Ziua Artritei Reumoatoide, prilej de conștientizare a suferințelor reumatice

12 octombrie 2023 | 0 comentarii |

Cel puțin una dintre cele 200 de boli reumatice afectează 3% dintre români și constituie una dintre principalele cauze de morbiditate și dizabilitate în rândul populației active, iar pe lângă scăderea calității vieții persoanelor afectate, implică costuri socio-economice importante.

 

Bolile reumatice reprezintă una dintre cauzele principale de morbiditate în rândul populației active, generând costuri importante socio-economice și contribuind la dizabilitate, afectare emoțională și scăderea calității vieții. Artrita este o inflamație a uneia sau a mai multor articulații, însoțite de dureri numite și artralgii. Atunci când mai multe articulații sunt afectate se folosește termenul de poliartrită.

Peste 3% din populați României suferă de o boală inflamatorie articulară, manifestată în primul rând prin durere, simptom cu impact negativ somatic și emoțional. Artrita este o afecțiune care afectează articulațiile și poate provoca durere și disconfort major.

Unul din cinci europeni suferă de cel puțin una dintre cele peste 200 de tipuri de artrită și afecțiuni reumatismale înrudite. Toate acestea sunt boli cu evoluție îndelungată, caracterizate prin durere cronică, un nivel important de dizabilitate și reducerea speranței de viață. Persoanele afectate, indiferent de vârstă, rasă sau sex pot dezvolta boli asociate grave și numeroase dizabilități.

 

Ziua Mondială a  Artritei 2023

 

Ziua Mondială a Artritei (World Atrhritis Day) vizează creșterea conștientizării existenței și impactului bolilor reumatice și musculoscheletice, o problemă de sănătate publică globală, care contribuie la dizabilitate, afectare emoțională și scăderea calității vieții și generează importante costuri socio-economice.

În contextul creșterii prevalenței afecțiunilor musculoscjheletale, Ziua Mondială a Artritei 2023 aduce în prim-plan eforturile în abordarea eficientă a artritei, pentru a oferi pacienților suport în menținerea și îmbunătățirea mobilității, în gestionarea și reducerea durerii, astfel încât să poată avea o calitate a vieții cât mai bună.

Cu ocazia Zilei Mondiale de Conștientizare a Artritei, marcată în fiecare an pe data de 12 octombrie, Societatea Română de Reumatologie (SRR) și Liga Română contra Reumatismului (LRCR) au tras un semnal de alarmă cu privire la lipsurile și piedicile în calea unui management corect al pacienților cu boli musculoscheletice, acestea fiind unele dintre cele mai frecvente boli cronice netransmisibile, cu impact major asupra individului, societății și economiei.

Marcăm din nou această zi importantă și ne alăturăm demersurilor Alianței Europene a Asociațiilor pentru Reumatologie – EULAR și ne bucurăm să putem crește gradul de conștientizare și educație cu privire la impactul acestor boli în toate etapele vieții pacienților”, a spus prof. dr. Elena Rezuș, reumatolog, președinte SRR.

 

Tipuri de artrită 

 

Tipurile de artrită variază de la formele cauzate de ruperea și uzarea cartilajului până la cele provocate de inflamația rezultată în urma unui sistem imunitar hiperactiv.

În cazul artritei inflamatorii, clasificată în artrită reactivă, spondiloză și artrită reumatoidă, inflamația apare fără un motiv fiziologic întemeiat, la suprafața încheieturilor și în stratul superficial al oaselor. Boala țesutului conjunctiv se manifestă prin inflamație și durere locală și poate afecta pielea, rinichii, mușchii sau plămânii.

Artrita infecțioasă este cauzată de un virus, o bacterie sau o ciupercă microscopică ce afectează, de obicei, o articulație mare din organism și poate duce la apariția artritei septice, care afectează mai ales genunchiul și șoldul.

Artrita reactivă este o infecție prezentă în alt organ al corpului (intestine, organe genitale, tract urinar) și declanșează un răspuns inflamator în articulații. Uzura normală și ruperea sau deteriorarea cartilajului cauzează osteoartrita, una dintre cele mai frecvente forme de artrită. Artrita degenerativă afectează cu precădere cartilajul care acoperă oasele și duce la inflamarea acestora și poate duce la apariția unor creșteri osoase anormale (osteofite) și la deformarea articulațiilor.

