Ministerul Sănătății ia în calcul creșterea prețului Euthyrox, pentru a rezolva criza de pe piața românească

23 septembrie 2020 | 0 comentarii |

Inclusiv asociațiile de pacienți s-au declarat de acord cu această măsură, astfel încât distribuitorii să nu mai trimită stocurile către piețele externe.

 

În ciuda asigurărilor pe care autoritățile din Sănătate le dădeau în primăvară, când anunțau finalul crizei de  Euthyrox, pacienții din țară au în continuare mari probleme în a-și procura medicamentul, deși a trecut mai bine de de o jumătate de an de atunci. Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, susține că în România există stocurile necesare cu acest medicament, au ajuns în țară, plecând de la compania producătoare, dar recunoaște că o cantitate foarte mică din stocul care ar fi trebuit să asigure întregul necesar pentru pacienții cu probleme toroidiene din România a ajuns în farmacii. El spune că această criză în aprovizionarea farmaciilor este cauzată de faptul că distribuitorii preferă să-l ofere pieței externe, ținând cont de faptul că prețul medicamentului în străinătate este mai mare decât cel din România.

Nelu Tătaru a explicat că, în România, prețul pe care distribuitorii îl primesc pentru acest medicament este de 7 lei, în timp ce alte țări plătesc și 12 euro, iar în aceste condiții de înțeles de ce distribuitori preferă piețele externe, direcționând acolo stocurile primite pentru România.

 

Nelu Tataru

Aceasta ar fi principala cauză pentru care criza de Euthyrox din România persistă, ministrul precizând că o altă cauză ar aceea că, pe fondul acestei crize, unii pacienți și-au făcut stocuri pentru mai multe luni, astfel că medicamentele au dispărut rapid din farmacii.

Din informaţiile pe care le avem în acest moment, în țară sunt cantităţile necesare. Rămâne ca noi să verificăm în farmacii, dar rămâne să verificăm şi distribuitorii. În condiţiile în care unii optează pentru politică de preţ, iar la noi se plătesc 7 lei şi în alte ţări se plătesc 12 euro, acei distribuitori preferă să meargă în partea cealaltă. Mai este şi un alt aspect, legat de grija sau de temerea unor pacienți care își fac și câte un depozit acasă, epuizând astfel rapid stocurile din farmacii”, a declarat în acest sens Nelu Tătaru.

Acesta a menționat că săptămâna trecută a fost aprobată o autorizaţie de import paralel, dată de Comisia de Endocrinologie, însă și aceasta ar fi doar o soluție temporară.

 

O cale de rezolvare a problemei ar fi creșterea prețurilor pe care România le plătește pentru acest medicament, astfel încât piața autohtonă să devină la fel de atractivă pentru distribuitori, iar stocurile ajunse în depozitele din România să rămână în țară. Ministrul a mai explicat că, deși compania farmaceutică producătoare a livrat în primăvară o cantitate suficientă pentru piața românească, medicamentele nu au ajuns direct în farmaciile din țară, ci în depozitele distribuitorilor, care au preferat să le vândă pe piața externă pentru un profit mai bun, în condițiile în care legislația le permite acest lucru.

În aceste condiții este luată serios în considerare creșterea prețului medicamentului, soluție discutată și cu reprezentanții pacienților, care s-au declarat de acord, fiind de preferat să aibă la dispoziție medicamentul la un preț mai ridicat, decât să fie ieftin și să lipsească din farmacii. „Politica de preţ este cea care face regula. Noi avem în acest moment autorizaţia de import paralel, în care să mărim cantităţile, dar ne gândim şi la o creştere a preţului, fiindcă, din discuţiile cu asociaţiile de pacienţi, vor chiar şi la un preţ mai ridicat, dar numai să-l găsească”, a mai adăugat ministrul.

 


Adaugati un comentariu


 

*