Teatrul „George Ciprian” din Buzău, între cele 71 de teatre, opere și filarmonici care primesc bani de la Guvern

9 septembrie 2023 | 0 comentarii |

Guvernul a alocat, în ședința de vineri, peste 331 milioane de lei pentru susținerea instituțiilor de spectacole care funcționează în subordinea autorităților locale din 34 de județe.

 

71 de teatre, opere şi filarmonici din 47 de localităţi, care funcţionează în subordinea autorităţilor locale din 34 de judeţe, vor primi finanțare de la Guvern, în urma aprobării unui proiect de Hotărâre al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin care Guvernul a aprobat alocarea sumei de 331.027.626,13 lei, din care Teatrul „George Ciprian din Buzău va primi 5.576.000 de lei.

Prin această măsură, venim în sprijinul unităţilor administrativ-teritoriale pentru care dezvoltarea infrastructurii culturale este foarte importantă, dar care nu au capacitatea financiară de a susţine toate cheltuielile legate de asigurarea funcţionării şi de continuarea investiţiilor”, a precizat ministrul Adrian-Ioan Veştea, după ședința de vineri a Executivului

Beneficiarul final al sprijinului acordat acestor instituții de cultură este însă spectatorul, asupra căruia actul artistic acționează ca un medicament, ajutându-l să se deconecteze de la problemele cotidiene și să se simtă bine.

 

Jacques Martel explică, în „Marele dictionar al bolilor și afecţiunilor, că fiecare problemă medicală pe care o avem este de natura psihosomatică și distinct de factorii externi de mediu, sufletul este cauzalitatea supremă a suferinţei. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, printre erudiţii vremii apare un „tratament moral” folosit ȋn demersul psihiatric, non-conformist și ușor intrigant – terapia prin artă.

Această nouă formă de practică alternativă, non-clinică, ȋncepe să fie însă recunoscută la mijlocul secolului al XX-lea, după ce artistul britanic Adrian Hill explică, în cartea sa „Art Versus Ilness”, beneficiile terapeutice ale artei, descoperite în timp ce se trata de tuberculoză, într-un sanatoriu.

Așadar, terapia prin artă vine ȋn ajutorul sufletului, al eului și pune accent pe experienţa pozitivă trăită de individ în timpul actului artistic și îl ajută să se redescopere, să se reechilibreze după o experienţă sau un șir de experienţe ce determină o stare clinică nefericită sau, pur și simplu, să-și mențină o stare de bine care-l ajută psihic, dar și fizic.

 

Adrian Vestea

Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2023 și este destinată finanţării instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante din judeţele: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.

„Fondurile vor fi utilizate pentru achiziționarea de echipamente, renovarea clădirilor, organizarea de evenimente culturale și alte activități care contribuie la promovarea culturii în comunitățile locale”, a mai spus Adrian Veștea.

În decembrie 2022, printr-o hotărâre similară, Guvernul aloca 190 de milioane de lei, pentru finanțarea a 66 de instituții publice de spectacole din subordinea autorităților locale din 32 de județe, din care Teatrul „George Ciprian” a primit 3.228.000 de lei.

 

Teatrul „George Ciprian” își deschide noua stagiune duminică, 10 septembrie, cu spectacolul „Capra cu trei iezi”, a cărui premieră a avut loc pe 30 aprilie, noua reprezenție fiind cea de-a treia.

Regizat de Ionuț Ghinea, după o adaptare a lui Constantin Brehnescu, spectacolul este excelent pus în scenă de talentații actori Cristi Martin, Ionuţ Octavian Ghinea, Radu Pavel, Anda Pantiș, Felicia Cruceru și Zabi Tudor

,,«Capra cu trei iezi» este un spectacol care ne aduce mai aproape de copilărie, de puritatea satului românescde originile pe care le are fiecare dintre noi şi de care trebuie să nu ne îndepărtăm. Este un spectacol care ne introduce într-o altă lume, într-un sat idilic tradiţional românesc, prezentată în mod fabulos, specific literaturii şi operelor lui Ion Creangă”, transmite conducerea teatrului, care invită atât copiii cât și părinții la spectacol.

Biletele au fost puse în vânzare Online pe site-ul instituției, https://www.teatrulgeorgeciprian.ro/sala-teatru.php?id=215, sau la sediu teatrului, la prețul de 25 ron/bilet – copil/adult. 

 

Duminică, 24 septembrie, Teatrul „George Ciprian” oferă publicului buzoian premiera „Chirița în provincie, un spectacol al cărui regizor și scenograf este Daniel Bucur, avându-i ca protagoniști pe actorii Cristi Martin, Adrian Paduraru, Iulian Ilinca, Maria Grosu, Vlad Galatianu, Pavel Barsan, Diana Bagdasar și Radu Pavel, acompaniați la pian (live) de Răzvan Apetrei.

Coana Chirița este personajul principal și eponim al unei serii de comedii scrise de Vasile Alecsandri: „Chirița în Iași sau două fete ș-o neneacă” (1850); „Chirița în provinție” (1852); „Chirița în voiagiu” (1865); „Chirița în balon” (1875).

În aceste piese, coana Chirița, căreia de-a lungul timpului i-au dat viață  este soția lui Grigori Bârzoi și mamă a trei copii: Aristița, Calipsița și Guliță. Acțiunea comediilor se concentrează în jurul protagonistei, o moșiereasă din provincie, incultă și infatuată, care dorește să pară o aristocrată educată, cu preocupări mondene și vorbitoare de limba franceză.

Prețul unui bilet este de 50 de lei, dar pensionarii și elevii vor beneficia de reducere (35, respectiv, 25 lei). Atenție, reducerile nu se aplică online!

 

 


Adaugati un comentariu


 

*