutică ne va ajta poate mai bine să înțelegem cum influențează emoțiile, gândurile, ceea ce facem și ceea ce ni se întâmplă…

 

Poveste terapeutică

„Trăia la marginea unui oraș îndepărtat, un grădinar cu familia lui. Era foarte vestit datorită pasiunii pentru grădinărit, așa că multă lume venea la el să-i ceară sfaturi. Dar cel mai mult stătea pe lângă el fetița lui, căreia îi plăcea deasemenea grădinăritul. Avea și ea câteva stra­turi pe care tatăl ei i le încredințase să le îngrijească singură. Sădea, săpa, plivea buruienile, într-un cuvânt, muncea destul de mult și se străduia din răs­puteri ca legumele și zarzavaturile de pe straturile ei să fie frumoase și sănătoase.

În fiecare dimineață, fetița punea în lădițe salată, fasole verde, varză, morcovi, dovlecei, spanac, tot ce culegea în acea zi și mergea la piață cu ele, încercând să le vândă pe un preț cât mai bun. Avea mari emoții, dar marfa ei era proaspătă, așa că șeful pieței îi arăta întotdeauna un loc bun unde să se așeze și o ajuta să le vândă. Cei din jurul ei o priveau cu sim­patie, deși era o fetiță cam temătoare și tăcută din fire. Tatăl ei se bucura și o lauda pentru această treabă pe care o făcea destul de bine. El nu știa ce emoții mari avea fetița în fiecare zi. Din păcate însă, de un timp încoace, se întâmpla ceva foarte ciu­dat. Când ajungea la piață, fetița nu mai găsea în lădițele ei ceea ce pusese acasă. În locul legumelor proaspete, acolo nu era decât o învălmășeală de frunze murdare, șifonate, ofilite și cotoare putrezite, la care dacă priveai, cu greu puteai să-ți dai seama dacă fuseseră morcovi sau pătrunjel.

 

Fetiței nu-i venea să-și creadă ochilor. Se uita în lădițe, se uita în jur la oamenii care se strângeau în jurul ei, apoi iarăși se uita în lădițe, dar acolo nu mai găsea nimic demn de a vinde. Șeful pietei a iertat-o o dată, de două ori dar apoi a chemat-o la el și a întrebat-o ce s-a întâmplat de vine la piață cu marfă așa de proastă? Fetiței i s-a făcut foarte rușine, a lăsat capul în pământ, s-a roșit la față și abia aștepta să se termine orele de piață, ca să se ducă acasă.

După aceea, zi de zi fetița a fost tot mai atentă ce pune în lădițe. Se apropia de piață cu emoții tot mai mari. Și pe bună dreptate, pentru că în lădițele ei nu se găseau decât frunze ofilite și putrede. Cei din jur o fixau cu privirile, râdeau pe seama ei, îi întorceau spatele, așa că nu putea să mai vândă nimic. Și nu mai avea nici un prieten la piață.

La început, fetița n-a spus nimic tatălui ei. Se gândea că, poate, cineva îi încurcase coșurile din greșeală sau din glumă. Când a văzut însă că nu mai reușește să vândă nimic, plină de necaz, cu ochii în lacrimi, i-a mărturisit tatălui ce pățește. Grădinarul cel vestit s-a supărat și el, însă pen­tru că avea mare încredere în fetiță, n-a certat-o prea tare pentru neglijență și a început să împacheteze împreună cu ea legumele și zarzavaturile proaspete în lădițele de dus la piață. Făceau împreună această muncă, dar degeaba. În ziua următoare, la piață, lădițele erau din nou pline de gunoi în loc de verdețuri proaspete. Șeful pieței a început să o privească plin de milă pe fetiță, dar nu avea ce face decât să o așeze mai în spate, unde nu trecea multă lume, pentru că marfa ei strica tot aspectul pieței.

