Bilanț încurajator al Agenției Naționale de Transplant

24 decembrie 2019 | 0 comentarii |

Activitatea de transplant s-a revigorat pe parcursul acestui an, ajungându-se aproape de performanțele din perioada în care România ocupa primulele locuri în Uniunea Europeană la indicatori ce țin de acest domeniu.

 

Într-un comunicat de presă semnat de directorul executiv dr. Radu Zamfir, Agenția Națională de Transplant (ANT) a prezentat bilanțul activității în acest domeniu, de la începutul anului, până în prezent. Datele indică un adevărat reviriment al activității de transplant în România, înregistrându-se rezultate notabile în special după primul trimestru al anului, atunci când s-a schimbat și conducerea ANT, medicul Radu Zamfir devenind noul director al agenției.

Astfel, până în luna martie a anului curent, fuseseră identificați patru donatori reali și 26 de donatori potențiali, fiind efectuate 3 transplanturi hepatice de la donatori în moarte cerebrală și unul de la donator viu, precum și 8 transplanturi renale de la donatori în moarte cerebrală și 9 de la donator viu. La momentul respectiv, nu fusese efectuat nici un transplant de cord și nici un transplant pulmonar, însă un cord prelevat în România fusese exportat prin intermediul agenției Eurotransplant.

O revigorare a activității s-a resimțit după numirea medicului Radu Zamfir în fruntea ANT, din luna martie până duminică, 22 decembrie, când au avut loc ultimele intervenții de prelevare și transplant, datele statistice indicând acest lucru.

 

Astfel, au fost înregistrați în această perioadă 77 de donatori reali și 146 de donatori potențiali, aflați în moarte cerebrală. Totodată, s-au efectuat 63 de transplanturi hepatice de la donatori în moarte cerebrală și 6 de la donator viu, cărora li se adaugă 147 de transplanturi renale de la donatori în moarte cerebrală și 41 de la donator viu. Acestor intervenții li se mai adaugă 6 transplanturi de cord și 3 transplanturi pulmonare. În ceea ce privește exportul de organe prin Eurotransplant, efectuat în cazul organelor pentru care nu s-au găsit primitori compatibili în România, au fost trimise în clinici din străinătate 6 corduri, un ficat, fiind emise și trei autorizați de export pentru plămâni.

Câte mii de ore de muncă stau în spatele acestor reuşite, atâtea gânduri şi emoţii puternice ale colectivului de medici şi asistente care s-au dăruit pentru această cauză nobilă. Fără încăpăţânarea acestor profesionişti desăvârşiţi de a lupta zi şi noapte pentru salvarea celor pentru care transplantul reprezintă unica şansă la viaţă, ANT nu ar avea raţiunea de a exista. Împreună am reuşit să formăm o echipă unită, care, la acest sfârşit de an, se poate bucura că efortul nu a fost în zadar”, spune directorul ANT, la ceas de bilanț, mulțumind tuturor colegilor implicaţi în activitatea de transplant, pentru încrederea pe care i-au acordat-o şi pentru sprijinul şi implicarea deosebită oferite în fiecare moment.

 

Dr. Radu Zamfir

După câţiva ani în care sistemul de transplant a fost supus unor atacuri menite să distrugă încrederea în beneficiile acestei metode terapeutice, acum se poate vorbi de realizări concretizate în vieţi salvate şi redate familiilor şi societăţii.

Dr. Radu Zamfir subliniază că se înregistrează un real progres față de anii 2016 și 2017, când au fost înregistrați doar 65 de donatori reali,  numărul donatorilor reali înregistrați de la începutul anului ridicându-se la 81.  „Aceste cifre pot părea mici în comparaţie cu alte ţări, dar ţinând cont de ultimii doi ani, putem spune că sunt unele care ne dau speranţă pentru viitor. Optimismul pentru viitor vine şi ca urmare a faptului că a fost reluată activitatea de identificare şi declarare a donatorilor aflaţi în moarte cerebrală şi în spitale care, o lungă perioadă de timp, nu au avut activitate. Pentru Agenţia Naţională de Transplant, 2019 reprezintă anul în care activitatea de transplant a început să revină, treptat, la performanţele din perioada de referinţă, când România se compara cu ţările mult mai experimentate în domeniu”, a precizat directorul ANT.

În ceea ce privește activitatea de acreditare a noilor centre de prelevare, în 2019 au fost acreditate 21 de unități sanitare, ajungându-se astfel la un total de 36 de spitale în care se poate desfăşura activitatea de identificare şi declarare donatori aflaţi în moarte cerebrală.

 

Schema de personal a ANT a cunoscut în acest an cea mai mare dezvoltare de la înfiinţarea acestei instituţii, având la acest moment aproape toate posturile din statul de funcţii ocupate sau în curs de ocupare, ceea ce va putea duce la funcţionarea în cele mai bune condiţii şi la posibilitatea de dezvoltare şi modernizare a activităţii agenţiei. Dr. Zamfir a fost premiat recent, vu Premiul „Dan Setlacec” pentru cea mai bună realizare în chirurgie, pentru realizari obținute în chirurgie și promovarea activității de transplant. Consideră că există toate premisele ca activitatea de transplant să se dezvolte armonios în România, să devină o activitate normală şi care să nu mai fie pusă sub semnul îndoielii sau să fie folosită în scandaluri şi interese obscure.

În 2019, românii au dat mână cu mână într-o serbare a speranței pe care puțini o credeau posibilă. Doresc să transmit întreaga mea recunoştinţă tuturor familiilor donatorilor care au ales să dăruiască viaţă, să le mulţumesc pentru gestul altruist pe care l-au făcut pentru semenii lor. De asemenea, mulţumesc tuturor colegilor implicaţi în activitatea de transplant pentru încrederea pe care mi-au acordat-o şi pentru sprijinul şi implicarea deosebită oferite în fiecare moment. Împreună am reușit ca fiecare etapă din lungul lanţ al acestei complexe activităţi să se desfăşoare la cel mai înalt grad de profesionalism. Este o onoare deosebită să fiu parte din acest colectiv de oameni pentru care profesionalismul, devotamentul şi dăruirea sunt un mod de viaţă şi care au această putere extraordinară de a transforma suferinţa în speranță”, a mai declarat dr. Radu Zamfir, care a fost numit recent și consilier onorific al ministrului de Interne, păstrându-și funcția de conducere de la ANT.

Directorul ANT le-a transmis întreaga sa recunoştinţă tuturor familiilor donatorilor care au ales să dăruiască viaţă și le-a mulţumit pentru gestul altruist pe care l-au făcut pentru semenii lor, dar și tuturor colegilor implicaţi în activitatea de transplant, spunînd că pentru el este o onoare deosebită să fie „parte din acest colectiv de Oameni pentru care profesionalismul, devotamentul şi dăruirea sunt un mod de viaţă şi care au această putere extraordinară de a transforma suferinţa în speranţă”, urându-le tuturor „Sărbători fericite și un An Nou bogat în realizări!”.

 


Adaugati un comentariu


 

*