Artrita metabolică apare ca urmare a acumulării de purine, substanțe care sunt produse în mod natural de organism și care se regăsesc în alimente precum carnea roșie, produsele dulci și fructele de mare. Metabolismul anormal poate duce la apariția unor boli precum guta sau pseudoguta.

Artrita psoriazică este un simptom comun în cazul bolnavilor de psoriazis, apare atunci când sistemul imunitar atacă celulele sănătoase ale organismului.

 

Cauzele și povara bolii

 

Prof dr Simona Rednic

Artrita poate fi descrisă ca o eroziune a unor articulații care încep să se uzeze, iar cartilajul care acoperă osul se deteriorează și osul aflat dedesubt se îngroașă și își modifică forma, afectând flexibilitatea normală a articulației. Cauzele apariției artritei depind de forma în care se manifestă afecțiunea și, din nefericire, afectează oameni de orice vârstă, inclusiv copii și adolescenți și pot conduce la deces prematur, fie direct, fie prin comorbiditățile ce le însoțesc, cum ar fi boala cardiovasculară și cancerul.

Aceste boli impun o povară teribilă asupra stării de sănătate fizică și psihică a individului afectat, influențându-i calitatea vieții, capacitatea de muncă și, deci, educația și independența financiară. În plus, bolile musculoscheletice reprezintă și o povară societală prin presiunea economică exercitată asupra sistemelor de sănătate și serviciilor sociale în țările europene. Din păcate, mulți dintre cei ce suferă de o boală musculoscheletică se simt ignorați și neînțeleși, deoarece, pe de o parte, durerea lor nu se vede de către ceilalți și, pe de altă parte, adesea ea este incorect minimalizată prin interpretarea drept o consecință normală a procesului de îmbătrânire, a explicat prof. dr. Simona Rednic, reumatolog la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, într-o conferință dedicate Zilei Mondiale a Artritei.

 

Diagnostic și tratament  

 

Artrita este o afecțiune comună a articulațiilor și apare mai ales odată cu înaintarea în vârstă. Pentru diagnosticarea acestei afecțiuni este nevoie de o evaluare clinică, făcută, de obicei, de medicul ortoped, în care sunt evaluate articulațiile, iar în funcție de rezultatul examinării, acesta poate recomanda o serie de teste și analize (analize de sânge, de urină și lichid sinovial, radiografii, CT, RMN sau ecografii), pentru a determina diagnosticul corect. Diagnosticul timpuriu și tratamentul potrivit pot ajuta la prevenirea leziunilor ireversibile și dizabilităților la nivelul articulațiilor.

Urmare a tratamentului (administrarea de antiinflamatoare și analgezice sau tratament specific, cu antibiotic și corticosteroizi), fizioterapiei și, în cazurile avansate, intervenției chirurgicale, se pot ameliora afecțiunile articulațiilor.

În cazul artritei septice, pe lângă tratamentul medicamentos, se recomandă și imobilizarea articulației afectate, deoarece anumite tipuri de artrite inflamatorii septice pot duce la deformații și la distrugerea articulatiilor, cazuri în care este necesară artroplastia (protezarea membrului) sau artrodeza (fuzionarea chirurgicală a oaselor articulației).

 

Resurse irosite

 

Prof dr Catalin Codreanu

În ultimele trei decenii au existat progrese remarcabile în tratamentul artritelor, iar dezvoltarea claselor terapeutice și îngrijirea multidisciplinară, țintită, personalizată și centrată pe pacient au dus la scăderea numărului de cazuri spitalizate continuu, a dispozitivelor de suport (cârje, cărucioare cu rotile, etc.) sau intervențiilor chirurgicale.

Din păcate, spun medicii, lipsa diagnosticului precoce, lipsa de actualizare a protocoalelor terapeutice și costurile în creștere ale serviciilor de sănătate dimunează eficiența tratamentelor în țara noastră. „Una dintre problemele esențiale din sistemul nostru de sănătate este că deși avem acces la terapii performante, medicii nu le pot prescrie decât în faze înaintate ale bolii, în care aceste medicamente nu mai pot preveni distrugerea articulațiilor. În fapt, ne irosim resursele pentru că tratăm prea târziu și prea puțin. Pentru a diminua aceste riscuri și a asigura realizarea de progrese în prevenirea, tratarea și vindecarea acestor boli, este nevoie urgentă de măsuri referitoare la creșterea calității îngrijirilor oferite pacienților cu boli reumatice și aplicarea la nivel național a standardelor de îngrijire și ghidurilor folosite la nivel European”, a explicat prof. dr. Cătălin Codreanu, medic reumatolog, Centrul Clinic de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia”, Bucureşti, președinte LRCR.  