 

Fetița nu mai putea de rușine. Viața i se părea un chin. De necaz, tot gândindu-se la ce i se întamplă, obosită și rușinată, s-a oprit pe mar­ginea drumului să se odihnească. Cum plângea ea așa încetișor, nici n-a observat că s-a apropiat de ea o bătrânică cu ochi buni și înțelepți, care s-a oprit și a privit-o. Văzând cât de supărată era fetița, a întrebat-o:

– Pentru ce ești supărată?

– Pentru că nu înțeleg ce se întamplă cu legumele pe care le îngri­jesc și le duc la piață să le vând. Deși muncesc așa de mult cu ele și le impachetez pe fiecare în lădițe, când ajung la piață am foarte mari emoții. Deschid lădițele și nu găsesc în ele decât frunze veștede, cotoare putrede, din care nu mai pot să vând absolut nimic. Nu mai știu ce să fac…

– O, doar asta te necăjește? a întrebat-o bătrânica. Apoi, plină de bunavoință a adăugat: Tu nu ai auzit încă de gândacii invizibili?

– Nu, nu am auzit și nu i-am văzut niciodată, a răspuns fetița ridicând ochii.

– Păi nici nu aveai cum să-i vezi, pentru că sunt invizibili. Ei apar atunci când ai emoții și-ți distrug munca pe loc.

– Dar cum aș putea să ma apăr de ei? – a întrebat-o fetița.

Bătrânica a privit-o pe fetiță în ochi și a adăugat: Am să-ți dau o cheiță fermecată. De câte ori te vei strădui și vei munci pentru ca legumele și zarzavaturile tale să iasă frumoase, ca să le poți vinde, după ce le-ai împachetat, încuie capacul fiecărei lădite cu această cheiță. Când vei ajunge la piață nu vei mai avea emoții, pentru că verdețurile pe care le-ai cultivat nu vor mai fi atacate de gândacii invi­zibili.

 

Bătrânica i-a întins fetiței o cheie mică, deosebită de cele pe care fetita le văzuse vreodată.

Mulțumindu-i, fetița a plecat mai bine dispusă spre casă și s-a apu­cat imediat de treabă. A smuls buruienile de pe straturi, a curățat plantele de frunze uscate și a cules varza, salata, ardeii, morcovii, roșiile, tot ce trebuia dus la piață a doua zi. Le-a așezat cu grijă în lădițe, a încuiat capacele cu cheița fermecată și s-a culcat liniștită.

În dimineața următoare a plecat la piață. Șeful pieței s-a apropiat de ea și a întrebat-o:

– Ei, ai marfă bună astăzi?

– Da, vino și vezi, i-a răspuns fetița, sigură de ea și fără nici o emoție.

Când șeful pieței a venit lângă ea, fetița a descuiat lădițele, rând pe rând, fără să-i fie deloc frică sau rușine. Au ieșit la iveală exact verdețurile proaspete, pline de rouă, frumoase și sănătoase pe care ea le împachetase cu grijă. Șeful pieței a admirat marfa. Imediat s-au strâns toți cei din jur. Legumele și zarzavaturile fetiței erau cele mai frumoase din piață, asa încât au fost cumpărate la cel mai bun preț. Fetița nu mai putea de bucurie. S-a întors acasă foarte mândră, iar tatăl ei a lăudat-o cu dragoste.

Fetița nu a spus nimănui despre gândacii invizibili care i-au dis­trus munca atunci când avea emoții. Acum era foarte sigură pe ea și nu-i mai era deloc rușine, de nimeni. Cu timpul a reușit să se ducă la piață abso­lut fără nici o emoție, așa că n-a mai fost nevoie să folosească acea cheiță fermecată, pe care o păstra totuși ascunsă într-un loc secret, știut numai de ea.”

 

(Sursă: Sempronia Filipoi, Basme Terapeutice, Fundatia Culturala, Cluj Napoca, 1998)

 

* Informațiile din acest articol au caracter informativ și nu înlocuiesc consultul medical.