Testări gratuite pentru certificatul verde, la stat și la privat, dar numai 30 de zile

16 noiembrie 2021 | 0 comentarii |

Un anunț în acest sens a fost făcute de fostul ministrul al Sănătății, Nelu Tătaru, în prezent președinte al Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

 

În această dimineață a avut loc o nouă ședință a Comisiei de Sănătate și Familie din Camera Deputaților, iar principalul subiect pe ordinea de zi a fost proiectul de lege cu privire la instituirea obligativității certificatului digital, care a stârnit discuții aprinse în lumea politică și în societatea civilă. În dezbaterea actului normativ se ajunsese la un blocaj, din cauza faptului că deputații nu puteau ajunge la un acord în ceea ce privește testarea gratuită a angajaților de la Stat care nu sunt vaccinați, aspect cu care premierul interimar Florin Cîțu nu a fost de acord, întrucât s-ar fi creat discriminare între angajații din sectorul public și cei de la privat.

Conform unei declarații făcute la finalul ședinței de astăzi, de președintele comisiei, dr. Nelu Tătaru, se pare că s-a ajuns la un compromis, astfel că s-a convenit un termen de 30 zile pentru testările gratuite atât pentru angajații de la stat cât și de la privat, care nu s-au vaccinat, dar vor avea nevoie de certificat digital pentru a veni la muncă. Pe parcursul celor 30 de zile, aceștia vor putea beneficia de maxim 10 testări gratuite, urmând ca după expirarea termenului să se decidă dacă se vor vaccina sau dacă vor continua să plătească testele din buzunarul propriu. Propunerea anterioară a PSD era ca doar persoanele nevaccinate de la stat să beneficieze de câte 20 de teste COVID, pentru 60 de zile.

 

Nelu Tataru, ministrul Sănătății

Un alt amendament la lege, intens discutat, este cel referitor la obținerea certificatului digital și în baza testului de anticorpi, nu doar prin vaccinare, testare sau dovada trecerii prin boală în ultimele 180 de zile.

Având în vedere faptul că există situații în care anumite persoane au dezvoltat anticorpi prin trecerea prin infecția cu virusul SARS-CoV-2 fără a avea rezultatul pozitiv al unui test certificat, se introduc, în vederea utilizării exclusiv pe teritoriul național, certificatele de anticorpi, eliberate pe baza rezultatului unui test certificat care atestă prezența anticorpilor”, se arată în respectivul amendament, dar Nelu Tătaru spune că „au fost mai multe păreri, însă în acest moment nu e agreat”, pentru că „nu există dovadă științifică”.

Nelu Tătaru a mai precizat că impactul bugetar este de 110 milioane de lei pe lună, dar și că „aceste amendamente pot fi retrase”, pentru că nu există momentan un consens pe ele. Fostul ministru al Sănătății a menționat însă că „vor exista discuții ulterioare”. Întrebat dacă în România este cazul de un nou lockdown, Tătaru a afirmat că este suficient ca românii „să încerce să respecte niște reguli de precauție, să se vaccineze și, în general, să ne respectăm între noi”.

 

Alexandru Rafila

Pe de altă parte, Alexandru Rafila, reprezentantul PSD în Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților, a anunțat că social-democrații nu sunt de acord cu propunerea PNL ca românii nevaccinați, care s-au testat pe banii statului, să își plătească singuri spitalizarea, dacă ajung să se interneze cu Covid.

Nu am fost de acord cu plata serviciilor medicale de către nevaccinați. Ar face ca oamenii să nu mai meargă la spital. Sper că poziția noastră a fost înțeleasă de parteneri”, a declarat Alexandru Rafila. Deputatul social-democrat consideră însă, la și cei de la PNL și USR, că certificatul verde va fi folosit „ca să ajungem într-o situaţie epidemiologică rezonabilă care să nu ne mai pună în pericol spitalele şi să nu putem să tratăm oamenii şi să avem sute de decese pe zi. Acesta este motivul pentru care am vrea să folosim certificatul verde”.

Dacă va fi adoptată, legea ar putea intra în vigoare cel mai devreme în luna decembrie. Un alt termen a fost dat de Nelu Tătaru care spunea că abia săptămâna viitoare am putea avea un vot final, iar social democrații au spus că nu îl introduc pe ordinea de zi până când liberalii nu se hotărăsc să voteze.

 


Adaugati un comentariu


 

*