Autoritățile au suplimentat numărul locurilor de carantină la nivelul județului Buzău

Un centru de carantină va fi înființat și în tabăra de la Poiana Pinului, iar președintele Consiliului Județean va solicita preluarea acestor obiective de către administrațiile locale.

 

Evoluția noului coronavirus și înmulțirea cazurilor de îmbolnăvire, dar și numărul tot mai mare de români care se întorc în țară din zonele de focar, impun noi măsuri de prevenire și limitare a răspândirii, la toate nivelele. La acest moment, în județul Buzău sunt 230 de locuri în centrele de carantină, dintre care doar 41 sunt ocupate de persoane asimptomatice, dar care sunt monitorizate și testate periodic până la expirarea celor 14 zile, cât durează perioada de carantină. Dat fiind că numărul infecțiilor cu noul coronavirus, cât și cel al persoanelor care intră în contact cu persoanele contaminate crește vertiginos în ultimele zile, autoritățile locale buzoiene s-au văzut puse în situația de a identifica noi locuri în care să poată fi cazate persoanele plasate în carantină.

Astfel, un nou centru de carantină a fost stabilit în tabăra de la Poiana Pinului, autoritățile locale primind în acest sens acceptul ministrului Tineretului și Spotului, în subordinea căruia se află acest obiectiv, la fel ca și centrul de agrement de la Arbănași, acolo unde a fost amenajat primul centru de carantină din județ.

 

În cadrul unei conferințe de presă organizate astăzi, președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, a declarat că săptămâna viitoare va adresa o solicitare către autoritățile centrale, privind trecerea unor tabere și alte centre aflate în subordinea Ministerului Tineretului și Sportului, în administrarea autorităților locale. Acesta spune că a luat decizia în contextul în care, atât în cazul centrului de la Arbănași, cât și a celui de la Poiana Pinului, Consiliul Județean s-a implicat pentru a crea condiții optime de cazare în cele două tabere aflate în conservare. „Am mers la miezul nopții cu o echipă la Poiana Pinului, să vedem ce e acolo și a trebuit să facem anumite reparații pentru ca oamenii să poată fi cazați în condiții decente. Cu toate acestea, nici tabăra de la Poiana Pinului, nici cea de la Arbănași, unde am cumpărat o centrală termică, nu aparțin Consiliului Județean, ci Ministerului Tineretului și Sportului, care le ținea în conservare pentru că nu sunt bani. Sper ca săptămâna viitoare să avem un guvern, căruia vreau să îi solicit trecerea unor astfel de obiective ținute în conservare în administrarea autorităților locale, care au nevoie de ele în astfel de situații și le pot gestiona mai bine”, a declarat Petre Emanoil Neagu.

 

În cadrul aceleiași conferințe, primarul municipiului buzău, Constantin Toma, a anunțat că Primăria va pune la dispoziție 20 de apartamente pe care le deține la stadionul Gloria, care vor putea fi folosite în caz de nevoie ca spații pentru carantină.

Tot azi, s-a mai anunțat și faptul că Prefectura suspendă activitatea de primire în audiență a cetățenilor, precum și activitatea de relații cu publicul, până la data de 31 martie, cu posibilitatea de prelungire a termenului. Cetățenii care au urgenţe şi care doresc să sesizeze anumite probleme în această perioadă, pot utiliza adresa de e-mail  prefect@prefecturabuzau.ro sau numerele de telefon 0238.719.543, fax 0238. 721. 694.

De asemenea, se instituie restricționarea accesului în instituție, la registratura generală, iar persoanele fizice și juridice, cetățenii și instituțiile publice se vor adresa instituției prin alte mijloace de comunicare, și anume fax 0238. 721. 694,  e-mail prefect@prefecturabuzau.ro, poștă sau curierat la adresa Instituția Prefectului – Județul Buzău, Bulevardul Nicolae Bălcescu, nr. 48, după caz.

 

Se suspendă activitatea cu publicul și la Biroul de apostilare a actelor oficiale administrative din cadrul Instituției Prefectului până pe 31.martie, în funcție de evoluția situației. Solicitanții se pot adresa Instituției Prefectului prin depunerea documentelor doar prin corespondență – prin curierat – pe adresa bulevardul Nicolae Bălcescu, nr 48, municipiul Buzău, cod postal 120246, județul Buzău.

Programul pentru depunerea, prin curierat, a cererii tip și a documentelor destinate apostilării este următorul: luni – joi, în intervalul orar 8:00- 16:00, vineri în intervalul orar 8:00- 13:00. Solicitantul va înscrie obligatoriu pe AWB/ plic mențiunea „pentru Biroul apostilă” și se va bifa ramburs/ retur. Totodată se recomandă menționarea numărului de telefon valabil pentru a facilita comunicarea. Transmiterea către solicitant a documentelor apostilate se va face de către Instituția Prefectului – Județul Buzău prin curier, în următoarea zi lucrătoare, la adresa indicată de solicitant.

 

La cele două servicii publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, respectiv serviciul public comunitar de pașapoarte programul de lucru cu publicul se va desfășura, până la data de 31 martie, exclusiv în baza programărilor e realizate online pe platformele  www.drpciv.ro și www.epasapoarte.ro.

Accesul în incinta sediilor serviciilor publice comunitare va fi permis doar titularilor, după caz persoanelor mandatate sau delegate, în baza programărilor online și a actului de identitate, în original. Reprezentanții prefecturii solicită tuturor persoanelor care sunt programate să respecte ora de programare și să evite așteptarea suplimentară în spațiile destinate publicului. Pentru ridicarea pașapoartelor simple electronice sau celor simple temporare, accesul în locații se va face în baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a documentului de identitate, în original. Se recomandă cetățenilor să opteze pentru ridicarea pașapoartelor simple electronice prin serviciile de curierat. În funcție de evoluția situației la nivel național, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior.

 


Adaugati un comentariu


 

*