 

Controlul și prevenirea artritei  

 

Pentru prevenirea artritei, dar și pentru reducerea simptomelor acesteia și eliminarea riscului ca afecțiunile asociate să degenereze și să necesite intervenții chirurgicale, este important să avem un ritm de viață activ, cu mișcare fizică, și de o alimentație echilibrată, prin care să fie menținută o greutate normală a corpului (fructele, legumele și verdețurile contribuie la refacerea cartilajelor deteriorate). Foarte eficienți în reducerea inflamațiilor sunt acizii grași esențiali, prezenți în nuci, semințe și cereale integrale. De asemenea, este necesar să identificăm factorii care declanșează artrita”, transmit specialiștii Spitalului Universitar de Urgență Militar Central (SUUMC) „Dr. Carol Davila” din București.

Cele mai comune cauze care predispun la apariția artritei sunt fumatul, intoxicația cu pesticide sau cea medicamentoasă și stresul. Anumite alimente (roșiile, vinetele și ardeii) pot declanșa apariția artritei, mai ales în cazul persoanelor care au predispoziție spre această boală. Formele de artrită moștenite genetic nu pot fi prevenite. Pentru a evita artrita rezultată în urma unui traumatism, trebuie respectate măsurile de siguranță și evitarea activităților care pun presiune asupra articulațiilor.

Înotul și mersul pe jos sunt activități recomandate pentru persoanele care suferă de artrită sau afecțiuni asociate. Controalele regulate la medicul reumatolog, precum și protejarea articulațiilor și evitarea activităților care exercită presiune foarte mare asupra acestora sunt, de asemenea, foarte importante.

 

Principalele puncte „dureroase” în managementul artritei

 

• Numărul insuficient de reumatologi necesar populației care suferă de aceste boli;

• Numărul foarte mic de medici specializați în reumatologie pediatrică;

• Necesitatea unei imagini mai bune a reumatologiei și educarea factorilor implicați pentru a înțelege necesitatea a cel puțin unui reumatolog în fiecare județ;

• Subdiagnosticare și netratarea la timp a unor pacienți;

• Accesul inegal la îngrijire în diverse zone ale țării și diferențe majore între mediul urban și cel rural;

• Nealinierea ghidurilor și recomandărilor de tratament cu cele europene în ceea ce privește momentul inițierii tratamentelor remisive biologice și sintetice țintite;

• Accesul impredictibil la terapii de ultimă generație.

 

Despre bolile reumatice și musculoscheletice

 

Bolile reumatice și musculoscheletice afectează persoane de toate vârstele, inclusiv tineri și copii, iar potrivit Organizației Mondiale a Sănătății OMS), aceste afecțiuni sunt principala cauză de dizabilitate la nivel mondial și țin departe de muncă aproximativ 120 de milioane de europeni.

În România, peste 600.000 de persoane (3% din populație) suferă de boli reumatice de tip inflamator, care afectează în mare măsură populaţia activă.

Bolile reumatice și musculo-scheletice (RMDs) sunt printre cele mai răspândite, invalidante, împovărătoare și costisitoare boli cronice netransmisibile și reprezintă reprezintă peste 50% de ani trăiți cu dizabilități (YLDs) în Europa. Includ peste 200 de afecțiuni, printre care artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artropatia psoriazică, artroza, fibromialgia, guta. Aceeste boli pot afecta persoanele de vârstă fertilă, iar femeile au șanse de trei ori mai mari de a fi afectate de artrita reumatoidă decât bărbații, și prezintă risc mai mare de severitate a bolii și a unei durate de viață mai scurte.

În prezent, nu există un remediu (tratament care vindecă) pentru majoritatea RMD-urilor, dar diagnosticul este adesea întârziat, iar tratamentul trebuie urmat timp de mulți ani, uneori chiar pe tot parcursul vieţii, având un impact negativ semnificativ asupra calității vieții celor afectați.

Specialiștii consideră că este necesară continuarea cercetărilor pentru îmbogățirea „arsenalului” terapeutic necesar managementului cazurilor severe și dizabilitante.

 


Adaugati un comentariu


 

*