Valoarea medicamentelor vândute pe piața autohtonă a crescut cu 13,8%

11 februarie 2019 | 0 comentarii |

Rezultatele unui studiu de referință în analiza pieței farmaceutice din România, realizat începând cu anul 1996, arată că românii au consumat medicamente de peste 16 miliarde de lei.

 

Zilele acestea au fost date publicității rezultatele studiului Pharma & Hospital Report, care realizează încă din anul 1996 analiza pieței farmaceutice din România, ajungând să fie considerat un studiu de referință în acest sector. Rezultatele recente arată dinamica pieței farmaceutice autohtone pe parcursul anului 2018, relevând că în perioada ianuarie – decembrie, volumul medicamentelor eliberate către pacienţi în România a fost de 612,7 milioane de cutii, în creştere cu 5,9% faţă de perioada ianuarie – decembrie 2017. În creștere cu 5,4% a fost și numărul total de zile de tratament, ceea ce înseamnă fie că românii s-au îngrijit mai mult de sănătatea lor, fie că sunt mai bolnavi, fie că a crescut accesul la anumite terapii, odată cu introducerea de molecule noi pe listele de compensate.

Tot în aceeași perioadă a crescut și valoarea medicamentelor eliberate către pacienți, în 2018 ajungând la 16,07 miliarde de lei la preţ de distribuție, ceea ce înseamnă o creștere cu 13,8% față de anul 2017. Creșterea valorică este justificată și prin dispariția unor medicamente de pe piață și înlocuirea lor cu medicamente de ultimă generație, mult mai scumpe.

 

În același timp, volumul medicamentelor pe bază de rețetă din farmacii s-a ridicat la 375,4 milioane de cutii, cu 4,9% mai mult față de anul 2017. Mult mai accentuată a fost creșterea cantitativă la medicamentele fără prescripție, cumpărate de români din farmacii, numărul cutiilor vândute fiind de 206,4 de milioane (+7,1%).

În raport se menționează, de asemenea, că volumul medicamentelor consumate în spitale a ajuns anul trecut la 30,8 milioane de cutii, aceasta însemnând o creștere cu 10,1% față de 2017.

În ceea ce privește raportul valoric, cercetarea arată că medicamentele eliberate pe bază de rețetă, în farmacii, au atins pragul de 10,65 miliarde de lei (+14%), în timp ce medicamentele fără prescripție din farmacii au atins 3,53 miliarde de lei (+14,4%). Pe segmentul de spital s-au consumat medicamente în valoare de 1,89 miliarde de lei (+11,4%). 

 

Se estimează că anul acesta va crește consumul cantitativ-valoric al medicamentelor pe care populația României le va consuma, atât pe segmentul spital cât mai ales în ambulatoriu unde o influență apreciabilă o va avea instituirea sistemului de serializare, când pacienții vor cumpăra medicamente doar din surse autorizate, iar tot felul de impostori nu vor mai putea vinde medicamente falsificate.

Directiva Uniunii Europene intrată în vigoare pe 9 februarie 2019, are rolul de a controla strict sursa medicamentelor și de a le identifica, într-un timp cât mai scurt, pe cele care au fost falsificate. Aceasta se va face printr-un sistem de verificare pe care oficialii de la Bruxelles l-au impus tuturor statelor membre. Producătorii de medicamente au fost informați cu privire la această directivă și sunt obligați, începând din 9 februarie, să imprime pe cutiile de medicamente serii unice și un mecanism de protecție care să împiedice deschiderea cutiilor, tocmai pentru a se împiedica valorificarea falsurilor. Unii dintre ei nu sunt prea mulțumiți, pentru că spun că li se vor ridica costurile de producție, dar majoritatea consideră că este o măsură bună, prin care produsele farmaceutice vor fi protejate.

Pănî la epuizarea stocurilor actuale din farmacii, medicamentele neserializate aflate în lanțul farmaceutic vor fi vândute în continuare, urmând să fie înlocuite cu produse serializate.

Măsura nu este privită cu ochi buni de către toată lumea, mai ales de către persoanele fără posibilități financiare, care s-au obișnuit să își cumpere medicamente la bucată, din farmacii.

 

 


Adaugati un comentariu


 

*