Tot mai mulți copii cu diabet și obezitate

Medicii încearcă să găsească o explicație pentru faptul că, în ultimii patru ani, se înregistrează o incidență crescută a diabetului de tip 1 în rândul copiilor de până în 5 ani.

 

Dr. Iulian Velea

Este 1 Iunie, Ziua Copilului, ziua în care ar fi trebuit ca străzile, parcurile și sălile de spectacole să fie pline de copii, de baloane, iar copilăria să fie sărbătorită cu fast și multă bucurie. Din cauza pandemiei, evenimentele dedicate copiilor se desfășoară însă în online sau în familie…

Grija față de copii nu s-a diminuat însă, de aceea, președintele Societăţii Române de Diabet şi Endocrinologie Pediatrică, dr. Iulian Velea, lansează un nou semnal de alarmă în ceea ce privește incidența cazurilor de obezitate și de diabet de tip 1 – insulino-dependent – în rândul copiilor din România. În contextul zilei de 1 Iunie, medicul atrage atenția că numărul copiilor afectați de diabet și obezitate este în creștere, iar cele două afecțiuni apar de la vârste tot mai fragede. În cazul diabetului, se constată o incidență crescută în ultimii patru ani în rândul copiilor cu vârste până în 5 ani, iar medicii nu au reușit încă să găsească o explicație pentru acest fenomen. „Intră, probabil, în discuţie şi anumiţi factori virali. Este o suspiciune, nu avem date. Intră în discuţie factorul imunologic, adică apariţia autoanticorpilor îndreptaţi împotriva pancreasului propriu, declanşat de un factor pe care noi nu-l cunoaştem. Intră în discuţie toate virozele pe care le fac copiii. S-a dovedit că există vârfuri de morbiditate primăvara şi toamna, când copiii fac foarte multe viroze, iar unii fac diabetul de tip 1”, a declarat medicul.

În ceea ce privește obezitatea infantilă, acesta a precizat că cel mai recent studiu național datează din 2016. Acesta arată că în zona Moldovei sunt cei mai mulți copii obezi, în timp ce în Banat este incidența cea mai scăzută. Datele arată că incidența obezității în rândul copiilor până în 11 ani este mai ridicată la băieți – 25%, iar la fete este de 14%. La 15 ani, incidența scade la 8% în rândul fetelor, ca urmarea preocupării acestora pentru siluetă, în timp ce în rândul băieților se menține la 20%.

 

Despre acești copii care rămân cu obezitate și după vârsta de 18 ani, medicul are o previziune sumbră, spune că ar putea fi „prima generație care va deceda înaintea părinților”. Aceasta se va întâmpla din cauza faptului că vor ajunge la maturitate cu riscuri foarte mari de boli cardiovasculare la adultul tânăr, dat fiind faptul că inima unui copil cu obezitate este considerată deja un organ bolnav. „Sunt puţini cei care ştiu că inima copilului cu obezitate este un cord bolnav, pentru că trebuie să poarte multe kilograme în plus, apoi toate aceste celule adipoase care se multiplică rămân sub tegument şi cu ele se dezvoltă şi o reţea vasculară suplimentară. Se estimează că un copil cu obezitate medie şi severă dezvoltă o reţea vasculară suplimentară de circa 320 de kilometri, ceea ce înseamnă că inima trebuie să pompeze sânge în această reţea vasculară suplimentară şi face un efort suplimentar”, a explicat dr. Iulian Velea.

Acesta a precizat că există și pericolul apariției fibrozei și cirozei hepatice, din cauza depunerilor de grăsime la nivelul ficatului. Inițial, copilul dezvoltă ficat gras nonalcoolic, iar dacă nu se intervine urgent prin eliminarea kilogramelor în plus și o alimentație sănătoasă, se poate ajunge la aceste complicații. În clinica Bega din Timișoara, în care profesează, medicul spune că sunt peste 500 de cazuri de copii și adolescenți care au dezvoltat fibroză. „Avem şi numeroase cazuri cu sindrom metabolic – hipertensiune arterială, obezitate, diabet de tip II, ficat gras nonalcoolic, ovare polichistice la fete, tulburări hormonale. Sunt lucruri despre care citeam în urmă cu 10-15 ani şi, din păcate, am ajuns acum să ne confruntăm cu ele”, a mai declarat medicul.

 

Dr. Romulus Timar

În același timp, dr. Romulus Timar, preşedintele Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, subliniază că și în rândul adulților, incidența obezității și a diabetului de tip 2 este în creștere, la acest moment, 52% dintre adulți fiind obezi sau supraponderali. Incidența diabetului zaharat în România este de 11,2%, iar din totalul cazurilor, 90%-95% este vorba de diabet de tip 2, care apare ca urmare a excesului ponderal.

La adult, obezitatea cu diabetul zaharat de tip 2 merg mână în mână, într-o creştere paralelă, iar măsurile cele mai importante de prevenţie presupun un stil de viaţă sănătos, cu mişcare zilnică, mers pe jos, o alimentaţie echilibrată, bogată în fructe şi legume, evitând grăsimile saturate, alimentele bogate în glucide. Decesele la pacienţii cu diabet şi obezitate se produc în principal, în peste 50-60% din cazuri, prin boli cardiovasculare şi maligne”, a declarat dr. Romulus Timar. Acesta a adăugat că majoritatea pacienților cu diabet – care reprezintă una dintre categoriile de risc în cazul infecției cu Covid-19 – au luat în greutate 2-3 kilograme în perioada pandemiei, cel mai probabil pe fondul lipsei de mișcare asociată cu un consum mai mare de alimente.

 


Adaugati un comentariu


 

*