Tunel de dezinfectare donat Secției de Boli Infecțioase a SJU Buzău

Dispozitivul a fost conceput și realizat de două societăți din județ, în colaborare cu un medic infecționist din cadrul spitalului, donația venind „la pachet” cu 100 de viziere pentru protecția personalului medical.

 

Tunelul dezinfectant

La Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Buzău (SJU), unde sunt internați inițial pacienții simptomatici suspecți de infecție cu noul coronavirus, va fi dat în folosință, în perioada imediat următoare, un tunel de dezinfectare. Acesta va avea rolul de a asigura un grad sporit de protecție personalului medical care vine în contact direct cu pacienții. Inițiativa dotării unității medicale cu un astfel de dispozitiv a aparținut companiilor buzoiene MegaPrint și Ignirom, care s-au ocupat și de proiectarea și apoi realizarea tunelului de dezinfectare.

Acestui demers i s-a alăturat și medicul infecționist Bogdan Micu, din cadrul secției de boli infecțioase a spitalului județean, care le-a oferit specialiștilor celor două companii sfaturile de care aceștia au avut nevoie în etapele de proiectare și execuție a dispozitivului, astfel încât acesta să corespundă normelor sanitare și parametrilor țintiți.

În momentul în care se trece prin tunel, prin pulverizarea unor soluții biocide se realizează dezinfectarea echipamentului de protecție pe care cadrele medicale ale secției îl poată atunci când vin în contact cu pacienții suspecți de infecție cu noul coronavirus.

 

Viziere

Dispozitivul a fost donat unității medicale ieri, împreună cu 100 de viziere de protecție. În aceeași zi, tunelul a fost instalat în holul Secției de Boli Infecțioase, iar reprezentanții spitalului au adresat o solicitare către Direcția de Sănătate Publică, pentru a le fi recomandate soluțiile dezinfectante care pot avea maximă eficiență. În perioada imediat următoare, tunelul va fi utilizat de cadrele medicale care își desfășoară activitatea în cadrul secției. Se va evita astfel posibila răspândire itraspitalicească a virusului, precum și a îmbolnăvirea personalului medical.

Pentru că și noi dorim să trecem cât mai repede peste această perioadă, am decis împreună să concepem și să donăm către Spitalul Județean Buzău – Secția Boli Infecțioase, un tunel de dezinfectare pentru echipamentul cadrelor medicale și 100 de viziere. Prima linie trebuie protejată, pentru ca noi, la rândul nostru, să fim protejați”, se arată în mesajul transmis de reprezentanții celor două companii buzoiene.

 

Gestul acestora nu este unic, unitatea medicală beneficiind în această perioadă de un important sprijin venit din partea unor companii și asociații precum și din partea multor oameni simpli. Ajutoarele au constat fie în donații de echipamente și dispozitive medicale, echipamente de protecție și alte materiale necesare spitalului în această perioadă dificilă, fie în donații făcute în contul pe care spitalul l-a deschis special în acest sens sau conturile mai multor campanii umanitare care vin în sprijinul SJU Buzău.

Pe site-ul propriu al unității medicale a fost publicată o scrisoare de mulțumire adresată tuturor celor care au venit până acum în ajutorul cadrelor medicale de aici. „Sănătatea este una dintre cele mai de preţ valori, generozitatea se încadrează în aceeaşi listă privilegiată. Pe această cale, cadrele medicale din Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău, alături de echipa de conducere şi Consiliul Judeţean Buzău aduc mulţumiri societăţilor, fundaţiilor, asociaţiilor, persoanelor fizice care au ajutat şi au donat direct în contul spitalului, sau care au ajutat spitalul cu echipamente medicale, până în acest moment. Mulţumim în egală măsură societăţilor, fundaţiilor, asociaţiilor care au ales să ne doneze echipamente medicale constând în măști de protecţie, bonete, mănuşi, halate, viziere, gel igienizant pentru mâini, combinezoane, termometre, tensiometre, tunel decontaminare cu dezinfectant.  Graţie generozităţii dumneavoastră vom reuşi să protejăm cadrele medicale din unitatea noastră şi să achiziţionăm aparatură medicală”, se arată în scrisoarea de mulțumire.

 


Categorii: Actual, Medici, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*