Vaccinul anti-HPV, disponibil la medicii de familie și la DSP-uri
Ministerul Sănătății încurajează părinții să solicite informații medicilor de familie și celor de specialitate cu privire la beneficiile vaccinării împotriva HPV, pentru a-și proteja fetele împotriva cancerului de col uterin.
Papilomavirusul uman (HPV), o infecție virală care responsabilă pentru aproximativ 99% dintre cazurile de cancer de col uterin, care însă poate fi evitată prin vaccinarea anti-HPV, indicată atât la fete și femei, cât și la băieți și bărbați începând de la vârsta de 9 ani și până la 26 de ani, de preferat înainte ca persoana să își înceapă viața sexuală și să fie infectată. Vaccnarea anti-HPV a debutat cu stângul în România, în urmă cu 14 ani, când agresivele campanii antivacciniste au determinat mulți părinți să nu-și vaccineze fetele, deși România a fost și continuă să fie țara europeană cu cea mai mare mortalitate prin cancer de col uterin.
Ulterior, vaccinul „respins inițial de marea majoritate a părinţilor, a devenit un vaccin în care oamenii au încredere, şi-au dat seama de utilitatea lui”, așa cum a subliniat recent și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila. Odată cu creșterea gradului de informare, românii au conștientizat că incidența și mortalitatea prin cancer de col uterin s-au redus semnificativ în țările în care acest vaccin s-a administrat la scară largă, așa că solicitările pentru acest vaccin au devenit tot mai mari și la noi.
Referitor la campania de vaccinare anti-HPV, ministerul Sănătății a transmis că, la data de 30 iunie 2022, în cabinetele medicilor de familie și în stocul direcțiilor de sănătate publică erau disponibile 56.841 doze din acest vaccin.
În primele 6 luni ale acestui an, au fost utilizate 52.066 de doze de vaccin împotriva HPV, în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătății, amintindu-se că pentru imunizarea persoanelor de până la 14 ani sunt necesare două doze, iar pentru cele ce depășesc această vârstă, câte trei doze.
„Reamintim că vaccinarea împotriva HPV este gratuită și se realizează în cabinetele medicilor de familie, la fetele cu vârste cuprinse între 11 și 18 ani, pe baza solicitărilor depuse. Cererile sunt centralizate în ordinea cronologică a datei de înregistrare, iar trimestrial se solicită direcţiei de sănătate publică teritoriale numărul de doze de vaccin necesare pentru imunizare”, subliniază reprezentanții MS, îndemnând părinții să-și protejeze copiii de consecințele infecției cu HPV.
Datele centralizate de Ministerul Sănătății arată un interes din ce în ce mai crescut pentru acest vaccin, astfel că, în perioada 1 ianuarie 2022 – 31 iulie 2022, au fost înregistrate la cabinetele medicilor de familie 30.201 solicitări de vaccinare (16.545 solicitări la vaccinarea anti HPV pentru fetele cu vârsta cuprinsă între 11 – 14 ani și 13.665 solicitări la vaccinarea anti HPV pentru fetele între 15-18 ani), conform Raportului privind vaccinarea anti – HPV realizat de către Institutul Național de Sănătate Publică – Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
„Vaccinarea anti-HPV este cea mai bună metodă de prevenire a cancerului de col uterin și Ministerul Sănătății încurajează părinții să solicite informații medicilor de familie și celor de specialitate cu privire la beneficiile acestui tip de vaccinare”, subliniază MS.
HPV este cea mai frecventă infecție virală transmisă pe cale sexuală în lume, iar studiile existente arată că 8 din 10 femei vor contracta o tulpină HPV la un moment dat, în timpul vieții lor. Cancerul de col uterin este al doilea tip de cancer, după cel mamar, care afectează femeile cu varstă fertilă (15-44 ani).
Anual, aproximativ 660 milioane de oameni din întreaga lume sunt infectați cu virusul HPV. Cercetările în domeniu arată că până la 80% din populația feminină activă sexual va fi expusă, la un moment dat, acestui virus, responsabil pentru apariția tuturor cazurilor de cancer de col uterin, a 88% din cazurile de cancer anal, a 70% din cazurile de cancer vaginal, a 50% din cazurile de cancer penian și a 43% din cazurile de cancer vulvar.
În România, peste 3.300 de cazuri noi de cancer de col uterin și în jur de 500 cazuri de alte tipuri de cancer (vulvar, vaginal, anal și orofaringian) sunt diagnosticate anual, ca urmare a infecției cu HPV.