Tratamente neurologice pentru vindecarea spagarilor

Specialistii chinezi au descoperit de curand ca fenomenul luarii de mita sau deturnarii de fonduri are legatura cu o mai intensa activitate cerebrala a unei zone din creier.

 

spagaAutoritatile chineze sunt in plin razboi declarat coruptiei, lupta purtandu-se pe toate fronturile, inclusiv pe cel a la cercetarii medicale. Astfel, in timp ce institutiile abilitate lupta pentru depistarea cazurilor de coruptie si pedepsirea vinovatilor, cercetatorii chinezi au efectuat studii pentru a stabili cauzele biologice care au dus la nasterea acestui fenomen.

Primele rezultate in acest sens au fost publicate in prestigioasa revista Frontiers in Behavioural Neuroscience,.de o echipa de neurologi de la Academia de Stiinte Sociale din China, care au ajuns la concluzia ca o parte a emisferei cerebrale stangi, denumita girusul frontal inferior, are un rol important in inclinatia persoanei catre acte de coruptie, relateaza EFE, citata de Agerpres. Pe scurt, coruptia are, in opinia neurologilor chinezi, cauze neurologice, fiind dterminata de o activitate mai intensa a respectivei parti din creier, care ii impinge pe indivizi sa accepte mai usor sau mai greu mita. Persoanele al caror creier are o activitate mai intensa in acea zona sunt mai predispuse la acceptarea mitei sau la deturnarea de fonduri, cercetatorii chinezi sustinand  ca descoperirea ar putea deschide calea pentru gasirea unor tratamente pentru aceste probleme.

 

imagesConcluzia a fost trasa in urma unui studiu in cadrul caruia cercetatorii chinezi au controlat prin rezonanta magnetica activitatea cerebrala a 28 de voluntari, in timp ce acestia erau ademeniti cu bani. Fiecarui voluntar i se dadea, in mod separat, o suma de bani care varia de la un individ la altul si i se oferea posibilitatea de a pastra o parte sau de a o refuza in intregime. Cand li se facea oferta, s-a observat ca tuturor voluntarilor li se activau arii din creier ce au legatura cu bunastarea,  in emisfera dreapta, partea frontala, insa doar la cei care o acceptau se activa girusul frontal inferior stang. In plus, cu cat acceptau mai multi bani, cu atat era mai mare activitatea din zona respectiva, situata in apropierea tamplei. Potrivit neurologului Li Shu, coordonator al studiului, constatarea poate arunca o noua explicatie a faptelor de coruptie.

 

Boala_vacii_nebuneAnaliza ar trebui sa continue, avand ca subiecti politicieni corupti, este de parere un alt expert de la Universitatea din Beijing, Ge Jianqiao. „Daca nu va exista insa o autorizare in acest sens, venita de la cel mai inalt nivel politic, niciun institut de cercetari nu va avea curajul sa finanteze un asemenea proiect”, a afirmat neurologul Cao Jun.

Pornind de la acest studiu, in viitorul apropiat nu ar trebui sa ne miram daca marii corupti ai Romaniei dar si micii spagari vor invoca in apararea lor, cauzele neurologice puse in evidenta de cercetatorii chinezi.  Sustinand ca spagile incasate au cauze medicale ar putea cere ca, in loc de puscarie, sa fie internati intr-un sanatoriu, unde sa fie tratati neurologic pentru a se vindeca de coruptie!…

 

 



Comentarii (1)

  1. Lectii de matematica spune:

    Prostia, lacomia si grandomania nu se trateaza. Din pacate se raspandeste in progresie geometrica, indiferent cati “chineji” ar lucra sa-i vindece. PS “chineji” nu stiu ce inseamna dar am auzit asta din gura unui politician si inclin sa cred ca-i de bine)

Adaugati un comentariu


 

*