Un donator din Buzau salveaza victime ale incendiului din Bucuresti

31 octombrie 2015 | 9 comentarii |

Familia unui barbat aflat in moarte cerebrala a acceptat ca acestuia sa-i fie prelevate organele. Pielea si corneea vor ajunge la ranitii din clubul Colectiv, iar rinichii si ficatul vor salva alte vieti. Este prima prelevare de organe realizata in Spitalul Judetan de Urgenta Buzau, acreditat in acest scop, in martie anul trecut.

 

organe-buzauIn aceste momente dramatice, in care 40 de victime ale incendiului de la clubul „Colectiv” din Bucuresti se zbat intre viata si moarte, orice ajutor este binevenit. Buzoienii nu au ramas nici ei nepasatori, asa cum s-a intamplat cu toti romanii si chiar cu unii oameni din strainatate, impresionati de tragedia petrecuta vineri noapte in Capitala.

Familia unui barbat din Buzau, aflat in moarte cerebrala, a fost de acord ca medicii sa ii preleveze acestuia organele, inclusiv un ochi si pielea, care vor salva o parte dintre victimele incendiului care a ingenuncheat zeci de familii si a indoliat intreaga tara.

Gestul este cu atat mai impresionant cu cat in aceste momente este mare nevoie, in special de piele, pentru victimele din clubul „Colectiv”.  „Sper ca tatal meu sa ma ierte pentru decizia care am luat-o, dar m-am gandit ca daca pentru el nu mai putem face nimic, macar sa salvam alte vieti. Tata ajuta orice om care avea nevoie”, a spus fiul donatorului. Intr-un moment tragic pentru el insusi, acesta a gasit puterea de a transmite familiilor afectate de incendiul din Bucuresti „sa fie puternice sa aiba incredere in sistemul medical, in doctori, in toate autoritatile. Numai ganduri de bine, si eu sunt intr-o situatie dureroasa acum, stiu ce inseamna”.

 

Dr. Victor Ionita

Dr. Victor Ionita

Cinci medici din Buzau si alti sase din Bucuresti au prelevat, astazi, timp de mai bine de o jumatate de zi, tot ce s-a putut preleva de la buzoianul care ar fi implinit 65 de ani peste cateva zile dar care, miercuri, a intrat in coma, dupa un accident vascular si care, in ciuda eforturilor medicilor, nu a maiputut fi salvat.  „Este un act profund umanitar al familiei donatorului. Multumim din tot sufletul familiei, pentru ca a acceptat ca organele celui drag sa fie donate. Aseara a fost declarata moartea cerebrala, iar astazi a avut loc prelevarea de organe. S-au prelevat rinichii, ficatul, corneea de la un ochi, oase si piele. Cel putin trei oameni vor beneficia de rinichi si ficat, iar in aceste momente, cand este asa o mare nevoie de piele pentru victimele incendiului din Bucuresti, s-a recoltat cat de mult s-a putut si din acest tesut”, a spus dr. Victor Ionita, seful Sectiei ATI a Spitalului Judetean de Urgenta Buzau care, impreuna cu dr. Adrian Zoican, seful Sectiei UPU, face parte din echipa de prelevare pentru transplant de la Buzau.

 

Dr. Ionita a explicat insa ca echipa de medici buzoieni care a participat la prima interventie de prelevare de organe la Spitalul Judetean Buzau, acreditat in acest scop in martie 2014, a fost mult mai mare. Alaturi de dr. Ionita si dr. Zoican, cei doi medici buzoieni acreditati pentru tranasplant, au dat ajutor dr. Cristina Balan (ATI), dr. Cristian Stoica – Chirurgie Plastica si dr. Valentin Manica – Chirurgie Generala.

De la Bucuresti au venit alti sase medici specializati in prelevare de organe si transplant, intre care doi urologi, doi chirurgi si doi ortopezi.

Organele solide prelevate au plecat primele catre Bucuresti, cu o ambulanta. Vor salva vietile unor persoane aflate pe lista de asteptare pentru transplant renal sau de ficat. Una dintre victimele tragediei din clubul „Colectiv”, care are probleme si nivelul ochilor, isi va recapata vederea prin gestul familiei buzoianului donator, iar altele vor beneficia de „pielea care, deocamdata, va fi depozitata in banca de piele de la Spitalul Grigore Alexandrescu, unde mai sunt 7000 de centimetri de piele, care se vor folosi pentru victimele accidentului de vineri seara de la Bucuresti”, dupa cum a mentionat dr. Adrian Zoican.

 



Comentarii (9)

  1. Elena Ungureanu spune:

    Extraordinar gest din partea familiei donatorului!
    Felicitari tuturor medicilor care au depus efort, suflet si profesionalism pentru salvarea altor oameni! Oameni pentru oameni! Bravo!

  2. Rely Neagoe spune:

    TOT RESPECTUL PENTRU ASTFEL DE OAMENI. OAMENI ADEVARATI!

  3. Gigea Craiut spune:

    D-zeu sa-i odihneasca pe cei ce s-au dus dintre noi si pe cei ce sufera sa-i intareasca.

  4. Cosvoschi Ileana spune:

    CONDOLEANTE FAMILIEI DONATORULUI

  5. Cornelia Olteanu spune:

    In primul rand, condoleante si tot respectul meu pentru aceasta familie care indurerata de pierderea lor au mai avut puterea sa se gandeasca si la cei care acum mai mult ca niciodata au nevoie de ajutor. Sunt din Buzau si sunt mandra ca in orasul meu exista astfel de oameni.

  6. Elena Stroe spune:

    O mare solidaritate.

  7. Mady Banita spune:

    Respect deosebit si DUMNEZEU sa-l odihneasca pe cel care va trai prin salvarea altor vieti.

  8. Mihai Poenaru spune:

    RESPECT !

  9. Casucci Nina spune:

    Tot meritul familie donatoare și tot respectul pentru medici noștri… Dumnezeu sa îi binecuvânteze…

Adaugati un comentariu


 

*