Zâmbete și flori

23 noiembrie 2019 | 0 comentarii |

O bătrână mergea încet pe trotuar, abia târând după ea doi saci pentru gunoi. Unul dintre saci se rupse şi bancnote de 20 de euro începură să se înşire pe trotuar.

Un poliţist care trecea pe acolo o opreşte şi îi spune:

− Doamnă… vi s-a rupt sacul şi vă cad banii!

Bătrâna se uită şi-i răspunde:

− Noroc că aţi văzut domnule poliţist, acum trebuie să mă întorc să adun banii!

− Staţi puțin, că nu-i aşa simplu! De unde aveţi banii, nu i-aţi furat?

− Nu domnule, e simplu. Eu stau lângă un teren de fotbal, şi unii din spectatori vin să urineze printre uluci, pe florile mele. Aşa că atunci când e o partidă îmi iau foarfeca de vie şi mă aşez în spatele gardului. Când un spectator vine la gard, eu îl apuc bine şi-i spun: 20 de euro sau ţi-o tai!

Poliţistul se gândeşte că e just şi începe să râdă…

− Dar ce aveţi în celălalt sac?

− Păi, domnule poliţist, gândiţi-vă şi dumneavoastră, nu toţi vor să plătească!

***

Ion vine acasă mort de beat și găsește ușa încuiată.

– Marie, deschide ușa! strigă Ion.

– Nu-ți deschid Ioane, că ești beat!

– Marie, deschide ușa!

– Nu-ți deschid Ioane!

– Marie, am un buchet de trandafiri pentru cea mai frumoasă femeie din lume!

Auzind acestea, Maria, super încântată, îi deschide ușa, dar vede că Ion nu avea nimic în mână.

– Și buchetul de trandafiri?

– Și cea mai frumoasă femeie din lume?

***

Două flori de câmp cresc alăturat.

– Te iubesc!, îi șoptește una, celeilalte.

Și eu te iubesc! Ești de părere să anunțăm o albină?

 

Aceasta este o rubrică de bancuri / pamflet și trebuie tratată ca atare.

 


Categorii: Lifestyle, Umor

Adaugati un comentariu


 

*