Studenții UMF „Carol Davila” vor învăța cum să comunice cu pacienții

18 iulie 2023 | 0 comentarii |

Un curs despre „Comunicare medicală” va fi accesibil studenților din această toamnă, dar implementarea unui ghid de comunicare extinsă este propusă de UMFCD întregului sistem sanitar românesc, atât la nivel academic cât și în spitale.

 

Autorii lucrarii

Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București vor face, începând din această toamnă, cursuri opționale de comunicare medic – pacient – aparținători, iar pe viitor, astfel de cursuri ar putea deveni obligatorii, a anunțat prof. dr. Viorel Jinga, rectorul UMF București, cu prilejul lansării primei ediții a lucrării „Comunicare.Comunicare Medicală” – un ghid de comunicare extinsă pentru instruirea personalului medical în ceea ce privește relaționarea cu pacienții și aparținătorii lor. Prin acest ghid, UMFCD „Carol Davila” București propune sistemului sanitar românesc implementarea unui ghid de comunicare extinsă, realizat de conf. univ. dr. abilitat Ovidiu Popa-Velea, licenţiat în Medicină şi Psihologie, Fulbright Alumnus (New School University, New York), psihoterapeut acreditat și Şef al disciplinei Psihologie Medicală, împreună cu șef lucr. Liliana Veronica Diaconescu, licenţiată în Medicină şi Psihologie, psihoterapeut acreditat, Disciplina Psihologie Medicală și șef lucr. Alexandra Ioana Mihăilescu, licenţiată în Medicină, specializarea Psihiatrie, Disciplina Psihologie Medicală, toți, cadre didactice ai Facultății de Medicină a UMFCD.

Acest ghid va fi baza unui curs opțional – poate în viitor și un curs obligatoriu, mai spre terminarea facultății, pentru că, atunci când pleacă spre spitale, studenții vor avea nevoie să învețe să comunice cu pacienții și cu rudele lor și, mai ales, și medicii între ei”, a precizat rectorul UMFCD, prof. univ. dr. Viorel Jinga.

 

Prin intermediul ghidului, care ar urma să ajungă, cu sprijinul Ministerului Sănătății, și la personalul medical din spitale, rectorul UMFCD speră ca instruirea personalului medical ce vizează abordarea relațională cu pacientul sau cu aparținătorii acestuia se se poată realiza la cele mai înalte standarde și pe baza unor criterii psihologice inovative și bine definite.

Comunicarea interumană a avut dintotdeauna un rol esențial în dezvoltarea personală a fiecăruia dintre noi indiferent de mediile profesionale sau non-profesionale în care s-a produs transferul de idei, dar pot spune că, în mod distinct, în relația dintre medic, pacient și aparținătorii acestuia, consistența comunicării bazată pe transparență, echilibru și empatie, trebuie să se constituie ca factor psiho-terapeutic fundamental. Comunicarea este foarte importantă în asistența medicală, deoarece pacienții sunt – știți foarte bine – vulnerabili din punct de vedere emoțional și se simt singuri, de cele mai multe ori speriați de ceea ce îi poate aștepta. În acest proces de acomodare a pacienților cu mediul de spital, este esențial să existe o bună comunicare, deoarece ea contribuie la asigurarea, în condiții de siguranță și eficiență, a îngrijirilor medicale de care au pacienții nevoie”, a declarat rectorul Viorel Jinga.

 

Profesorul Jinga consideră că acest ghid, lansat „sub semnătura colegilor de la catedra de Psihologie Medicală, cărora le mulțumesc în mod special, reprezintă nu doar pentru universitatea noastră, ci pentru întreaga medicină românească, un salt enorm în descrierea și mai ales aprofundarea comunicării medicale, cele șase mari capitole ale prezentei lucrări fiind înscrise într-un exercițiu imperios cursanților mai ales prin testele de evaluare aferente fiecărui capitol, fapt ce ne determină să propunem atât Grupului G6, cât și Ministerului Sănătății să lărgim aria de implementare a acestui ghid în întregul sistem sanitar românesc” și reprezintă pentru medicina românească un salt enorm, estimând că „va fi, probabil, adoptat la nivelul Ministerului Sănătății, pentru a fi distribuit în spitale profesioniștilor din domeniul medical pentru ca, ulterior, ei să dezvolte o comunicare cât mai bună cu pacienții

