Campanie de conștientizare și prevenire a obezității infantile

 

Inițiativa aparține Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei şi Copilului (INSMC), în condițiile în care acest fenomen are o incidență ridicată în rândul copiilor din România.

 

La finele anului 2018, datele comunicate de Institutul Național de Sănătate Publică indicau o incidență de 18,6% a obezității infantile în România, iar la momentul de fată nu sunt indicii că situația s-ar fi modificat în bine. Un semnal de alarmă în acest sens a fost tras și anul trecut, de Ziua Copilului, de către  Societatea Română de Diabet şi Endocrinologie Pediatrică, iar la jumătatea acestei săptămâni, INMSC a dat startul unei campanii de conştientizare şi prevenire a obezităţii infantile, beneficiind și de sprijinul Ministerului Sănătății.

Cu ocazia lansării, medicul primar pediatru Mihai Craiu a declarat că expresia apreciativă la adresa copiilor „gras și frumos”, ar trebui uitară, întrucât greutatea excesivă constituie o serioasă problemă de sănătate. „Din păcate, greutatea excesivă este o povară imensă, dar totodată una din puţinele patologii pe care o putem controla dacă începem acest lucru din timp. Studiile recente ne arată că neglijarea unui stil de viaţă sănătos, dominat de expunere excesivă la ecrane – în epoca tabletelor şi a telefoanelor în faţa cărora stau copii de la 9-10 luni în sus – obiceiuri alimentare nepotrivite, puţinele ore de activitate fizică structurată sunt factori care duc la obezitate. Şi dacă nu facem nimic, peste 50% dintre copiii actuali vor deveni obezi peste 30 de ani. Zestrea genetică înseamnă doar 14% din traiectoria şi din factorii care influenţează indicele de masă corporală al unui adult, iar restul sunt factori influenţabili”, a declarat acesta.

 

Riscurile obezității infantile au fost prezentate și de medicul endocrinolog Bogdan Pascu, care a confirmat faptul că mare parte dintre copiii care sunt în prezent supraponderali sau obezi vor deveni adulți obezi, iar astfel vor fi expuși tuturor riscurilor pe care le presupune o astfel de afecțiune.

Toţi copiii care astăzi suferă de suprapondere sau obezitate vor ajunge, în mare proporţie, adulţi obezi. În momentul acesta, în cabinetul de endocrinologie al INMSC, cel puţin 1 din 2 copii se prezintă, pe lângă alte afecţiuni, şi cu suprapondere sau obezitate, cel puţin unu din 2 copii prezintă o comorbiditate asociată de tip hipertensiune, dislipidemie, dar şi noi patologii endocrinologice descrise în asociere cu obezitatea – de tip hipotiroidism, pubertate precoce sau pubertate întârziată”, a avertizat medicul endocrinolog.

 

Dincolo de riscurile pentru sănătatea fizică , obezitatea infantilă are și serioase implicații pe plan psihic, fapt subliniat de medicul primar specializat în psihologie pediatrică, Carmen Truţescu. „Studiile arată că 10% dintre fetele care suferă de obezitate fac, la un moment dat, un episod depresiv, iar băieţii riscă consum de substanţe interzise şi de alcool. Asta înseamnă că cel puţin o dată, pe parcursul vieţii lor, copiii care se confruntă cu obezitate se vor întâlni cu un diagnostic psihiatric. De aceea încercăm să facem un screening al tulburărilor psihiatrice şi emoţionale preexistente obezităţii, pentru că sunt situaţii când problemele emoţionale preced supraponderea şi obezitatea”, a declarat aceasta.

Odată cu demararea campaniei de conștientizare și prevenire a fost lansat și site-ul testulgreutatii.ro, unde părinții pot găsi un ghid realizat de specialiștii INMSC implicați în campanie, precum și un calculator pentru stabilirea indicelui masei corporale, în funcție de care se poate stabili dacă o persoană are o greutate normală, este supraponderală sau obeză. Totodată, medicii vor evidenția toți factorii implicaţi în obezitatea infantilă – factori genetici, factori de nutriţie, factori emoţionali, sedentarismul, factori endocrini – şi vor face prevenţie prin informarea corectă a părinţilor în ceea ce priveşte implicaţiile obezităţii infantile pe termen lung asupra sănătăţii copiilor.


Adaugati un comentariu


 

*