Un copil de un an și jumătate, transferat de la UPU Buzău la Institutul Matei Balș

Testul rapid a confirmat prezența virusului gripal de tip A, iar medicii buzoieni au considerat că este mai bine să trimită pacientul la unitatea medicală bucureșteană specializată în tratamentul bolilor infecțioase.

 

În cursul acestei dimineți, la secția de Urgențe Pediatrice a Spitalului Județean de Urgență Buzău a fost adusă, de către părinți, o fetiță de un an și jumătate, care prezenta stare febrilă, secreții nazale și respirație îngreunată, simptome specifice gripei. Medicii care au examinat copilul au suspectat din start că ar putea fi vorba de o infecția cu virus gripal, mai ales că părinții le-au spus că fetița nu fusese vaccinată. Prezența virusului gripal de tip A a fost confirmat de testul rapid, iar medicii buzoieni, împreună cu părinții, au decis că cel mai bine pentru copil este să fie transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală, instituție medicală specializată în astfel de patologii.

Starea copilului nu era una foarte gravă, însă medici au decis transferul ca măsură de precauție, dat fiind că, în cazul copiilor de vârste fragede, evoluția bolii este mult mai rapidă decât în cazul adulților și exista riscul ca starea de sănătate a fetiței să se agraveze de la o oră la alta.

Transferul a avut loc la în urmă cu câteva ore, iar fetița, în vârstă de de un an și jumătate, a fost transportată la București cu o ambulanță, conștientă și în stare stabilă.

 

Dr. Carmen Scantei

Măsurile de precauție ale medicilor sunt întemeiate, ținând cont de faptul că în ultimele zile ale anului trecut, o pacientă transferată de la secția de Boli Infecțioase la secția ATI a Spitalului Județean a decedat, analizele ulterioare efectuate la Institutul Cantacuzino confirmând infecția cu virus gripal.

Coordonatorul Compartimentului Epidemiologic din cadrul Direcției de Sănătate Publică, medicul Carmen Scântei, a declarat însă că nu este motiv de panică, situația epidemiologică în județ este una normală pentru această perioadă, nefiind înregistrate creșteri alarmante ale numărului de cazuri de gripă. „Avem mai multe cazuri confirmate de testele rapide, cum este și cazul din această dimineață, însă aceste teste doar indică faptul că ar putea fi vorba de gripă. Confirmarea se face doar în urma analizelor de laborator, la București, dar nu e nevoie să trimitem probe pentru fiecare pacient suspect, ci doar în cazuri speciale. Au fost forme ușoare, care s-au rezolvat cu tratament specific. Din păcate am avut și un deces la finalul anului trecut”, a declarat aceasta.

 

Dr. Carmen Scântei a mai precizat că la Buzău au ajuns toate dozele de vaccin gripal solicitate pentru acest sezon, iar pe stocul Direcției de Sănătate Publică deja nu mai există nici un vaccin, toate dozele fiind distribuite medicilor de familie.

În acest sezon, campania de vaccinare antigripală a mers mult mai bine decât în anii anteriori, asta și pentru că am primit la timp dozele solicitate. La acest moment nu mai avem nici un vaccin pe stoc, dar mai există doze la cabinetele medicilor de familie, așa că cei care nu s-au vaccinat până acum încă o mai pot face. Oricum, și persoanele din grupele de risc s-au arătat sezonul acesta mai interesate să se vaccineze, având în vedere numărul mare de victime pe care gripa le-a făcut la începutul anului trecut”, a mai declarat medicul epidemiolog.

Situația virozelor și infecțiilor respiratorii la nivelul județului a fost una normală în ultimele săptămâni, asta și datorită faptului că elevii au fost în vacanță, însă dr. Carmen Scântei spune că este posibil să apară o creștere a numărului de îmbolnăviri odată cu reluarea cursurilor, ținând cont și de răcirea vremii.

 


Categorii: Actual, Spitale, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*