Taxarea cu 10 la sută a concediilor medicale, eliminată de Senat
Amendamentul privind eliminarea contribuției CASS de 10% pentru concediile medicale de maternitate și pentru îngrijirea copilului bolnav a fost aprobat de Senat.
Plenul Senatului a eliminat taxarea concediilor medicale, pentru care, prin OUG 115/2023, privind unele măsuri fiscal bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, se stabilise contribuția cu 10% la CASS, din sumele încasate pentru concedii medicale.
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea amendamentului, după votul comisiilor raportoare, a scris pe contul său de socializare că s-a adus pacienților „puţină alinare şi dreptate. Amendamentul pe care l-am propus alături de colegii din PNL privind eliminarea impozitului de 10% pentru concediile medicale a fost votat în unanimitate de comisiile reunite de Muncă şi Buget-Finanţe din Senat. Le mulţumesc colegilor din toate partidele pentru înţelegere şi pentru disponibilitatea de a repara o greşeală. Această taxă nu trebuie să mai existe, pentru că nu în felul acesta vom rezolva problema finanţelor ţării”, a transmis Nicoleta Pauliuc, care a anunțat pe 5 februarie, în cadrul dezbaterii „Cancerele în rândul femeilor – direcții de acțiune pentru îmbunătățirea prevenției, a diagnosticului precoce și a accesului timpuriu la tratament”, că grupul parlamentarilor PNL a depus un amendament în vederea eliminării impozitării cu 10% a concediilor medicale.
Marți, în plenul Senatului, Nicoleta Pauliuc, preşedintele Comisiei de Apărare a Senatului, a declarat că prin amendamentul la proiectul de Ordonanţă de Urgenţă, în care „a fost strecurată o eroare”, aceea de impozitare cu 10 % a concediilor medicale, „eliminăm o inechitate”. Raportul a întrunit, în comisiile reunite, 21 de voturi „pentru” şi 8 voturi de abţinere şi „împotrivă”.
„Am făcut acest demers ca urmare a mesajelor pe care le-am primit de la români şi am să vă dau citire unui mesaj: «Doamna senator, de când am început tratamentul pentru cancer, viaţa mea şi a familiei mele e măsurată în ore, cât mai am până fac o rundă de tratament, cât mai am până la următorul control, cât mai am până la următoarea rundă de chimio. Fiecare zi înseamnă oră de luat medicamentul x, oră de luat medicamentul y. Nu vem nevoie de griji în plus, ducem deja pe umeri o povară mult prea grea. Vă rog să eliminaţi impozitarea, îndreptaţi situaţia”, a spus senatoarea liberală, care a subliniat că „sănătatea, din punctul meu de vedere, nu are culoare politică”.
Pauliuc a precizat că eliminarea acest impozit „înseamnă că parlamentarii realizează care este misiunea noastră şi anume aceea de a face poate un pic mai bine viaţa românilor”. Ea a menţionat că, pe lângă eliminarea impozitării concediilor medicale a pacienţilor oncologici, i s-a părut firesc şi normal să elimine o nedreptate, impozitarea concediului de maternitate.
„Nu mai trebuie să fie impozitat nici concediul pentru îngrijirea copilului bolnav. În momentul în care tu soliciţi sprijinul statului pentru că ai o problemă medicală e nedrept ca statul să îţi ia 10 %. Înţeleg problemele cu datoriile la plata concediilor medicale, vorbim de aproape 9,5 miliarde de lei, ceea ce înseamnă într-adevăr o sumă colosală. Cred însă că anumite instituţii ale statului trebuie să fie mai atente dacă există tentative de fraudă pe această zonă”, a completat Nicoleta Pauliuc.
Una dintre revoltele anului 2024 a fost vizavi de introducerea taxei pe boală, așa cum a fost numit impozitul de 10% pe concediul medical. Astfel, orice plătitor al contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) ar fi urmat să fie taxat dacă se îmbolnăvește, potrivit soluției găsite de guvernanți. Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc a depus însă un amendament care a și trecut, pentru eliminarea acestui impozit de 10% pe concediile medicale.
Recent, premierul Marcel Ciolacu a admis că problema acordării concediilor medicale necesită o altă abordare. „Vreau să stabilim astăzi, cu domnul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, și cu domnul ministru al Finanțelor o foaie de parcurs despre concediile medicale pentru pacienții cu boli grave și femeile însărcinate. Descurajez și trebuie să descurajăm abuzul de concedii medicale nejustificate. Însă este nevoie și de o clarificare legislativă, în sprijinul celor aflați în situațiile de în care acest tip de concediu este obligatoriu”.
OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările și completările ulterioare, va intra în dezbaterea Camerei Deputaților, decizională în acest caz.