Anul școlar începe cu participare fizică, fără diferențieri între elevii vaccinați și cei nevaccinați

30 august 2021 | 0 comentarii |

Anunțul a fost făcut astăzi de ministrul Educației, după ce a ascultat și argumentele aduse de consiliul Național al Elevilor.

 

Sorin Câmpeanu, ministrul Educației, a anunțat azi că noul an școlar va începe peste două săptămâni, la data stabilită, iar cursurile se vor desfășura cu prezența fizică a elevilor, indiferent de forma de învățământ. Anunțul a fost făcut în contextul în care s-a discutat recent în spațiul public de posibilitatea de a face o diferențiere între elevii vaccinați împotriva Covid-19 și cei nevaccinați, atât pentru a preveni răspândirea bolii, cât și pentru a le da un impuls acestora din urmă să își facă vaccinul. Măsura nu a fost însă agreată de reprezentanții Consiliului Național al Elevilor, care au trimis pe adresa ministerului o serie de argumente împotriva unei astfel de decizii. Sorin Câmpeanu spune să argumentele sunt foarte pertinente și s-a ținut cont de ele în luarea unei decizii în acest sens. „Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au spus că această participare diferenţiată în funcţie de vaccinat sau nevaccinat ar crea discrepanţe încă şi mai mari, decalaje în educaţie, care ar putea fi recuperate foarte greu. Este un argument pertinent, iar eu îmi exprim încrederea că nu vom ajunge prea curând la rata de infectare de 6 la mie, iar dacă vom ajunge acest lucru se va întâmpla pentru foarte scurt timp. În acelaşi timp, dacă am fi permis acces diferenţiat în funcţie de vaccinat sau nevaccinat ar fi putut să fie un stimulent pentru vaccinare, pe de o parte, iar pe de altă parte ar fi generat scenariu hibrid care, suntem de acord cu toţii, a dat rezultate foarte slabe, profesorul fiind obligat să se concentreze simultan şi la elevii din clasă şi la elevii din online”, a declarat ministrul.

 

Prin urmare școala va începe pe 13 septembrie cu prezență fizică pentru toți elevii și preșcolarii,  însă se va pune în continuare un mare accent pe respectarea măsurilor sanitare. Ministrul a mai precizat că se va permite chiar și organizarea tradiționalelor festivități cu ocazia deschiderii anului școlar, însă purtarea măștii de protecție va fi obligatorie chiar și dacă acestea vor avea loc la exterior, dat fiind numărul mare de participanți. „Am stabilit că este normal să permitem organizarea de festivităţi de deschidere a anului şcolar, din moment ce sunt permise tot felul de alte evenimente, însă cu două condiţii: masca fiind obligatorie la interior, în data de 13 septembrie ea va fi obligatorie şi la exterior, pentru că sunt aglomerări mari de persoane care se creează: elevi, părinţi, bunici, profesori şi durata să fie de maximum o oră şi jumătate. Cel mai important anunţ este acela că în data de 13 septembrie vom începe şcoala cu prezenţă fizică pentru absolut toţi preşcolarii, pentru absolut toţi elevii, fără niciun fel de diferenţiere. Va trebui să ne asigurăm că sunt respectate măsurile sanitare, va trebui să ne asigurăm că există măşti de protecţie suficiente”, a declarat Sorin Câmpeanu.

Conform acestuia, se constată o creștere a numărului de elevi vaccinați, din ultima raportare, făcută azi, reieșind că până acum s-au vaccinat 34.709 elevi din categoria de vârstă 12-15 ani, reprezentând un procent de 5% din total și 153.000 de elevi cu vârste între 16 şi 19 ani. În primul caz, numărul elevilor vaccinați a crescut cu aproximativ 5.000 față de raportarea anterioară, în timp ce în cazul elevilor între 16 și 18 ani, numărul a crescut cu aproximativ 3.000.

 

De asemenea, ministrul Educației a dat asigurări că există stocuri suficiente de măști, care vor fi puse la dispoziția școlilor pentru a fi împărțite elevilor și cadrelor didactice, anunțând că în ședința de guvern de azi va fi stabilit și cadrul legal pentru ca autoritățile locale să poată distribui aceste măști. „Există câteva milioane de măşti de protecţie în rezerva de stat gestionată de DSU, există la Ministerul Sănătății, există la autorităţi locale. Pe de altă parte, am lansat o interogare în tot sistemul de educaţie către toate inspectoratele şcolare judeţene pentru a ne spune ce stocuri de măşti au. Şi Ministerul Educaţiei s-a implicat, a semnat contracte de donaţii şi sponsorizare în beneficiul inspectoratelor şcolare, acolo unde stocurile au fost mai reduse, iar astăzi în şedinţa de guvern va fi promovată o reglementare prin care autorităţile locale vor pune la dispoziţia şcolilor măşti de protecţie. Există stocuri, ştim exact pe fiecare judeţ, de 500.000, 600.000, 700.000 de măşti în fiecare judeţ. Acestea vor fi puse la dispoziţie şcolilor pentru asigurarea protecţiei sanitare pentru elevi şi pentru cadre didactice” a mai declarat Sorin Câmpeanu.

De altfel, în ședința de astăzi a Executivului s-a aprobat o Ordonanță de urgență prin care s-a reglșementat asigurarea măștilor de protecție pentru elevi și cadre didactice, prin autoritățile locale.

 

În încercarea de a încuraja imunizarea în rândul românilor, Guvernul a aprobat astăzi și o Ordonanță de Urgență privind acordarea unor tichete de masă și posibilitatea înscrierii la o loterie cu premii în bani pentru cei care se vaccinează împotriva Covid-19. Același document mai prevede și recunoașterea pe teritoriul României a certificatelor digitale verzi pentru a atesta vaccinarea, testarea sau vindecarea.

Tichetele de masă în valoare de 100 de lei vor fi acordate persoanelor cu schema completă de vaccinare (ambele doze sau doza unică de la Johnson&Johnson), după intrarea în vigoare a ordonanței de urgență – adică după ce se publică în Monitorul Oficial. Aceste persoane vor primi tichete de masă în valoare de 100 lei, emise conform Legii nr. 165/2018, prin intermediul centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie și ambulatoriilor de specialitate (regulile vor fi date ulterior prin ordin al Ministerului Sănătății).

Nu pot primi însă aceste tichete de masă și cei care s-au vaccinat până acum. În schimb, aceștia din urmă vor putea participa la loteriile naționale care vor fi organizate începând cu luna octombrie. Cine dorește să participe trebuie să fie vaccinat și să se înscrie la loterie. Organizarea „loterieri de vaccinare” pe care Guvernul vrea să o introducă tot în cadrul Legii 55/2020, crează cadrul legal pentru a se acorda premii în bani celor vaccinați cu schema completă, iar prima extragere va avea loc în octombrie 2021. Proiectul de ordonanță nu prevede detalii concrete cu privire la premii, ci doar că persoanele care se vaccinează se vor înscrie online pe site-ul de pe care se obțin certificatele digitale verzi, în condițiile stabilite printr-un ordin ulterior al Ministerului Sănătății și al Ministerului Economiei.

 


Adaugati un comentariu


 

*