Ultima ordonanță militară publicată în starea de urgență

Documentul prelungește cu două zile măsura suspendării zborurilor spre și dinspre Spania, și dispune ridicarea carantinei impuse pentru orașul Țăndărei.

 

Marcel Vela

Aseară a fost publicată în Monitorul Oficial cea de-a 11-a ordonanță militară emisă de ministrul de Interne în contextul stării de urgență, de această dată măsurile dispuse fiind mult mai puține decât în cazul documentelor similare anterioare, care au impus o serie de restricții.

Având în vedere că joi este ultima zi în stare de urgență, aceasta este, cel mai probabil, ultima ordonanță militară, dispozițiile celorlalte 10 emise în ultimele două luni urmând să își piardă valabilitatea din data de 15 mai, fiind înlocuite de o serie de măsuri ceva mai relaxate care urmează să fie adoptate în zilele următoare, după ce vor primi votul favorabil în Parlament.

Ordonanța emis aseară prevede la primul punct prelungirea până la data de 14 mai, inclusiv, a suspendări zborurilor spre și dinspre Spania,interdicție care urma să expie azi. În continuare, măsura nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă şi corespondenţă, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă, servicii tehnice, precum şi aterizărilor tehnice necomerciale.

Totodată, Ordonanța Militară nr. 11 prevede că se exceptează de la măsura de izolare la domiciliu personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, dacă la intrarea în ţară nu prezintă simptomele asociate Covid-19 şi sunt respectate condiţiile stabilite privind măsurile de prevenire a răspândirii infecției.

Nu în ultimul rând, documentul prevede și ridicarea măsurii de carantină impuse în cazul localității Țăndărei, ca urmare a expirării perioadei stabilite la momentul respectiv și a faptului că situația epidemiologică a revenit la normal.

 

Cu ocazia prezentării noului document legislativ, ministrul de Interne Marcel Vela a ținut să mulțumească populației pentru eforturile făcute în perioada stării de urgență și pentru modul în care au fost respectate restricțiile impuse, avertizând însă că urmează o perioadă la fel de dificilă, în care va fi nevoie de multă responsabilitate din partea cetățenilor.

Aş dori să mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră şi, împreună, tuturor pentru efortul, pentru tot ceea ce aţi făcut ca în aceste două luni să fim responsabili, prevăzători şi să avem grijă de sănătatea noastră şi a celor dragi nouă. Ştiu că nu a fost uşor, ştiu că aţi răbdat şi că aţi depus eforturi pentru a-i proteja pe cei dragi şi a avea grijă de cei din jurul dumneavoastră. Trebuie acum, aici, să transmitem un gând pios şi condoleanţe celor care au pierdut pe cei dragi, dar, în acelaşi timp, trebuie să ne bucurăm că mulţi români sunt astăzi printre noi şi se bucură de viaţă datorită dumneavoastră. Fiecare aţi fost un erou, fie că aţi fost medici în prima linie şi aţi salvat oameni, fie că aţi fost în forţele de ordine şi aţi protejat cetăţenii şi bunurile, fie că aţi suferit în zone de carantină sau aţi stat în izolare, fie că aţi lucrat într-o brutărie şi aţi frământat pâinea cea de toate zilele sau aţi condus un autobuz de transport public ori aţi trudit la locul de muncă, fiecare dintre dumneavoastră sunteţi un erou. Toate aceste eforturi trebuie să le analizăm, să le cântărim şi să decidem împreună că trebuie să fim extrem de vigilenţi, extrem de responsabili şi în continuare, pentru că acest virus nu ia pauză, nici nu se odihneşte şi nici nu intră în vacanţă. Mă bazez pe efortul fiecăruia dintre dumneavoastră că în continuare vom avea grijă de sănătatea celor dragi şi de sănătatea tuturor” este mesajul transmis de Marcel Vela.

 

În schimb, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, s-a arătat ceva mai îngrijorat de momentul relaxării, apreciind că riscul de infectare va crește după momentul 15 mai. Acesta a precizat că totul depinde de modul în care au înțeles oamenii să respecte în continuare măsurile de precauție care se impun, pentru a nu ne confrunta brusc cu un nou val puternic de îmbolnăviri.

„Mă îngrijorează momentul relaxării, acel moment în care vom avea o reluare a afluenţei de populaţie dintr-o zonă în altă, o interacţiune şi poate o recrudescenţă a transmiterii locale. Dar rămân totuşi optimist, în condiţiile în care consider că precauţiile s-au înţeles, distanţarea s-a înţeles, masca în spaţiile închise s-a înţeles, regulile de igienă s-au înţeles şi atunci să sperăm că avem şi un rezultat care să nu impună şi alte restricţii. Nu am fi putut gestiona această pandemie dacă nu impuneam nişte restricţii, nu am fi putut opri nişte focare la Ţăndărei, la Suceava dacă nu impuneam carantina, nu reuşeam să oprim nişte focare la Focşani, la Suceava, la Deva dacă nu impuneam nişte reguli, chiar dacă au fost militare, dar vine un moment în care trebuie să conştientizăm că am trecut prin ceva deosebit, iar faptul că suntem la suprafaţă nu înseamnă că nu ne putem duce la fund”, a declarat ministrul. Acesta a estimat că în următoarele 4-5 zile se va înregistra o scădere a numărului de cazuri noi, iar pentru a menține acest trend descendent, populația trebuie să respecte cu strictețe măsurile de precauție impuse după relaxare.

 


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*