Vaccinare antigripală în regim compensat, pentru copiii sub 5 ani

26 septembrie 2019 | 1 comentariu |

Este propunerea înaintată autorităților de către mai multe organizații reprezentative ale medicilor și ale pacienților, pentru a îmbunătăți rata de imunizare în cazul acestei grupe de risc.

 

Campania de vaccinare antigripală din acest sezon a fost demarată la începutul acestei săptămâni, iar în prima grupă de risc ce va fi imunizată se află cadrele medicale. Începând cu a doua jumătate a lunii viitoare, după ce Ministerul Sănătății va trimite în teritoriu o nouă tranșă de doze, se vor vaccina și persoanele din celelalte grupe de risc. Conform asigurărilor date de autorități, care au anunțat că au achiziționat deja 1,5 milioane de doze de vaccin, aceasta campanie ar trebui să decurgă fără sincope, fiind asigurate stocurile necesare, însă o problemă va fi, în continuare, refuzul unor persoane, din grupele de risc, de a se vaccina.

La câteva zile după ce a fost anunțat startul campaniei de vaccinare antigripală din acest sezon, mai multe organizații reprezentative ale specialiștilor din domeniul medical și ale pacienților au trimis, pe adresa Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, un document prin care propun eliberarea vaccinurilor gripale în regim compensat pentru copiii cu vârste cuprinse între 6 luni și 5 ani. Semnatarii documentului spun că acești copii fac parte din grupele de risc pentru care Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă vaccinare antigripală, însă în România nu pot beneficia toți de imunizare gratuită, întrucât tipul de vaccin distribuit este recomandat să se administreze doar după vârsta de 3 ani. Mai exact, deși recomandările autorităților cu privire la vaccinarea antigripală se referă și la copiii din aceste categorii de vârstă, mulți nu pot fi imunizați gratuit în cadrul campaniei, pentru că nu există vaccin corespunzător.

 

Dr. Alexandru Rafila

În aceste condiții, Asociaţia Pro Imunizare, Societatea Română de Microbiologie, Societatea Naţională de Medicina Familiei, Colegiul Farmaciştilor din România, Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice şi Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA au redactat o luare de poziție pe care au denumit-o „Gripa şi vaccinarea gripală”, semnalând autorităților competente această problemă și propunând o soluție pentru rezolvarea sa.

Medicul Alexandru Rafila, președintele Societăţii Române de Microbiologie, a declarat că soluția propusă constă în eliberarea vaccinului gripal în regim compensat pentru copiii cu vârste între 6 luni și 5 ani. „Ca urmare a unor studii pe care le-am făcut de-a lungul timpului, am observat că populaţia dintr-o categorie care este recomandată de OMS – copiii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 5 ani – să fie protejată, nu beneficiază în acest moment de vaccinare. Şi ne-am gândit că ar fi o soluţie să propunem un proiect-pilot pentru introducerea unei compensări a vaccinurilor administrate acestei categorii de vârstă”, a declarat acesta.

 

Potrivit proiectului, vaccinul ar urma să fie rescris pe un formular de rețetă compensată, de către medicul de familie, pediatru sau medicul infecționist, urmând ca părinții să îl achiziționeze din farmacie, pentru a fi apoi administrat de medicul care l-a prescris. Semnatarii documentului sugerează ca vaccinul antigripal pentru această categorie de vârstă să fie introdus pe lista de medicamente compensate, iar măsura să fie pusă în aplicare chiar din această campanie, existând timp suficient pentru rezolvarea formalităților necesare. Dr. Alexandru Rafila a subliniat că perioada optimă de vaccinare antigripală este cuprinsă între lunile septembrie și noiembrie, înainte de debutul sezonului gripal. „Este bine să ne vaccinăm înainte de debutul sezonului gripal, deci lunile septembrie – octombrie – noiembrie sunt lunile ideale pentru a ne vaccina, sunt lunile care preced începerea sezonului gripal. Producătorii nu au de unde să mai dea vaccin după această perioadă, pentru că e un ciclu de producţie de patru, cinci, şase luni şi ei nu mai produc vaccin. Încheie producţia în luna septembrie şi nu se mai face vaccin pentru lunile ianuarie – februarie, și atunci e bine să ne vaccinăm în presezon”, a mai explicat acesta.

În sezonul precedent, s-a înregistrat o creștere a ratei vaccinării antigripale, însă acest lucru s-a întâmplat după debutul sezonului, cele mai multe solicitări de vaccinare venind după 1 ianuarie 2019, când au început să se înmulțească decesele generate de gripă, iar oamenii au conștientizat riscul la care se expun dacă nu se imunizează.

 



Comentarii (1)

  1. Vasilescu Corneliu spune:

    CE INSEAMNA VACCINAREA PROFILACTICA IN REGIM COMPENSAT, NU ESTE CUMVA GRATUITA SUPORTATA DIN FONDURILE MS-BUGATUL DE STAT???

Adaugati un comentariu


 

*