STS a operaționalizat o linie de consiliere psihologică și suport emoțional
Infrastructura de comunicație este asigurată de compania Telekom, iar serviciile de consiliere sunt asigurate de psihologi voluntari din cadrul asociației Emotional Intelligence Research.
Un nou serviciu dedicat consilierii și sprijinului emoțional pentru persoanele afectate de pandemia de Covid-19 a devenit funcțional de la sfârșitul săptămânii trecute, în urma unei colaborări dintre Emotional Intelligence Research Association (EmIRA) – căreia i-a aparținut și inițiativa acestui proiect, Telekom România și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS). Este vorba de o linie specială de consiliere psihologică şi suport emoţional pentru persoanele spitalizate, aflate în carantină sau în izolare, pentru personalul medical supus stresului, precum şi pentru persoanele puternic afectate de pandemia de Covid-19. Aceasta a fost operaționalizată începând de vineri şi poate fi apelată din orice reţea la numărul 021.9696. Apelurile sunt preluate în fiecare zi, în intervalul orar 09:00-21:00, de psihologi atestaţi şi specializaţi în consiliere-suport şi gestionarea situaţiilor de viaţă stresante, afiliaţi EmIRA. Psihologii s-au oferit voluntari pentru a participa la acest proiect și au urmat în prealabil o serie de programe de instruire, pentru a răspunde eficient şi punctual în situaţii de asemenea natură.
În același timp, STS asigură soluţia de tip call-center pentru preluarea apelurilor de către psihologii înscrişi pe platforma tehnică și garantează funcţionalitatea în condiţii optime. De asemenea, specialiștii serviciului asigură și mentenanţa sistemului, care este apelabil din orice reţea telefonică mobilă sau fixă.
Nu în ultimul rând, Telekom România asigură toată infrastructura tehnică necesară, suportând totodată și costurile pe care le implică derularea acestui proiect. Ovidiu Ghiman, directorul executiv comercial pe segmentul Business, în cadrul Telekom România, a declarat în acest sens că „sprijinim acest proiect şi avem garanţia că, alături de STS şi EmIRA, vom reuşi să punem bazele unui parteneriat public-privat a cărui scop este acela de a aduce o rază de speranţă celor care au mare nevoie de un sfat avizat în această perioadă. Pentru noi, este încă un proiect de responsabilitate socială în care ne-am implicat 100%, având convingerea că, prin contribuţia fiecărui partener, asigurăm succesul liniei de consiliere psihologică şi suport emoţional”.
La rândul său, generalul-maior inginer Ionel-Sorin Bălan, prim-adjunctul directorului STS, apune că „este o datorie de onoare pentru Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să fie partener în acest proiect de o mare responsabilitate socială şi, în acelaşi timp, o oportunitate de a exploata resursele şi expertiza în comunicaţii, pentru a ajuta cetăţenii. Suntem deschişi să venim în sprijinul tuturor partenerilor noştri atunci când este vorba despre proiecte sustenabile, cu impact social major, mai ales în această perioadă dificilă pe care o traversăm”.
Nu în ultimul rând, Irina Ioana, președintele asociației care a avut inițiativa demarării acestui proiect, a precizat că „pentru că vieţile noastre au fost drastic schimbate de lupta cu acest virus şi înţelegem că situaţia prin care trecem poate fi copleşitoare, greu de suportat sau generatoare de stări de indispoziţie emoţională şi gânduri negative, am demarat acest proiect, prin care să venim în sprijinul semenilor noştri. Suntem încrezători că proiectul îşi va demonstra utilitatea şi le mulţumim celor care au răspuns prompt apelului nostru, specialiştilor psihologi, pe de o parte, şi partenerilor noştri, STS şi Telekom România, pe de altă parte”.