Terenul pentru Judecătorie, al fostei maternități din Buzău, bagă zâzanie în coaliția de la guvernare

La votul de azi, din Consiliul Județean, consilierii ALDE s-au abținut, invocând dispozițiile noii conduceri a filialei locale, în timp ce consilierii PSD și chiar cei ai Opoziției, au votat pentru.

 

Ședința din această dimineață a Consiliului Județean Buzău a scos la iveală primele disensiuni la nivel local în cadrul coaliției PSD-ALDE, survenite pe fondul numirii în funcția de președinte al filialei Buzău a ALDE a deputatului Adrian Mocanu, la doar două zile după ce fusese exclus din Partidul Mișcarea Populară, întrucât votase împreună cu parlamentarii PSD modificările aduse Codului Penal.

La aproape două luni după numirea în această funcție a lui Adrian Mocanu, consilierii județeni ai ALDE au votat astăzi pentru prima dată diferit față de colegii de coaliție din PSD, preferând să se abțină în cazul a două proiecte importante pentru comunitatea locală.

Unul dintre aceste proiecte se referă la cedarea către domeniul public al statului a unei suprafețe din terenul fostei maternități buzoiene, în scopul construirii aici a sediului viitoarei Judecătorii.

 

Deși într-una din ședințele anterioare, fuseseră de acord ca pe terenul respectiv să fie construit noul sediu al Judecătoriei Buzău, consilierii ALDE s-au abținut de această dată, în timp ce consilierii PSD și cei ai Opoziției au votat „pentru”.

Președintele Petre Emanoil Neagu s-a rezumat doar la a face o observație referitoare la schimbarea de atitudine a consilierilor ALDE după instalarea noului președinte al filialei Buzău, făcând o aluzie și la traseismul la care acesta a recurs în cariera sa politică, și precizând că proiectul respectiv este unul de interes local și chiar național, iar votul nu trebuie să fie unul politic.

Consilierii ALDE s-au abținut și în privința unui alt proiect, privind avizarea lucrărilor de modernizare a drumului județean care face legătura între Mărăcineni și Podul Muncii, de această dată, Petre Emanoil Neagu cerându-le acestora să îli argumenteze votul.

 

Petre Emanoil Neagu

Răspunsul a fost, pe cât de simplu, pe atât de aiuritor, consilierii precizând că „acestea sunt dispozițiile conducerii”.

Ambele proiecte au trecut, în ciuda abținerii consilierilor ALDE, însă la finalul ședinței, Neagu s-a arătat dezamăgit de atitudinea partenerilor de coaliție, precizând că aspectele de natură politică nu ar trebui să influențeze voturile din Consiliul Județean, iar argumentația reprezentanților ALDE cum că „Buzăul nu are nevoie de judecătorie”, nu mai are nevoie de niciun comentariu.

Tot în ședința de azi, a fost aprobat un proiect ce prevede modificarea nivelului unor posturi vacante de medici din cadrul Spitalului Județean de Urgență.

De asemenea, a fost aprobată și a treia rectificare a bugetului unității medicale, buget care a fost majorat cu 171.731 de lei, sumă necesară pentru decontarea lucrărilor de amenajare efectuate în spațiul în care funcționează în prezent noul centru RMN, dat în folosință la începutul lunii trecute.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*