Apel disperat al pacienților oncologici: „Nu ucideți speranța abia născută!”

27 aprilie 2023 | 0 comentarii |

Într-o scrisoare deschisă, organizațiile pacienților cu cancer cer autorităților să nu le „spulbere speranțele” referitoare la Planul Național de Prevenire și Combatere a Cancerului, iar chirurgul oncolog Patriciu Achimaș-Cadariu îl trimite pe ministrul Rafila să mai facă „ceva școală”… 

 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat la începutul acestei săptămâni, într-o conferință de presă, că anul acesta va fi înființat noul Registrul Național de Cancer, dar și că se lucrează la o nouă formă a Planului Naţional de Combatere şi Control al Cancerului, care ar avea „mici dificultăți” pe care Ministerul Sănătății încearcă să le corecteze, iar activităţile prevăzute în cadrul acestui plan ar urma să fie finanţate abia de anul viitor, după aprobarea bugetului.

Are obiective şi termene care nu pot fi atinse, nu au fost atinse de nicio ţară din lume. Vă dau câteva exemple: scăderea mortalităţii printr-un anumit tip de cancer şi scăderea numărului de cazuri de cancer diagnosticate. Nu se pot realiza în unul-doi ani, acesta este un proces. Întâi creşti, prin screening, numărul de cazuri pe care la diagnostichezi, adopţi o politică de acces la tratament şi prevenţie, după care, în timp, cinci-şapte ani, se poate ajunge la scăderea numărului de cancere. Multe cancere care pun probleme de sănătate publică nu au fost incluse. Ele au o incidenţă şi o mortalitate mare. Vrem să le includem (…): melanomul malign, cancerul gastric, cancerul de pancreas, cancerul ovarian”, a explicat ministrul Sănătăţii.

 

Ministrul a menționat că o parte dintre măsuri vor fi imlementate în 2023, dar în integralitate, Planul va fi finanțat abia anul viitor. Între timp, a fost înfiinţat un grup de experţi care „în ultimele trei luni a analizat factorii de risc ai cancerului; a colectat toate datele existente relevante; a făcut analiza cheltuielilor şi costurilor cu prevenţia, diagnosticul şi tratamentul în oncologie; a analizat serviciile de diagnostic şi tratament şi a inventariat politicile naţionale în domeniu. „Grupul tehnic de lucru a analizat situaţia actualului plan naţional de combatere şi control al cancerului şi a constatat câteva lucruri: că sunt necesare modificări şi adaptări ale textului actual, punerea în acord a acestuia cu planul european de combatere a cancerului, reformularea într-un cadru logic care să întrunească criteriile unui instrument de planificare, completarea cu o analiză de situaţie a tuturor datelor existente în prezent, încât aceste norme, de care este nevoie şi despre care se discută, să poată fi elaborate în mod corect şi sustenabil”, a mai spus Rafila.

 

Patriciu Achimas-Cadariu

Medicul Patriciu Achimaș Cadariu, inițiator și coordonator al Strategiei Naționale de Combatere și Control al Cancerului, a criticat intențiile Ministerului Sănătății de a modifica Planului Național de Combatere şi Control a Cancerului la mai bine de cinci luni după ce a acesta a foat aprobat. „Situația e de  râsu’-plânsu’. De plâns, pentru că acest plan este al pacienților care sunt loviți prin neaplicarea planului de cancer. Mi se pare odios. Am comparat bolnavii de cancer cu copiii abandonați în orfelinate în anii ’90. La fel ne abandonăm și bolnavii de cancer. De fapt, nu s-a schimbat nimic, cred că am rămas cu aceeași mentalitate comunistă de a nu empatiza cu nimic ce e în jurul nostru. De râs, pentru că, după ce, tu, Ministerul Sănătății, ești cosemnatar al legii, mai aduci și niște oameni care au fost în grupul de lucru care a elaborat planul să-i convingi că nu au făcut bine ce au făcut. Hai să fim serioși! E ca o comedie de Kusturica, «Pisică albă, pisică neagră», într-o variantă pur românească, în care niște indivizi își contestă propria muncă, pe de-o parte, iar alții, total neaveniți, își dau cu părerea”, a declarat Achimaș-Cadariu.

 

Coordonatorul strategiei cancerului consideră că afirmațiile Ministrului Rafila, conform cărora Planul Național de Combatere a Cancerului trebuie să sufere unele modificări și adaptări sunt nefondate, acest plan fiiind „construit pe structura Planului European de Combatere a Cancerului. Deci, afirmația e un caraghioslâc. Altă chestiune hilară: Ni se spune că sunt prea puține cancere luate în discuție. Dar un plan serios de cancer se ocupă de maxim cinci localizări. Trebuie să faci ceva școală ca să știi lucrurile astea, altfel din nou ne întoarcem la practici dăunătoare, cum a fost reinventarea democrației originale în anii ’90, și am văzut la ce a condus, probabil urmează să reinventăm apa caldă și gaura la macaroană. În planul de cancer, avem cele cinci tumori solide – cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul colorectal, pulmonar, cancerul de prostată. Și, pe lângă acestea, pentru că existau direcții în Panul european de cancer, există un capitol separat pentru patologia pediatrică – cancerele la copii și cancerele hematologice. În obiectivele generale sunt prevăzute – dar pentru asta trebuie să știi și un pic de oncologie – soluționarea problemelor și a altor localizări decât a celor cinci. Direcțiile generale evident se apleacă către toată patologia oncologică, tumorile rare având din nou direcții europene separate” a adăugat Patriciu Achimaș-Cadariu.

 

Cezar Irimia

Și pacienții au reacționat la declarațiile ministrului Sănătății și consideră că acestea „confirmă faptul ca unii demnitari din România se cred mai presus de lege!”. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România (FABC) a transmis, printr-o scrisoare deschisă, că pacienții cu cancer din România își văd șansele de supraviețuire spulberate de anunțul ministrului Rafila, în condițiile în care Ministerul Sănătății avea obligația legală să realizeze normele Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului în termen de 180 de zile, pentru a putea fi implementat.

Domnule Președinte, Klaus Werner Iohannis, Domnule Prim-Ministru, Nicolae Ionel Ciucă, Domnule Președinte al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, Doamnă Președinte al Senatului, Alina Gorghiu, VĂ IMPLORĂM, NU NE ABANDONAȚI! Faceți ceva ca legea să fie respectată și implementată. Altfel, încălcarea legii va fi cuantificată în vieți pierdute! Nu situați România, prin aceste comportamente lipsite de minimă empatie a unor demnitari, în altă regiune geografică!”, au transmis reprezentații FABC.

 

Nu ucideți speranța abia născută!”, este apelul disperat al FABC. „Noi, pacienții cu cancer, cetățeni ai României, ne-am săturat de încălcarea legilor țării și nu mai dorim să fim rușinea Uniunii Europene. Nu mai acceptăm să ne plângem părinții, frații, surorile, copii decedați – cu semnătura Ministerului Sănătății pe certificatele lor de deces! Opriți genocidul! Raportul OECD și al Comisiei Europene arată că România are cu 48% mai multe decese în oncologie decât media europeană și peste 20.000 de decese evitabile, pe an, din această patologie. Dacă această lege nu va fi implementată, omorând speranța pacienților cu cancer din România, Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer își rezervă dreptul de a acționa în judecată Ministerul Sănătății și pe ministrul de resort, pentru încălcarea legilor votate de Parlamentul României și promulgate de președintele țării!”, se subliniază în scrisoarea deschisă semnată, în numele pacienților cu cancer din România, de Cezar Irimia, președinte FABC. 

 


Adaugati un comentariu


 

*