 

La rândul său, conf. univ. dr. Ovidiu Popa-Velea, principalul autor al ghidului, a precizat că „autorii acestei lucrări, cadre universitare cu vocaţie formativă, dar şi practicanţi ai comunicării în context clinic, îşi exprimă speranţa că această lucrare poate aduce o contribuţie concretă la ameliorarea climatului de muncă actual din Medicină, dar şi să faciliteze activarea unor mecanisme de natură interioară şi instituţională, capabile de a restaura comunicării medicale sensul său originar, profund generos şi profund uman”.

El spune că starea pacienților este influențată fosrte mult de comunicarea cu personalul medical și dă ca exemplu cazul pacienților cu afecțiuni critice acute dintr-o secție ATI, în cazul cărora „este clar că un simptom precum anxietatea poate să fie categoric redus de o comunicare mai bună”, iar în cazul pacienților cu boli cronice, care, din păcate, nu au o evoluție lent favorabilă și pot rămâne în platou, „o comunicare mai bună poate să asigure o percepție mai bună a bolii pe termen îndelungat” și va ajuta pacientul să își ajusteze nivelul de așteptare și să nu se angajeze în lupte în care să piardă sau să facă activități care să-l facă să sufere.

 

În contextul crizelor actuale la nivel global, comunicarea corectă, coerentă şi cu sens este extrem de necesară și poate preveni alienarea individului, îi întăreşte responsabilitatea şi adeziunea socială şi îl poate ajuta în mod real să îşi atingă potenţialul său intelectual şi uman, susțin autorii ghidului, care atrag atenția că lipsa de comunicare poate avea, în domeniul medical, consecințe „adesea imprevizibile şi uneori ireversibile”.

Literatura de specialitate relatează efectul invers proporţional între comunicarea medicală inadecvată şi satisfacţia pacienţilor legată de îngrijire, calitatea percepută a vieţii acestora, aderenţa la tratament şi chiar prognosticul lor vital. Adiacent, dar nu mai puţin important, repercusiuni ale comunicării medicale mediocre pot exista şi asupra aparţinătorilor, şi chiar asupra medicului, în special în cazul inexistenţei unor sisteme de suport adecvat.

Lucrarea „Comunicare. Comunicare Medicală” şi-a propus realizarea unui parcurs în conţinutul teoretic şi practic al comunicării, cu focus asupra comunicării în context medical. Analiza fenomenului comunicaţional s-a desfăşurat pe câteva paliere distincte, urmărindu-se ghidarea cititorului în înţelegerea lor mai nuanţată şi sensibilizarea acestuia în direcţia însuşirii lor.

 

Aceste elemente includ: descrierea caracteristicilor comunicării, în context general; analiza specificului comunicării în context medical; particularităţile comunicării în contexte clinice dificile; provocări ale comunicării cu anturajul pacientului; descrierea unor indicatori ai unei comunicări clinice eficiente, respectiv ineficiente; inventarierea posibilităţilor (individuale şi organizaţionale) de creştere şi menţinere a abilităţilor de comunicare clinică.

Fiecare capitol conţine elemente de ordin teoretic, dar şi sfaturi şi recomandări cu caracter practic, precum şi un test final de autoevaluare a cunoştinţelor.

Potrivit autorilor, lucrarea poate veni în sprijinul atât în sprijinul medicilor, asistentelor medicale și al studenţilor la Medicină şi a altor specialişti afiliaţi, într-un fel sau altul, Medicinei – psihologi clinicieni, dar și al unor organizaţii non-guvernamentale cu domeniu de preocupare sănătatea, al presei medicale, investitorilor în sănătate, al decidenţilor în domeniul politicilor de sănătate şi / sau educaţionale, precum și al pacienților și al familiilor acestora, care „pot găsi în această lucrare o sursă de documentare şi de inspiraţie, atunci când realităţile crude ale vieţii îi pun în contact şi le pun la încercare competenţele şi limitele”.

 


Adaugati un comentariu


 

*