31 de noi pacienți infectați cu coronavirus, în ultimele 24 de ore

Numărul total al persoanelor infectate în România a ajuns la 308, însă a crescut și numărul pacienților care s-au vindecat ș iau fost externați din spital.

 

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat în urmă cu puțin timp că în ultimele 24 de ore au fost confirmate 31 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, vârstele persoanelor contaminate fiind cu prinse între 17 și 89 de ani. Astfel, s-a ajuns la un total de 308 persoane infectate în România, însă 31 dintre acestea s-au vindecat și au fost externate din spital, șase dintre pacienți fiind externați ieri.

A crescut cu 5 și numărul pacienților internați la Terapie Intensivă, precum și al celor în stare gravă. Astfel, în timp ce ieri erau 6 pacienți internați în secțiile ATI, numărul acestora a ajuns la 11, dintre care doi sunt în stare gravă. În rest, starea celorlalți pacienți este bună și staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 4.044 de persoane pentru care se efectuează verificări, pentru a se depista dacă au contactat virusul În același timp, alte 45.432 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.284 de teste, din care 40 în unități medicale private. Dintre acestea, 7.976 au fost cu rezultat negativ, ceea ce înseamnă că persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate.

În comunicatul Grupului de Comunicare Strategică se mai arată că au fost întocmite 98 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, reamintindu-se că au fost majorate pedepsele prevăzute pentru cei care comit astfel de fapte.

În același timp, Prefectura Buzău a anunțat că la nivelul județului sunt confirmate în continuare două cazuri de îmbolnăvire, până la această dată.

De asemenea, în județul se află în carantină 56 de persoane, iar pentru alte 1.338 de persoane a fost luată măsura izolării la domiciliu.

 

În ceea ce privește testările pentru depistarea infecției cu coronavirus, tuturor persoanelor aflate în carantină le-au fost prelevate probe în vederea efectuării analizelor. În total, la nivelul județului, au fost făcute 105 teste iar 98 de rezultate sunt negative, restul analizelor fiind în lucru.

De asemenea, în ultima perioadă, echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică și autorități publice locale au efectuat verificări la domiciliile persoanelor aflate în izolare. Până în acest moment, au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 300.000 de lei pentru nerespectarea izolării la domiciliu.


Categorii: Actual, Autoritati, Stiri

Adaugati un comentariu


 

*