Vaccinații „la chiuvetă” din vama Petea au început să se autodenunțe

10 decembrie 2021 | 0 comentarii |

Trei dintre ei au venit special din Austria în acest scop, încheind acorduri de recunoaștere cu anchetatorii pentru a scăpa cu pedepse mai ușoare

 

Ancheta în cel mai amplu caz de vaccinare „la chiuvetă” depistat până acum în România și chiar în Uniunea Europeană continuă, iar unii din cei care au beneficiat de aceste servicii s-au speriat de amploarea pe care au luat-o cercetările. În consecință, au decis să colaboreze cu anchetatorii, pentru a scăpa mai ieftin.

Este vorba de ancheta de la centrul de vaccinare din vama Petea, unde peste 3.500 de persoane s-au vaccinat fictiv în schimbul unor sume de 250-300 de euro. În jurul acestui centru se crease o adevărată rețea, în care erau implicați câțiva dintre membrii personalului cât și persoane din afară care racolau clienții și intermediau vaccinarea fictivă, împărțind apoi banii cu cei din centrul de vaccinare.

Ancheta a scos la iveală faptul că aici au fost vaccinași fictiv chiar și români plecați în străinătate, care trimiteau copii ale documentelor de identitate și virau banii în cont primind apoi certificat digital care atesta că sunt vaccinați cu serul de la Johnson & Johnson. Cinci persoane implicate în rețea, printre care și două asistente medicale, au fost arestate, iar cercetările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, precum și a celor care au preferat să se vaccineze fictiv pe bani, decât să primească gratis un ser care să-i protejeze de infecția cu SARS-Cov-2.

 

Mulți dintre beneficiarii vacinării fictive și-au dat seama ce afacere păguboasă au făcut în momentul în care au ajuns la spital, cu forme destul de severe de Covid-19. În acest mod au ieșit la iveală și practicile la care s-au dedat o parte dintre cei care deserveau centrul de vaccinare de la Petea.

Ancheta s-a extins, au fost identificate mai multe persoane care s-au vaccinat fictiv și care sunt cercetate la rândul lor. Acest lucru a generat îngrijorare printre cei care știu că s-au vaccinat la chiuvetă în vama Petea și care se tem că de Sărbători ar putea să dea cu subsemnatul în loc să stea cu familia la masă, așa că și-au uat inima în dinți și s-au decis să recunoască singuri, înainte de a fi luați „la întrebări”, ce au făcut.

Este și cazul a trei români aflați la muncă în Austria, care au intuit că este o chestiune de timp până când anchetatorii vor ajunge și la ei, așșa că au decis să se autodenunțe și să coopereze cu anchetatorii, pentru a scăpa cu o pedeapsă mai ușoară sau poate chiar să fie iertați.

 

Astfel, au revenit în țară și au mers direct la DNA, unde au recunoscut că s-au vaccinat fictiv, pentru a putea circula mai ușor. Anchetatorii au încheiat cu ei un acord de recunoaștere, prin care aceștia acceptă să colaboreze în schimbul garantării faptului că vor primi pedepse cu suspendare. Sunt semnale că exemplul loc va fi urmat și de alții, speriați de faptul că au ajuns să fie implicați în cea mai mare fraudă cu vaccinuri din Uniunea Europeană.

Faptele s-au petrecut în perioada septembrie-noiembrie, timp în care 5.495 de persoane figurează ca fiind imunizate în centrul de la Petea, dintre care, peste 3.500 se presupune că sunt vaccinate fictiv. Pe lângă sumele de ordinul sutelor de mii de euro primite ca mită, membrilor rețelei care lucrau în centrul de vaccinare li se impută și prejudiciul creat prin risipirea dozelor de vaccin care nu au fost administrate.

 


Adaugati un comentariu


 

*