Transplant fără granițe: Patru pacienți români au fost salvați de doi donatori din Bulgaria

2 octombrie 2023 | 0 comentarii |

 Trei pacienți din România au primit o nouă șansă la viață în urma transplantului de ficat și rinichi, iar un altul a primit o inimă nouă, în urma prelevării organelor de la donatori din Bulgaria.

 

Dr Vatachki – echipa prelevare Bulgaria

Granițele dintre țări sunt inexistente atunci când este vorba despre salvarea unor vieți. Medicii își dau mâna și fac tot ce le stă în putere pentru a-i ajuta pe oamenii aflați în mare suferință. Un astfel de exemplu este și colaborarea dintre Agenția Națională de Transplant din România și Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria, care a făcut posibil ca săptămâna trecută să fie salvate patru vieți, prin transplant. În urma Acordului de colaborare dintre cele două țări, organele recoltate de la o femeie de 76 de ani, din Bulgaria, care a intrat în moarte cerebrală în urma unui AVC, au ajuns la trei pacienți din România, aflați de mult timp pe lista de așteptare.

Prelevarea s-a făcut la Spitalul MBAL D-R St. Cherkezov Veliko Tarnovo, cu ajutorul coordonatorului de transplant dr. Sibila Marinova, în noaptea de joi spre vineri. Și pentru că în Bulgaria nu exista niciun pacient compatibil, s-a decis ca ficatul și rinichii să ajungă în țara noastră.

Pentru intervențiile de prelevare ale organelor, la Veliko Tarnovo, s-au deplasat echipele chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni conduse de dr. Guenadiy Vatachki pentru ficat și dr. Claudiu Codoiu pentru rinichi.

 

Trei vieți salvate la I. C. Fundeni

 

Dr Vlad Brasoveanu

Lanțul vieții a continuat la Institutul Clinic Fundeni, unde echipele de transplant s-au mobilizat și au făcut posibil ca cele trei organe să salveze viețile unor pacienți care se aflau de mult pe lista de așteptare pentru transplant de ficat și rinichi.

Astfel, la Centrul de Transplant Hepatic „Dan Setlacec” al Institutului Clinic Fundeni, viața unui pacient a putut fi salvată în urma intervenției de transplant hepatic, realizată cu multă măiestrie de echipa chirurgicală condusă de prof. dr. Vladislav Brașoveanu, cu sprijinul echipei ATI coordonată de dr. Maricica Cârstea.

În cadrul Centrului de Transplant Renal al Institutului Clinic Fundeni, alți doi pacienți aflați pe listele de așteptare au primit șansa la o viață normală datorită operațiilor de transplant renal realizate de echipele conduse de dr. Cătălin Baston și dr. Constantin Gângu, cu ajutorul nemijlocit al ATI, dr. Liliana Domnișor.

Pe listele de așteptare mai sunt, la ora actuală, 474 de români care au nevoie de transplant de ficat și 3.531 de bolnavi a căror viață depinde de un rinichi salvator.

 

Un nou transplant de cord la SUUB

 

Dr Horatiu Moldovan

În baza aceluiași acord, inima unui donator în vârstă de 48 de ani, din Bulgaria, aflat în moarte cerebrală, a ajuns, sâmbătă, la București. Prelevarea a fost realizată la Spitalul Universitar din Varna, de prof. univ. dr. habil. Horațiu Moldovan, coordonatorul Centrului de transplant cardiac de la Spitalul Clinic de Urgență București (SCUB), asistat de dr. Silvia Preda-chirurg chirurgie cardiovasculară și asist. șefă Florența Bibiloiu, cu colaborarea prof. dr. Vilyan Platikanov și dr. Nikolay Mladenov.

Efortul echipelor medicale, de la donare la transplant, demonstrează, prin rezultate, că transplantul este intervenția salvatoare de vieți realizată la cel mai înalt grad de profesionalism și responsabilitate. Mulțumim familiilor donatorilor, precum și echipelor medicale bulgare care au dat dovadă de dedicare și implicare în colaborarea pe care o avem în activitatea de transplant, iar împreună am putut salva patru vieți în România!”, punctează reprezentanții Agenției Naționale de Transplant, care mulțumesc famiilior donatorilor, precum și echipelor medicale bulgare care „au dat dovadă de dedicare și implicare în colaborarea pe care o avem în activitatea de transplant, iar împreună am putut salva patru vieți în România!”.

 

Dr Horatiu Moldovan si echipa SUUB

Transplantul a fost realizat cu succes de prof. dr. Horațiu Moldovan, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a UMF Carol Davila de la SCUB, aistat de dr. Cristian Voica – chirurg cardiovascular, dr. Sabina Safta – medic rezident chirurgie cardiovasculară și Gabriela Smeu – asist. instrumentist. La ATI – dr. Alexandru Conduraru, circulația extracorporală – asist. perfuzionist Cristina Condrache, împreună cu asist. perfuzionist Victor Pavel. A fost cel de-al 4-lea transplant de cord realizat anul acesta, de dr. Moldovan, împreună cu echipa sa, și al 9-lea de la înființarea Clinicii.

Pacienta transplantată a fost identificată și referită centrului nostru de dr. Carmen Beladan, cardiolog la Inst. de Boli Cardiovasculare „C.C. Iliescu” și pregatită de colega noastră cardiolog, dr. Claudia Nica, care a asistat, prin echocardiografie transesofagiană, atât operația de prelevare cât și operația de transplant”, transmite dr. Horațiu Moldovan. „Mulțumim tuturor colegilor care au participat, precum și managementului Spitalului Clinic de Urgență București, Agenției Naționale de Transplant și Departamentului pentru Situații de Urgență care au gestionat aspectele legate de logistica intervenției”, a adăugt profesorul Moldovan, care a mulțumit „cu respect” și familiei donatorului, a cărei generozitate a făcut posibile aceste intervenții.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*