Angajatorii care nu își protejează angajații de caniculă riscă sancțiuni drastice

3 iulie 2023 | 0 comentarii |

Echipele ITM Buzău controlează suplimentar, în lunile iulie și august, modul în care agenții economici respectă măsurile ce trebuie aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia propriilor angajați.

 

Canicula și furtunile afectează o mare parte din țară, iar Buzăul nu face excepție, așa că temeperaturile excesive și disconfortul termic accentuat impun respectarea unor reguli speciale atât de către populația generală, cât și la locul de muncă.

Echipele Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Buzău au început deja să ia măsuri de intensificare a controalelor la angajatorii de pe raza judeţului și, suplimentar tematicii propuse, inspectorii de muncă vor urmări modul în care „angajatorii respectă prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 99/2000, privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în muncă”.

Prin temperaturi extrem de ridicate se înțelege temperaturi exterioare ale aerului care depăşesc +37°C sau, corelate cu condiţii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel. ANM are obligaţia de a comunica zonele în care temperatura și indicele temperatură-umiditate atinge pragurile valorice menţionate, precum şi zonele pentru care se prognozează atingerea sau depăşirea acestor praguri”, transmite conducerea ITM Buzău.

 

Angajatorii care nu respectă măsurile de protecție a salariaților în condițiile în care temperaturile depășesc 37ºC la umbră, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) depășește pragul critic de 80 de unități, riscă sancțiuni dure.

Angajatorii sunt astfel obligaţi să ia măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor care lucrează în aer liber: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice; asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă; alternarea efortului dinamic cu cel static; alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.

Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor sunt necesare: asigurarea apei minerale adecvate, câte 2-4 litri/persoană/schimb; asigurarea echipamentului individual de protecţie; asigurarea de duşuri.

 

Inspectorii de muncă vor ajunge în special pe șantiere, unde se lucrează în aer liber, dar și în fabricile de confecții și la alți agenți economici unde riscurile de îmbolnăvire din cauza caniculei sunt iminente dacă nu sunt respectate măsurile de sănătate și securitate în muncă (SSM).

Pe toată perioada caniculei, echipele ITM vor monitoriza în special șantierele, unde se lucrează în aer liber, fabricile de confecții unde se va verifica dacă se asigură microclimatul corespunzător, dar și alți angajatori ai căror angajați sunt expuși unor riscuri de sănătate din cauza temperaturilor de peste 37ºC, corelate cu condiții de umiditate mare”, transmite inspectorul șef.

Bogdan Chitacu spune că agenții economici cunosc măsurile pe care sunt obligați să le aplice în cazurile în care se ating valorile termice și de umezeală ridicate, astfel că se așteaptă să le și respecte și să nu fie necesar să aplice sancțiuni.

 

Pentru prevenirea unor îmbolnăviri profesionale determinate de lucrul în condiţii de temperaturi extreme, angajatorul trebuie să ia următoarele măsuri:

• asigurarea examenului medical la angajare şi a controlului medical periodic, urmărind depistarea precoce a contraindicaţiilor pentru muncă la temperaturi crescute;

• asigurarea primului ajutor şi a transportului la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor afectate;

• trecerea, după posibilităţi, în alte locuri de muncă sau reducerea programului de muncă pentru persoanele cu afecţiuni, care au contraindicaţii privind munca la temperaturi extreme.

Angajatorii care nu pot asigura condiţiile impuse prin lege în perioadele caniculare, de comun acord cu reprezentanţii sindicatelor sau cu reprezentanţii aleşi ai lucrătorilor, vor lua măsurile dispuse în OUG nr. 99/2000, respectiv reducerea programului de lucru sau eşalonarea pe două perioade a zilei de lucru (pâna la ora 11,00 şi după ora 17,00)”, atrage atenția Bogdan Chitacu, inspector șef  ITM Buzău.

 

 


Categorii: Actual

Adaugati un comentariu


 

*